Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:11 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul pentru anularea sancțiunilor rutiere din Regulamentul de gospodărire a Constanței, ajuns la Curtea de Apel

ro

22 Oct, 2023 17:00 1004 Marime text
  • Șoferul care a dat în judecată Consiliul Local pentru anularea sancțiunilor rutiere a atacat în recurs, la Curtea de Apel, decizia Tribunalului de a-i respinge acțiunea.
  • Cazul a fost recent înregistrat la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Curții, iar dosarul urmează să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată, pentru analizarea recursului.
  • În primă instanță, la Tribunal, dosarul fost analizat de completul CA1 al Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Teodora Luminița Popescu.
Dosarul care vizează cererea unui proprietar auto din Constanța de anulare a sancțiunilor pentru abaterile rutiere prevăzute în Regulamentul de gospodărire a orașului, adoptat prin HCL 77/2021, a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța.
 
Șoferul care a dat în judecată Consiliul Local pentru anularea sancțiunilor rutiere a atacat în recurs, la Curtea de Apel, decizia Tribunalului de a-i respinge acțiunea.
 
Dosarul are indicativul 6236/118/2022, reclamant este Mihai Alexandru Stoicescu, iar pârâți sunt UAT Municipiul Constanța, Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Inspectoratul General al Poliției Române.
 
În primă instanță, la Tribunal, dosarul fost analizat de completul CA1 al Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Teodora Luminița Popescu.
 
În motivarea deciziei de menținere a regulamentului contestat, judecătorii au arătat, printre altele, că, în contradicție cu susținerile reclamantului din proces, regulamentul contestat avea avizul Poliției pentru a introduce sancțiunile rutiere – inclusiv cele vizând parcarea autovehiculelor.
 
Obiectul dosarului este reprezentat de „anulare act administrativ cu caracter normativ HCL 77/2021“, aceasta fiind hotărârea Consiliului Local Constanța prin care a fost adoptat Regulamentul de gospodărire.
 
Potrivit datelor oficiale, în principal, în proces se cere anularea regulamentului în întregime, iar în subsidiar, s-a solicitat anularea în parte a regulamentului, respectiv doar cu privire la articolul 8 și punctele aferente – anume, sancțiunile pentru abaterile rutiere prevăzute prin regulament.
 
Mai exact, în Regulamentul de gospodărire adoptat prin HCL 77/2021, articolul 8 face referire la „contravențiile la normele de protecție a drumurilor, trotuarelor și parcajelor, în vederea menținerea aspectului estetic și util al municipiului“.

 
Adresă către IGPR
 
În proces, instanța a emis unei adrese către Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța „să precizeze dacă avizul pe care l-a dat privește regulamentul 77/2021 și să comunice toate înscrisurile transmise de către Consiliul Local Constanța pentru emiterea acestui aviz“.
 
Judecătorii doreau astfel să vadă dacă reprezentanții Consiliului Local Constanța au transmis toate documentele care au legătură cu HCL 77/2021 către IPJ Constanța pentru obținerea avizului.
 
După primirea actelor solicitate de la Poliție, instanța a ajuns la concluzia că regulamentul contestat avea avizul cerut de lege pentru a institui sancțiuni pentru contravențiile rutiere.
 

În acest sens, judecătorii au precizat în motivarea Hotărârii 1095/2023 că „este reală susţinerea reclamantului în sensul că potrivit art. 1 al. 4 din OUG nr. 195/2002 reglementările privind circulaţia pe drumurile publice se emit, după caz, de către autorităţile publice centrale sau locale cu atribuţii în acest domeniu, numai cu avizul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi cu respectarea acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, iar conform art. 128 al. 1 lit. d din acelaşi act normativ autorităţile administraţiei publice localestabilesc reglementări referitoare la regimul de acces şi circulaţie, staţionare şi parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul poliţiei rutiere, critica privind lipsa acestui aviz este nefondată, fiind dovedită acordarea avizului prin probele administrate în cauză“.
 
„Astfel, tribunalul va constata că potrivit pentru emiterea HCL Constanţa nr. 77/26.03.2021 a fost emis avizul poliţiei rutiere aspect ce rezultă din cuprinsul adresei nr. 707190/23.01.2020 şi adresei nr. 816460/13.06.2023“, se arată în motivarea deciziei instanței.
 
Cu alte cuvine, motivul invocat de reclamant pentru anularea regulamentului în privința sancțiunilor rutiere nu a fost susținut în proces, existând avizul Poliției.
 
Cazul a ajuns însă la Curtea de Apel, în urma recursului declarat de reclamant.
 
Decizia Curții de Apel în cauză va fi definitivă.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată, Primăria Constanța
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Vești importante pentru șoferii din Constanța! Judecătorii explică de ce nu au anulat sancțiunile rutiere din Regulamentul de gospodărire (MOTIVARE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii