După lupte lungi în instanță! O femeie diagnosticată greșit cu cancer a avut câștig de cauză la CEDO și la Tribunalul Constanța. Despăgubiri de zeci de mii de euro (VIDEO)

La 14 ani de când a început lupta pentru dreptate în instanță, o femeie din Lazu, județul Constanța a avut, în cele din urmă, câștig de cauză.
 
Este vorba despre Maria Tusă, astăzi în vârstă de 58 de ani, care în anul 2008 a primit un diagnostic crunt, în urma unui control medical la Spitalul Clinic Județean Constanța – cancer mamar.
 
Drept urmare, pe baza diagnosticului stabilit de medicul oncolog, aceasta s-a operat la o clinică privată, iar apoi a urmat procedurile de chimioterapie.
 
Abia doi ani mai târziu, a aflat la un control endocrinologic că este posibil ca diagnosticul stabilit inițial să fie eronat. Fapt pentru care femeia a cerut examinarea suplimentară a țesuturilor prelevate după intervenția chirurgicală, stabilindu-se că, de fapt, suferise de o boală benignă.
 
În 2010, femeia a depus plângere împotriva medicilor implicați pentru vătămare corporală și a intentat acțiuni pentru stabilirea existenței unei situații de malpraxis.
 
După ani de lupte în instanță, Maria Tusă a primit ieri, 05 noiembrie 2024, un răspuns favorabil din partea Tribunalului Constanța, în dosarul aflat în rejudecare, cu indicativul 3238/118/2022*, care are ca obiect acțiunea în răspundere delictuală.
 
MINUTA

 
Decizie: Respinge apelurile formulate de pîrîţii Pleş Dana Iuliana şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf Apostol Andrei ca nefondate. Admite apelul formulat de reclamanta Tusă Maria. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Obligă pîrîţii Pleş Dana Iuliana şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa Sf Apostol Andrei, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 50000 euro, în echivalent lei, reprezentînd despăgubiri. Obligă pîrîţii Pleş Dana Iuliana şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa Sf Apostol Andrei, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 6305,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentînd onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 5.11.2024.
 
Document: Hotarâre  1206/2024  05.11.2024
 
Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs, în termen legal de 15 zile de la comunicare.

Femeia a spus că totul a început de la un simplu nodul, iar diagnosticul l-ar fi primit după o simplă palpare, fără să fie efectuate analize.





Avocata sa, Mihaela Ispas, din cadrul Baroului Constanța, a afirmat că prin toate procesele pe care le-a promovat, femeia nu a căutat răzbunare ori despăgubiri, ci a dorit să i se confirme că nu are cancer.
 



Plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după ce, în 2014, Parchetul a decis clasarea cauzei – răspunderea penală a medicului oncolog, prescrisă!



 
Potrivit Hotărârii din 2022, publicate în Monitorului Oficial, reclamanta a sesizat Curtea la 30 aprilie 2018.
 
În document se arată că reclamanta a suferit o ablaţie de sân stâng ca urmare a unui diagnostic de cancer care s-a dovedit ulterior eronat. Cererea priveşte eficacitatea anchetei capetelor de cerere pe care reclamanta le-a formulat referitor la diagnosticul greşit pus de medicul oncolog şi neverificarea de către chirurg a acestui diagnostic înaintea intervenţiei chirurgicale. Aceasta ridică întrebări în raport cu art. 8 din Convenţie.
 
Diagnostic crunt – neoplasm mamar
 
În ianuarie 2008, reclamanta a fost consultată de medicul P.D.I., medic oncolog la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în privinţa unui nodul pe care îl simţea la nivelul sânului stâng. Din dosar reiese că medicul P.D.I. a efectuat un examen clinic şi a solicitat efectuarea unei mamografii şi a unei puncţii pentru un examen citologic. Pe baza rezultatelor acestui examen, oncologul a stabilit un diagnostic de neoplasm mamar şi a recomandat o intervenţie chirurgicală, precum şi chimioterapie. Reclamanta a urmat cura de chimioterapie care a condus la dispariţia nodulului suspect. Oncologul a sfătuit-o să menţină intervenţia chirurgicală.
 
În aprilie 2008, medicul U.O.D., chirurg, a efectuat operaţia într-un spital privat administrat de societatea comercială M.A. Chirurgul a efectuat intervenţia de extirpare a sânului stâng al reclamantei şi a anumitor muşchi şi a ganglionilor sateliţi. Din dosar reiese că probele de ţesut au fost prelevate în urma operaţiei, dar nu a fost efectuat niciun examen extemporaneu al acestor ţesuturi în timpul intervenţiei.
 
Îndoieli cu privire la diagnosticul stabilit inițial
 
Doi ani mai târziu, în 2010, reclamanta a fost consultată de un medic endocrinolog care, după examinarea documentelor medicale, şi-a exprimat îndoielile cu privire la diagnosticul de cancer. Ulterior, s-a stabilit, prin examene medicale suplimentare efectuate asupra ţesuturilor prelevate după intervenţia chirurgicală, că reclamanta suferise de o boală benignă, mastopatie fibrochistică, nu de cancer.
 
Procedurile iniţiate în vederea examinării răspunderii pentru actul medical
 
Considerând că a fost victima unui malpraxis, reclamanta a recurs la toate procedurile pe care dreptul intern i le punea la dispoziţie. Astfel, a depus o plângere penală pentru vătămare corporală împotriva celor doi medici implicaţi. A intentat, de asemenea, acţiuni pentru stabilirea existenţei unei situaţii de malpraxis în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii ("Legea nr. 95/2006"; infra, pct. 52-53) şi o acţiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dreptul comun. De asemenea, a fost deschisă o procedură disciplinară împotriva celor doi medici.
 
Procedurile sunt rezumate mai jos:
 
Procedura penală pentru vătămare corporală
 
La 10 mai 2010, reclamanta a depus plângere penală împotriva celor doi medici pentru vătămare corporală din culpă. În plângerea sa indica faptul că a luat cunoştinţă de diagnosticul greşit la 4 martie 2010. S-a constituit ca parte civilă şi a solicitat acordarea de daune-interese în valoare de 100.000 EUR.
 
La 2 iunie 2010, poliţia din Constanţa ("poliţia") a deschis procedura penală pentru vătămare corporală. La 28 iunie 2010, poliţia a solicitat Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" ("INML") să efectueze o expertiză medico-legală.
 
La 1 aprilie 2013, poliţia a declanşat urmărirea penală împotriva medicului P.D.I. pentru stabilirea unui diagnostic greşit de neoplasm mamar şi împotriva doctorului U.O.D. pentru efectuare, pe cale chirurgicală, a unei intervenţii de extirpare a sânului reclamantei fără să fi reexaminat diagnosticul stabilit de colega sa. Prin urmare, cei doi medici au fost anchetaţi pentru cauzarea unei invalidităţi permanente reclamantei.
 
La 9 aprilie 2013, INML a transmis poliţiei raportul expertizei medico-legale. Din acest raport reiese că acesta fusese întocmit de un medic legist angajat al INML şi că doi experţi medico-legali participaseră de asemenea la efectuarea expertizei pe cheltuiala reclamantei şi, respectiv, a medicului P.D.I. Raportul de expertiză a inclus răspunsuri la 38 de obiective ale expertizei şi s-a bazat pe documentele medicale provenite în special de la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa şi de la anumite laboratoare de analize medicale. Raportul a concluzionat că medicul P.D.I. a stabilit un diagnostic greşit, că medicul U.O.D. nu a examinat şi nu a confirmat acest diagnostic şi că reclamanta a suferit un prejudiciu important din punct de vedere estetic.
 
La 1 iunie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa ("parchetul") a solicitat INML să răspundă obiecţiilor formulate de cei doi medici anchetaţi. La 8 iulie 2013, INML a comunicat parchetului o completare la raportul de expertiză. Expertul şi-a explicat demersul profesional şi a constatat că obiecţiile ridicate nu au fost confirmate, fie din cauza absenţei documentelor medicale pe care, în special, medicul P.D.I. nu le-ar fi transmis, fie pentru că acestea nu erau conforme cu metodologia medico-legală şi cu literatura medicală.
 
Cei doi medici au contestat concluziile raportului de expertiză medico-legală. În aplicarea legislaţiei relevante (infra, pct. 61 şi următoarele), acest raport a fost transmis Comisiei de avizare şi control din cadrul INML.
 
La 2 august 2013, Comisia de avizare şi control din cadrul INML şi-a dat avizul, considerând că nu a existat malpraxis în speţă. Avizul conţinea considerente generale privind tratamentul cancerului şi un rezumat al situaţiei reclamantei. Pe baza elementelor referitoare la situaţia acesteia, comisia a concluzionat că diagnosticul şi intervenţia chirurgicală au făcut obiectul unor decizii adecvate. În opinia comisiei, nimic nu demonstra că reclamanta nu a prezentat o tumoră mamară cauzatoare de cancer în cursul primelor consultaţii. Cu toate acestea, având în vedere complexitatea cazului şi lipsa opiniei anumitor specialişti care făceau parte, de asemenea, din Comisia superioară de avizare şi control din cadrul INML, s-a recomandat să se solicite avizul acesteia din urmă.
 
Comisia superioară de avizare şi control din cadrul INML s-a reunit la 20 februarie 2014, iar avizul său a fost transmis ulterior parchetului la 28 februarie 2014. Comisia superioară a considerat că, în timpul consultaţiilor oncologice, reclamanta a beneficiat de examene medicale utilizate şi disponibile în mod curent la momentul faptelor în România, că aceste examene aveau limite, că existau suficiente elemente la momentul respectiv pentru a justifica chimioterapia, că chirurgul avea trei opţiuni şi că cea pe care a ales-o era cea mai sigură, ţinând cont de situaţia reclamantei şi de posibilitatea unei reconstrucţii mamare.
 
Din dosar reiese, de asemenea, că, în cursul anchetei, autorităţile i-au audiat pe reclamantă şi pe cei doi medici anchetaţi, precum şi pe martori, inclusiv trei medici de diferite specialităţi care au fost consultaţi în cazul reclamantei.
 
La 7 iulie 2014, parchetul a decis clasarea cauzei. După examinarea expertizelor medico-legale efectuate, a decis că avizele Comisiei de aviz şi control din cadrul INML şi ale Comisiei superioare de aviz şi control din cadrul INML nu aveau argumente ştiinţifice şi erau de natură formală. În opinia parchetului, documentele medico-legale conţineau opinii contradictorii şi trebuia să fie luate în considerare alte probe. Parchetul a făcut ulterior trimitere la deciziile Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene Constanţa (infra, pct. 22).
 
Parchetul a dedus din ansamblul acestor elemente că reclamanta a fost supusă unei intervenţii chirurgicale efectuate în mod corect, dar care fusese decisă pe baza unui diagnostic greşit. În ceea ce îl priveşte pe medicul P.D.I., s-a reţinut că şi-a îndeplinit îndatoririle profesionale în mod superficial şi că conduita sa constituia o abatere medicală; cu toate acestea, s-a constatat că răspunderea sa penală era prescrisă. În ceea ce îl priveşte pe medicul U.O.D., s-a concluzionat că a efectuat o intervenţie chirurgicală în scopul potrivit în comparaţie cu diagnosticul făcut de oncolog. În cazul său, era aplicabilă prezumţia de acurateţe a diagnosticului pus de un specialist.
 
Reclamanta nu a contestat ordonanţa de clasare nici în faţa procurorului de rang superior, nici în faţa instanţelor.
 
Contestaţia depusă de medicul P.D.I. pentru o decizie de constatare a nevinovăţiei sale a fost respinsă de procurorul general la 8 mai 2015. Printr-o încheiere din 8 octombrie 2015, Judecătoria Constanţa ("instanţa de prim grad") a respins contestaţia medicului P.D.I. şi a confirmat ordonanţa de clasare. Instanţa a reţinut în special că dosarul parchetului conţinea o serie de probe şi că parchetul a explicat căror elemente de probă le-a acordat importanţă şi de ce situaţia celor doi medici era diferită în speţă.
 
Acţiuni iniţiate pentru a stabili existenţa unui malpraxis
 
Reclamanta a depus, de asemenea, o plângere împotriva celor doi medici în faţa Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene Constanţa ("Comisia de monitorizare"), în temeiul Legii nr. 95/2006, care introdusese o procedură în cazurile de malpraxis (infra, pct. 52).
 
Comisia de monitorizare a examinat plângerea şi, la 3 noiembrie 2010, a decis, prin două decizii separate, că în cazul celor doi medici sunt întrunite elemente de malpraxis. Potrivit probelor aflate la dosar, aceste decizii nu au fost motivate întrucât Legea nr. 95/2006 nu impunea existenţa unei motivări scrise. Se pare, de asemenea, că Comisia de monitorizare a colectat avize din partea mai multor medici înainte de a lua aceste decizii.
 
Cei doi medici au contestat aceste decizii în faţa instanţei de prim grad (infra, pct. 24 şi 34). Din dosar reiese, de asemenea, că Comisia de monitorizare a transmis ulterior instanţei, la cererea acesteia din urmă, motivarea celor două decizii atacate (infra, pct. 26 şi 37).
 
Procedura judiciară iniţiată de medicul P.D.I.
 
Medicul P.D.I. a contestat decizia Comisiei de monitorizare în faţa instanţei de prim grad pentru a obţine anularea acesteia. Contestaţia a fost îndreptată împotriva Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene Constanţa ("direcţia judeţeană"). Reclamanta a depus o cerere de o intervenţie accesorie în interesul direcţiei judeţene.
 
Nu există niciun element în dosar care să demonstreze cu certitudine că instanţa de prim grad a amânat examinarea cauzei în timp ce procedura penală era pendinte (pentru amânarea pronunţată în dosarul care îl privea pe medicul U.O.D., a se vedea infra, pct. 35).
 
Printr-o hotărâre din 4 aprilie 2018, instanţa de prim grad a respins contestaţia şi, în consecinţă, a admis cererea de intervenţie a reclamantei. Instanţa a rezumat astfel motivarea deciziei contestate (supra, pct. 22-23): rezultatele examenului clinic efectuat de către oncolog, precum şi examenele efectuate (mamografie şi examen citologic) nu au confirmat diagnosticul de neoplasm; examenele anatomo-patologice efectuate după intervenţia chirurgicală au relevat o leziune benignă; oncologul a pus un diagnostic greşit care i-a cauzat reclamantei un prejudiciu şi aceste fapte au constituit malpraxis.
 
Pe această bază, instanţa a considerat că era necesar să examineze dacă medicul P.D.I. a respectat standardele profesionale atunci când a pus diagnosticul reclamantei. În acest scop, instanţa a luat în considerare documentele şi avizele medicale disponibile la dosar, inclusiv rapoartele medico-legale întocmite în cadrul procedurii penale şi avizele medicale colectate de Comisia de monitorizare. După ce a rezumat conţinutul acestora, instanţa a considerat că avizul Comisiei de avizare şi control din cadrul INML (paragraful 15 supra) era problematic, întrucât comisia solicitase opiniile a doi medici specialişti, dar şi-a dat avizul înainte de a primi aceste opinii. În continuare, instanţa a considerat că conţinutul avizului acestei comisii şi cel al Comisiei superioare de avizare şi control din cadrul INML (supra, pct. 16) nu conţineau afirmaţii certe cu privire la conduita medicului P.D.I., ci mai degrabă ipoteze care ar fi necesitat examene medicale suplimentare pentru a confirma diagnosticul. Instanţa s-a bazat pe raportul de expertiză medico-legală şi pe avizele medicilor consultaţi anterior de Comisia de monitorizare şi de Comisia superioară de avizare şi control din cadrul INML şi a concluzionat că medicul P.D.I. a pus un diagnostic greşit.
 
Aceasta din urmă a făcut apel în faţa Tribunalului Constanţa. În şedinţa din 20 noiembrie 2018, tribunalul a decis să solicite INML să înfiinţeze o comisie pentru a efectua o expertiză medico-legală şi pentru a stabili dacă diagnosticul pus de medicul P.D.I. era "susţinut de investigaţiile efectuate, mai precis dacă examenele clinice şi de laborator efectuate erau suficiente pentru a confirma cu certitudine diagnosticul ales".
 
Cauza, strămutată la Brașov
 
Medicul P.D.I. a cerut strămutarea cauzei. La 17 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ("Înalta Curte") i-a admis cererea şi a strămutat cauza la Tribunalul Braşov.
 
În cursul şedinţei din 12 martie 2019, Tribunalul Braşov a decis că în conformitate cu Codul de procedură civilă nu era interzisă efectuarea unei expertize medico-legale în cauză, întrucât expertiza medico-legală efectuată în dosarul penal urmărea să clarifice "existenţa sau inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală" şi nu privea chestiunea malpraxisului. Reclamanta a solicitat, în şedinţă, să fie interogată în persoană de comisia din cadrul INML, iar tribunalul a dat curs cererii sale.
 
La 13 septembrie 2019, INML a transmis Tribunalului Braşov noua expertiză medico-legală, care fusese realizată de o comisie formată din trei medici legişti din cadrul INML. Din raportul de expertiză reiese că comisia o consultase pe reclamantă la 24 aprilie 2019. Concluziile acestui raport pot fi rezumate după cum urmează: standardele profesionale în vigoare la momentul în care medicul P.D.I. a pus diagnosticul (şi anume Ghidul nr. 33 din 2 decembrie 2007 privind cancerul mamar, publicat de Societatea de Obstetrică şi Ginecologie din România) prevedeau ca suspiciunea clinică de cancer să fie confirmată printr-un examen fie citologic, fie histopatologic; rezultatele examenului citologic nu au fost interpretate corect în speţă şi, potrivit normelor profesionale, certitudinea diagnosticului nu a putut fi confirmată; documentele medicale nu erau complete şi unele detalii ale examenului clinic lipseau, deşi ar fi fost necesare; rezultatele mamografiei nu sugerau o tumoră malignă. Pe baza documentelor medicale examinate, Comisia a afirmat că diagnosticul de neoplasm mamar "nu a fost confirmat cu certitudine de examenele clinice şi de laborator efectuate". Din dosar reiese că acest raport primise avizul favorabil al Comisiei de avizare şi control din cadrul INML.
 
Medicul P.D.I. a formulat obiecţii la raportul noii expertize medico-legale; criticile sale vizau aspecte de fond. Aceasta a susţinut, de asemenea, că ghidul la care a făcut trimitere comisia din cadrul INML (supra, pct. 30) a intrat în vigoare la o dată ulterioară, la 9 februarie 2010, după adoptarea sa printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii Publice.
 
Printr-o decizie din 18 decembrie 2019, Tribunalul Braşov a respins apelul. Tribunalul a formulat următoarele precizări generale:
 
"Încălcarea unei norme deontologice, fără a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage răspunderea disciplinară a medicului, însă în situaţia în care conduita culpabilă a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine răspunderea civilă delictuală pentru malpraxis".
 
În continuare, tribunalul a considerat că medicul P.D.I. a săvârşit o faptă ilicită în exercitarea profesiei sale; mai precis, tribunalul s-a bazat pe constatările noii expertize medico-legale şi a constatat că oncologul a urmat etapele necesare pentru stabilirea diagnosticului, prescriind examenele clinice şi de laborator necesare, dar a interpretat în mod greşit rezultatele acestor examene. Aceste fapte au cauzat un prejudiciu reclamantei, şi anume prescrierea unui tratament împotriva cancerului care nu era necesar şi, în cele din urmă, extirparea sânului stâng. În continuare, tribunalul a hotărât că medicul P.D.I. a acţionat cu vinovăţie şi că a existat o legătură de cauzalitate între conduita medicului şi prejudiciul suferit de reclamantă.
 
Printr-o decizie definitivă din 10 august 2020, Curtea de Apel Braşov a admis recursul declarat de medicul P.D.I. şi a anulat decizia menţionată mai sus din 3 noiembrie 2010. Curtea de apel a reţinut că în speţă nu se regăseau criteriile de aplicare a malpraxisului. În ceea ce priveşte noua expertiză medico-legală, curtea de apel a făcut următoarele precizări:
 
"Analizând RNEML [noua expertiză medico-legală], curtea [de apel] constată că în fapt noua expertiză, fără niciun element de noutate sub aspect probatoriu, cu excepţia unor opinii de specialitate emise ulterior, a evaluat exact aceleaşi aspecte care au fost avute în vedere şi la prima expertiză ce a avut însă un spectru mai larg, întrucât a fost analizată şi activitatea medicului chirurg. Mai mult chiar, această nouă expertiză o înglobează pe cea anterioară cu avizele aferente, precum şi opiniile specialiştilor, iar concluziile formulate, care reiau situaţia de fapt, sunt sumare şi se limitează doar la o reinterpretare actualizată a datelor, prin raportare la un ghid care nu era în vigoare la data săvârşirii faptei analizate"
 
Întrucât dispoziţiile art. 28 din Regulament [de aplicare a O.G. nr. 1/2000; infra, pct. 61] nu fac nicio distincţie în privinţa organului judiciar care ar solicita o nouă expertiză, curtea [de apel] reţine că, dată fiind identitatea de situaţie analizată şi în lipsa altor elemente relevante neevaluate anterior, noua expertiză nu ar putea printr-o reinterpretare raportată la repere ulterioare să contrazică concluziile comisiei superioare [de aviz şi control al INML] care în expertizarea cazului a avut în vedere metodele şi nivelul de cunoştinţe de la momentul respectiv.
 
Analizând argumentele experţilor şi opiniile specialiştilor exprimate în cauză, se constată că acestea sunt contradictorii şi că nu converg, fără niciun dubiu, spre existenţa unei erori de diagnosticare [caractere italice în textul original].
 
Curtea de apel a explicat apoi diferenţa dintre eroarea medicală şi greşeala medicală în următorii termeni:
 
"Teoria generală a erorilor profesionale face distincţia între erorile de fapt (în legătură cu natura actului medical), datorate unei imperfecţiuni a ştiinţei medicale la un moment dat, unei reactivităţi particulare a bolnavului, ce se produc în condiţiile unei activităţi perfect normale fiind în consecinţă neimputabile [unei persoane în special], şi erorile de normă (definite ca lacune de atitudine profesională), care sunt sinonime cu greşeala, şi prin urmare imputabile [unei persoane].
Greşeala, inclusiv cea de diagnostic, se evaluează pe baza criteriilor culpei profesionale şi nu a celor de drept comun. Astfel, poate fi considerată greşeală: o încălcare a unei obligaţii de diligenţă şi prudenţă, de sârguinţă, zel, promptitudine şi competenţă a medicului; o lacună pe care un alt medic, în aceleaşi condiţii şi circumstanţe nu ar fi avut-o; o încălcare a regulilor profesionale, unanim acceptate, prin neatenţie, neglijenţă şi imprudenţă; o neprevedere urmată de prejudicii, deşi în condiţiile date [medicul] trebuia şi putea să le prevadă.
Diferenţierea erorii de greşeală presupune analiza condiţiilor concrete în care s-a desfăşurat actul medical, verificarea faptului că medicul, apelând cu conştiinciozitate şi diligenţă la cunoştinţele sale ştiinţifice, a făcut tot ce era posibil pentru a stabili cel mai exact diagnostic şi a alege cea mai bună metodă de tratament în interesul bolnavului. Dacă a respectat cerinţele unei atitudini ideale, neconcordanţa diagnosticului cu realitatea apare ca o eroare, deoarece orice medic, în aceleaşi condiţii, ar fi ajuns la aceleaşi concluzii [caractere italice în textul original]".
 
În speţă, curtea de apel a considerat că medicul P.D.I. nu a încălcat normele profesionale şi că a acţionat cu diligenţa şi prudenţa cerute de profesie, întrucât existenţa unei greşeli de diagnostic era incertă. Curtea de apel s-a exprimat astfel:
 
"În prezenta cauză însăşi presupusa «neconcordanţă» a diagnosticului cu realitatea este incertă [caractere italice în textul original], întrucât absenţa oricăror elemente neoplazice postterapeutic, în condiţiile existenţei certe la momentul diagnosticării, a unor atipii celulare, care de regulă sunt de tip neoplazic, este un aspect amplu analizat de specialişti şi controversat, conform celor expuse anterior. În consecinţă, în lipsa elementului premisă, (certitudinea faptului că tumora nu ar fi fost cancerigenă), analiza actului medical constând în stabilirea diagnosticului de neoplasm prin prisma investigaţiilor efectuate, pentru evidenţierea distincţiei dintre eroare şi greşeală, devine inutilă".
 
Curtea de apel a reţinut că nu exista nicio faptă ilicită în sarcina medicului P.D.I. şi că era inutil să examineze dacă celelalte elemente prevăzute la art. 34 din Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.343/2006 (infra, pct. 54) erau prezente. Curtea de apel a concluzionat că medicul P.D.I. nu a săvârşit malpraxis.
 
Procedura iniţiată de medicul U.O.D.
 
Medicul U.O.D. a contestat decizia Comisiei de monitorizare în faţa instanţei de prim grad, pentru a obţine anularea acesteia. Contestaţia a fost îndreptată împotriva Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene Constanţa. Reclamanta a formulat o cerere de intervenţie incidentală în interesul direcţiei judeţene.
 
Din dosar reiese că instanţa de prim grad a suspendat judecarea cauzei la 14 iunie 2011, întrucât procedura penală era pendinte şi, la 22 ianuarie 2016, a decis să repună cauza pe rol.
 
În şedinţa din 29 aprilie 2016, instanţa de prim grad a examinat cererea medicului U.O.D. de a se efectua o nouă expertiză medico-legală şi a respins-o. Instanţa a făcut trimitere la documentele medico-legale deja prezentate în cadrul procedurii penale şi a constatat că nu era necesară o nouă expertiză, în măsura în care partea chemată în judecată nu solicitase o astfel de expertiză şi că era necesar să se desfăşoare procedura într-un termen rezonabil.
 
Printr-o decizie din 19 septembrie 2016, instanţa de prim grad a admis contestaţia, a anulat decizia contestată din 3 noiembrie 2010 (supra, pct. 22-23) şi a respins ulterior cererea de intervenţie formulată de reclamantă.
 
Pentru a examina temeinicia deciziei sus-menţionate, instanţa a reţinut că aceasta s-a bazat pe avizele medicilor specializaţi solicitate de comisie şi a rezumat conţinutul acestor avize. În continuare instanţa a rezumat avizele exprimate în cadrul procedurii penale, precum şi motivele prezentate de comisie: chirurgul avea obligaţia de a verifica diagnosticul pus de oncolog; în cazul reclamantei, diagnosticul de cancer nu se baza pe elemente obiective; atunci când diagnosticul era incert, se puteau efectua examene în timpul intervenţiei chirurgicale ("examen extemporaneu"), ceea ce nu s-a făcut în speţă; chirurgul a efectuat intervenţia chirurgicală într-o unitate care nu dispunea de un laborator care ar fi putut realiza examenul extemporaneu şi, astfel, nu a respectat un ghid profesional (ghidul nr. 33; supra, pct. 30).
 
Instanţa a considerat că sarcina sa consta în a examina dacă medicul U.O.D. avea obligaţia de a pune un nou diagnostic în cazul reclamantei şi, pe baza opiniilor majorităţii medicilor specialişti consultaţi în cauză, răspunsul a fost unul negativ. Instanţa a respins raţionamentul Comisiei de monitorizare pe motiv de lipsă de relevanţă şi a hotărât că oncologul îşi asumase diagnosticul şi că chirurgul nu era obligat să efectueze un examen suplimentar în timpul intervenţiei chirurgicale.
 
Printr-o decizie din 1 februarie 2017, Tribunalul Constanţa a respins contestaţiile formulate de direcţia judeţeană şi de reclamantă. Tribunalul a confirmat, la fel ca instanţa de prim grad, că era necesar să examineze dacă chirurgul era obligat să verifice diagnosticul pus de oncolog şi să examineze diferitele ghiduri şi protocoale medicale care puteau fi aplicabile. În această privinţă, tribunalul a reţinut că ghidul menţionat de Comisia de monitorizare în motivarea sa (supra, pct. 37) nu era obligatoriu la data la care medicul U.O.D. efectuase intervenţia chirurgicală în speţă. Tribunalul a reţinut absenţa oricărei norme profesionale care ar fi impus chirurgului să reexamineze diagnosticul pus de oncolog. În sfârşit, a concluzionat că medicul U.O.D. nu a săvârşit malpraxis în cazul reclamantei.
 
Printr-o decizie definitivă din 6 noiembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa a respins apelurile formulate de direcţia judeţeană şi de reclamantă şi a confirmat deciziile pronunţate în primă instanţă şi în apel.
 
Acţiunea în răspundere civilă delictuală
 
La 13 februarie 2013, reclamanta a introdus în faţa instanţei de prim grad o acţiune civilă împotriva celor doi medici, întemeiată pe dispoziţiile privind răspunderea civilă delictuală (infra, pct. 50-51) şi pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind malpraxisul (infra, pct. 52). În special, a solicitat instanţei să constate că medicul P.D.I. a săvârşit malpraxis atunci când a pus un diagnostic greşit şi că medicul U.O.D. a săvârşit, de asemenea, malpraxis efectuând intervenţia chirurgicală. În plus, aceasta a solicitat ca cei doi medici să fie obligaţi în solidar la plata de daune-interese în valoare de 450.000 de lei româneşti, adică aproximativ 100.000 de euro. Aceasta a indicat, în memoriul său, că o procedură penală era pendinte (supra, pct. 9), precum şi o procedură întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006 (supra, pct. 21).
 
La 14 martie 2013, reclamanta a precizat că acţiunea sa era de asemenea îndreptată şi împotriva secţiei de urgenţă a Spitalului Clinic de Urgenţă Judeţean Constanţa şi împotriva societăţii M.A., ca urmare a relaţiilor de muncă pe care le aveau cu cei doi medici.
 
La 13 august 2013, instanţa de prim grad a suspendat judecarea cauzei pe motiv că procedura penală era pendinte. Din dosar reiese că, la 25 noiembrie 2015, instanţa a repus cauza pe rol şi că, la aceeaşi dată, reclamanta şi-a completat acţiunea şi a solicitat o majorare a daunelor-interese la suma de 2.250.000 de lei româneşti, adică aproximativ 500.000 de euro.
 
La 2 martie 2016, instanţa de prim grad a luat act de precizările reclamantei cu privire la obiectul acţiunii sale şi a reţinut că acţiunea nu viza stabilirea unei fapte de malpraxis, ci mai degrabă stabilirea, având în vedere condiţiile răspunderii civile delictuale, existenţei unei fapte ilicite care a cauzat prejudicii.
 
La 20 aprilie 2016, instanţa de prim grad a suspendat din nou pronunţarea, pe motiv că cei doi medici au contestat deciziile Comisiei de monitorizare în faţa aceleiaşi instanţe (supra, pct. 22).
 
Din informaţiile furnizate de Guvern reiese că, la 28 septembrie 2021, a avut loc o şedinţă în cadrul acestei proceduri în faţa instanţei de prim grad, care a luat act de decesul medicului U.O.D. Instanţa a suspendat examinarea cererii de repunere pe rol pentru o şedinţă ulterioară. Potrivit celor mai recente informaţii furnizate de părţi, o şedinţă a fost programată pentru 7 decembrie 2021.
 
Procedura disciplinară
 
Din dosar reiese că în prezenta cauză s-a desfăşurat, de asemenea, o procedură disciplinară, în urma unei plângeri depuse la 24 noiembrie 2010 de reclamantă la Colegiul Medicilor Constanţa.
 
La o dată nespecificată în anul 2016, Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor Constanţa a respins plângerea reclamantei, care a contestat această decizie în faţa Colegiului Medicilor din România.
 
Contestaţia persoanei interesate a fost examinată de Comisia superioară de disciplină a Colegiului Medicilor din România. Această comisie a primit avizele comisiilor sale specializate în oncologie, respectiv chirurgie. În cursul unei şedinţe din 20 noiembrie 2020, comisia superioară de disciplină a admis parţial contestaţia reclamantei şi a aplicat sancţiunea de mustrare medicului P.D.I. Această comisie a considerat că oncologul a încălcat normele de etică profesională şi normele de bună practică profesională şi că această conduită implica răspunderea sa disciplinară. În opinia comisiei, tratamentul împotriva cancerului fusese decis în mod greşit, în absenţa unui diagnostic cert de cancer, iar biopsia era "imperios necesară" pentru a avea certitudinea diagnosticului. Comisia a reţinut, de asemenea, că oncologul nu a respectat normele deontologice care impuneau ca medicul să acţioneze cu diligenţă pentru a lua decizia corectă şi pentru ca pacientul să aibă garanţia că starea sa de sănătate nu va avea de suferit din cauza conduitei medicului. În sfârşit; comisia a luat act de decesul medicului U.O.D. la o dată nespecificată şi a decis stingerea acţiunii disciplinare care îl vizase.
 
Potrivit informaţiilor comunicate de reclamantă, decizia comisiei superioare de disciplină nu a făcut obiectul vreunei contestaţii în faţa instanţelor (infra, pct. 52).
 
Sursa text: Hotărâre din 2022 în Cauză Tușă împotriva României
 
În secțiunea „Documente” hotărârea poate fi parcursă în integralitate.
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Se cer despăgubiri de peste 1 milion de euro, într-un dosar de malpraxis! Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată pe un ginecolog din Constanța (RECHIZITORIU)