Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:29 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Constanța a retrimis la tribunal acordul cu Iulia Cristina Cabrancea, fost inspector școlar!

ro

10 Nov, 2023 17:00 1402 Marime text
 
 
  • Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au retrimis la Tribunalul Constanța cel de al doilea acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Iulia - Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar în cadrul Inspectoratului Județean Constanța.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au retrimis la Tribunalul Constanța cel de al doilea acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Iulia - Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar în cadrul Inspectoratului Județean Constanța.
 
Acordul a primit numărul unic 7669/118/2023 și a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale din Tribunalul Constanța, la data de 9 noiembrie 2023.
 
Primul termen a fost stabilit, conform portalului instanțelor de judecată, pentru data de 21 februarie 2024.
 
Amintim că prin Hotarârea nr. 373/2022, din 19.09.2022, în dosarul 4787/118/2022, Tribunalul Constanța a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 01.07.2022, în dosarul de urmărire penală nr. 92/P/2022 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, cu Cabrancea Iulia-Cristina şi a dispus trimiterea dosarului procurorului în vederea continuării urmăririi penale.
  
 
Decizia tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care, prin Hotarârea nr. 638/2023 din 23.06.2023, a respins, apelurile declarate, ca nefondate, menținând decizia tribunalului.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Așa cum arătam și mai sus, acest acord este al doilea încheiat între Iulia - Cristina Cabrancea și DNA
 
În primul acord încheiat între procurorii DNA și Iulia - Cristina Cabrancea, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 

„În perioada august – septembrie 2021, inculpata Cabrancea Iulia Cristina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit prin intermediar, de la părintele unui elev, suma de 5.000 de euro. Banii respectivi ar fi fost primiți pentru ca inculpata, în calitate de inspector școlar pentru învățământ primar în cadrul Inspectoratului Județean Constanța, să obțină transferarea în mod nelegal a elevului de la o școală gimnazială la un colegiul național (ambele unități școlare fiind în municipiul Constanța), aspect care s-a și materializat ulterior. În prezența avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat“, potrivit DNA.

 
Prin sentința penală nr. 149 din 29.04.2022, definitivă prin neapelare la data de 24.05.2022, Tribunalul Constanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Interceptări DNA din dosarul care a cutremurat Direcția pentru Cultură Constanța „Optișpe, nouășpe, douăzeci. Dacă se poate să îi numărați“. „Nu, lăsați, e Ok“. (DOCUMENT)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii