Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:56 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE - Pronunțarea a fost amânată! Exclusiv. Astăzi a fost termen în procesul prin care ÎPS Teodosie a contestat măsura carantinei

ro

26 Jan, 2022 11:20 2043 Marime text




UPDATE:

Surse judiciare au declarat în urmă cu scurt timp, pentru ZIUA de Constanța, că pronunțarea în acest dosar a fost amânată pentru mâine, 27 ianuarie 2022.

Pe rolul Judecătoriei Constanța, a fost înregistrat ieri dosarul cu numărul 1376/212/2022, prin care ÎPS Teodosie a cerut suspendarea și anularea deciziei de carantinare impusă de către DSP București, în momentul în care ierarhul a revenit în țară din Iordania, pe 20 decembrie a.c.

Decizia de carantinare a primit-o târziu, după cele declarate de către Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, care anunța ieri că a fost depusă acțiunea în instanță.

Iată că astăzi, 26 ianuarie 2022, pe secția civilă a Judecătoriei Constanța, dosarul a ajuns pe masa judecătorilor. Completul de judecată este condus de către judecător Teodora Boicescu. Ședința a avut loc la ora 09.30, urmând să fie anunțată în cel mai scurt timp soluția. Vom reveni cu soluția de îndată ce va fi făcută publică.

Ce motive se invocă:


1. Actul emis de DSP București nu este semnat de nimeni, nu indică o persoană împuternicită și asumată de a emite un act administrativ și nu are completate cu date câmpurile special destinate identificării persoanei. Ca atare el nu este temeinic, nu îndeplinește condițiile formale impuse de lege și nu are legalitate Adică el NU EXISTĂ. Prin însăși natura sa, Decizia de Confirmare a Carantinării trebuie semnată de către persoana împuternicită, căci actul semnării reprezintă manifestarea sa de voință în sensul restrângerii drepturilor și libertăților prevăzute de Constituția României – libertatea individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea cultelor și dreptul la muncă. Fără semnătură, actul nu are autenticitate, conform normelor de drept.

 2. Actul DSP nu este motivat de fapt și de drept, deoarece la art.4, lit. i din Hot. CNSU 2/7.01.2022 se prevede excepția suspendării pentru persoanele care sosesc din state terțe, care participă la evenimente culturale, artistice sau de divertisment, și care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării.

3. În plus, acțiunea contestă decizia carantinării preventive a celor ce revin în țară, care sunt presupuși ca persoane care riscă să infecteze pe alții. Din moment însă ce testele medicale negative autorizate arată că nu există risc epidemiologic, pentru ce mai sunt carantinați cei testați negativ? În acest fel, carantinarea devine lipsită de motivație.

În acțiuni motivate asemănător, Judecătoria Sector 5 București și Tribunalul Prahova au admis contestațiile și au anulat deciziile de suspendare”, a transmis biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului



PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

IPS Teodosie a contestat Decizia de carantinare a DSP București! Cum a motivat Arhiepiscopia Tomisului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii