Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:10 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi afacerişti sirieni și un vameș, condamnați de Tribunalul Constanța

ro

13 Jan, 2021 00:00 2242 Marime text
  • În cauză, în prezența avocaților, inculpații Nasreddin Aswad și Naim Jabanou au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare.

Radu Ioan Hristovici, la data presupuselor fapte funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, bănuit de luare de mită, a fost condamnat ieri, de Tribunalul Constanța, în primă instanță, la patru ani de închisoare cu executare.
 
Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în datele de 5 mai, respectiv 12 mai 2018, „inculpatul Hristovici Radu Ioan, în calitatea menționată mai sus, a primit de la Nasreddin Aswad și Naim Jabanou suma totală de 5.500 lei (3.000 lei și 2.500 lei) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privitoare la efectuarea formalităților vamale pentru exportul de animale vii în cazul societăților comerciale administrate de cei doi oameni de afaceri“.
 
„Banii respectivi au fost remiși de cei doi oameni de afaceri pentru a se proteja de eventuale probleme, cum ar fi întârzierea efectuării operațiunilor vamale“, se mai arată în ancheta DNA.
 
În cauză, în prezența avocaților, inculpații Nasreddin Aswad și Naim Jabanou au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv: 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
 
Prin sentința penală nr. 349/2019 din 26 iulie 2019, rămasă definitivă prin neapelare, la data de 20 august 2019, Tribunalul Constanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție cu inculpatul Naim Jabanou și l-a condamnat pe acesta la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
 
Ulterior, prin sentința penală nr. 346/2019 din 19 iulie 2019, rămasă definitivă prin neapelare, la data de 22 august 2019, Tribunalul Constanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție cu inculpatul Nasreddin Aswad și l-a condamnat pe acesta la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.



 
Citește și:
 
Ioan Lucian Mureșan, fost șef AVAS, trimis în judecată. Totul despre firmele din dosarul de la DNA Constanța!

Date din ancheta DNA Constanța
Cum au intrat în faliment patru din cele cinci firme trimise în judecată în dosarul fostului șef AVAS



Angajați APIA trimiși în judecată de DNA Constanța. Tribunalul vrea să află dacă procurorii au colaborat cu SRI

 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii