Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:15 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Filaj, interceptări și discuții în toaletă! Dosarul inspectorilor de la Finanțe Constanța - „Whisky d-ăsta beam în anii 90, acum beau altceva, mai rafinat! Asta crezi tu că e șpagă?“ (DOCUMENT)

ro

01 Feb, 2022 00:00 2888 Marime text

 
  • Denunțătorul în acest caz este, potrivit unor surse judiciare, omul de afaceri din Tulcea Zoltan Gabriel Gorun, ce figurează ca inculpat într-un alt dosarul instrumenat de procurorii DNA Constanța.
 
 
Mihai Bușu, fost inspector în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, acuzat de comiterea infracțiunii de luare de mită, a fost condamnat de Tribunalul Constanța, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită, ca urmare a unui acord de recunoastere a vinovăției încheiat la DNA Constanța. Nu doar Buşu a recunoscut tot în fața procurorilor DNA, ci și colegul său Stere Anagnoste, fost inspector în cadrul A.N.A.F. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, suspectat tot de luare de mită.
 
„Între de 4.000 și 5.000 lei“
 
Pe scurt, potrivit DNA, „la data de 18 octombrie 2021, inculpatul Bușu Mihai, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins pentru sine și pentru colegul său Anagnoste Stere, sume de bani cuprinse între de 4.000 și 5.000 lei, de la administratorul unei societăți comerciale (martor în cauză)“.
 
Denunțătorul în acest caz este, potrivit unor surse judiciare, omul de afaceri din Tulcea Zoltan Gabriel Gorun, ce figurează ca inculpat într-un alt dosarul instrumenat de procurorii DNA Constanța.

Oficial
 

„Concret, banii respectivi ar fi fost pretinși pentru ca, în urma controlului fiscal pe care îl realizau cei doi inspectori, aceștia să formuleze concluzii care să nu determine declanșarea unui control de fond la societatea omului de afaceri. În același context, la data de 19 octombrie 2021, cei doi inspectori A.N.A.F. ar fi primit printr-un intermediar, în plicuri distincte, câte 4.000 lei de fiecare, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: trei ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea pe o perioadă de doi ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii“, potrivit DNA

 

Denunț la DNA
 
Revenind la acordul lui Mihai Bușu, fost inspector în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, judecătorul Gabriel Mustaţă, de la Tribunalul Constanța, investit cu soluționarea cauzei, reține, printre altele, că „la data de 19 octombrie 2021, DNA Constanța a fost sesizată prin denunț de numitul G. Z.. G. cu privire la posibile fapte penale săvârșite de doi funcționari cu atribuții de control din cadrul ANAF – AJFP Constanța֧“.
 
„Câte 5.000 lei, în plicuri distincte“
 

„Din actul de sesizare rezultă că la data de 18 octombrie 2021, cu prilejul efectuării unui control fiscal, inspectorul fiscal (...) din cadrul ANAF - AJFP i-a solicitat numitului G. Z. G., administratorul în fapt al societății controlate, câte 5.000 lei, în plicuri distincte, pentru el și pentru colegul de echipă, în legătură cu modalitatea în care aceștia urmau să-și exercite atribuțiile de serviciu pe durata controlului“, conform motivării.

 
Filaj
 
Prin ordonanța nr.133/P/2021 din data de 19.10.2021 a DNA Constanța s-a dispus autorizarea cu caracter provizoriu, pe o durată de 48 de ore, cu începere din data de 19.10.2021, ora 08:45 până la data de 21.10.2021, ora 08:45, a măsurii supravegherii video, audio și prin fotografiere a denunțătorului G.G.Z. și a numiților (...) și (...), cu privire la discuțiile purtate de aceștia între ei sau cu alte persoane, în legătură cu infracțiunea investigată în prezenta cauză.

 
Martorul denunțător, colaborator
 
Prin ordonanța nr.133/P/2021 din data de 19.10.2021 a DNA Constanța s-a dispus autorizarea folosirii în cauză a unui colaborator cu identitate reală și a participării acestuia la anumite activități.
 
Prin ordonanța nr.133/P/2021 din data de 19.10.2021 a DNA Constanța s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (...) constând în aceea că la data 19.10.2021, au primit, indirect, de la martorul denunțător G.Z.G, colaborator în cauză, o sumă de bani care nu li se cuvenea (4.000 lei fiecare, în total 8.000 lei), în legătură cu îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu privitoarea la efectuarea unor verificări fiscale. Concret, suspecții ar fi trebuit să procedeze în așa fel încât societatea controlată să nu fie vizată de un control de fond.
 
Într-o zi de octombrie
 

Potrivit probelor administrate pe durata anchetei penale, în ziua de 18 octombrie 2021, într-o primă etapă a controlului, efectuat la sediul unei societăți care se ocupa de evidența contabilă, numitul (...) i-a transmis denunțătorului, prin intermediul unui martor, că poate asigura finalizarea activității de control în condiții favorabile pentru societatea controlată în schimbul unei sume de bani, respectiv 4-5.000 lei pentru fiecare inspector fiscal. Inculpatul a pretins explicit ca banii să fie puși în plicuri separate.
 
În ziua de 19 octombrie 2021, într-o a doua etapă a controlului, efectuat în același loc, cei doi inculpați au primit câte 4.000 lei fiecare, plicurile fiind puse în dosarul în care aceștia strângeau înscrisurile de care aveau nevoie pentru întocmirea actului de control.
 
Punerea plicurilor cu bani în dosarul cu înscrisuri contabile relevante adunate de inculpați pe durata controlului a fost făcută în prezența acestora, în imediata lor apropiere, la indicația expresă a inculpatului (...). Ulterior, ambele plicuri cu bani au fost găsite asupra inculpatului (...), la plecarea din biroul societății de contabilitate în care avusese loc activitatea de control.

 
Banii, asigurați de Serviciul Județean Anticorupție Constanța
 
Suma de bani în discuție a fost asigurată de Serviciul Județean Anticorupție Constanța, care, după consemnarea seriilor și cupiurii bancnotelor, au remis-o denunțătorului (colaborator în cauză) G.Z.G..
 

Martorul a declarat că pe inculpatul (...) îl știa de mai mult de 15 ani, de când acesta lucra la Garda Financiară.
 
Acesta a confirmat că la un moment dat inculpatul i-a reproșat martorului (...) că i-a dat doar o sticlă de whiskey și pretindea indulgență în schimbul acesteia.
 
Potrivit martorului, la un moment dat inculpatul a ieșit din birou, a observat că în cealaltă încăpere era alte trei fete și, fără a reveni în birou, i-a făcut semn să se apropie.

 
Discuție în toaletă – „Nu pune botul la o sticlă de whiskey“
 

S-a deplasat lângă acesta, l-a tras ușor pe martor în baie și i-a spus că „el nu pune botul la o sticlă de whiskey” și că poate ajuta societatea dar trebuie să primească ceva. A indicat și suma, respectiv 4-5 mii de fiecare….“.
 
Tot inculpatul (...) este acela care i-a spus martorului că ajutorul va consta în închiderea inspecției fără a fi declanșat controlul de fond.
 
Martorul (...) i-a informat pe G.Z.G. și G.B. că inculpații i-au spus că pot finaliza controlul dacă prezintă diferite documente, în schimbul sumei de 4-5 mii de fiecare.
 
Potrivit martorului, încă de la prima discuție relevantă, cea din baie, inculpatul B(...) i-a spus că el „ia doar de la noi”, adică de la firma de contabilitate și nu de la ei”, adică de la administratori.
 
Din acest motiv, (...) a convenit cu denunțătorul ca banii să rămână la aceasta. Când au intrat în birou plicurile erau la vedere întrucât nu-i încăpuseră martorului în buzunar nici măcar îndoite. „Concret, un colț al plicului era în buzunar și trei colțuri afară“.
 
Aspectul a fost confirmat ulterior de inculpați.
 
La un moment dat, spre finalul întâlnirii, martorul (...) a scos plicurile din buzunar și le-a ridicat sus, întrebând ce face cu ele iar inculpatul (...) a spus „pune-le în dosar”, referindu-se la un dosar în care se aflau multiple acte contabile ale societății. Martorul a procedat în consecință.
 
Acest dosar s-a aflat pe masa de lucru comună în care cei doi inculpați strângeau documentele relevante. E vorba de actele pe care inculpații le doreau și le ceruseră în timpul controlului. Pe baza acestora urma să fie întocmit raportul de control.

 
Nav Maritim Consulting SRL
 

Martorul denunțător a declarat că din anul 2018 deține calitatea de director executiv în cadrul societății Nav Maritim Consulting SRL, societatea administrată din același an de către fiica sa.
 
Societatea a fost preluată în anul 2018 de la o altă persoană, având ca obiect de activitate transport fluvial de mărfuri pe ape interioare, inspecții de gas free și vânzarea de produse de balastieră.

 
Societatea deține un punct de lucru în portul Basarabi, jud. Constanța.
 

În data de 11.10.2021 martorul a fost anunțat de către administratorul societății, fiica sa, despre convocarea acesteia telefonică de către un inspector fiscal din cadrul ANAF cu privire la un control vizând declarația 394 – furnizori clienți. Întâlnirea cu echipa de control a fost stabilită de administrator pentru data de 13.10.2021, ora 9, la punctul de lucru din Basarabi.
 
La data respectivă, martorul G.Z.G a însoțit administratorul societății la punctul de lucru, unde s-au întâlnit cu cei doi inculpați. Înainte de ajungerea la locul de întâlnire, a cumpărat din loc. Valu lui Traian bunuri de protocol, respectiv două sticle de whisky Teachers și gustări, pentru servirea echipei de control. Cei doi inspectori fiscali, recomandați ca fiind B(...) și A(...), le-au comunicat faptul că există inadvertențe în declarațiile 394 cu anumiți clienți și furnizori începând cu anul 2018, iar diferența de TVA este foarte mare, societatea fiind pasibilă de un control de fond.

 
„Mai rafinat, mai bun“
 

La plecarea echipei de control martorul a înmânat celor doi cele două sticle de whisky, moment la care inculpatul B(...) a afirmat : „Whisky d-ăsta beam în anii 90, acum beau altceva, mai rafinat, mai bun... Asta crezi tu că e șpagă? Să vezi tu șpagă la noi, nu asta ...
 
În data de 18.10.2021, martorul a luat cu autoturismul personal echipa de control formată din inculpații B(...) și A(...) de la sediul ANAF din s-au deplasat la sediul firmei de contabilitate.
 
Martorul a declarat că la un moment dat inculpatul B(...) a început să reproșeze activitatea firmei amenințând cu controlul de fond, afirmând: fata o să aibe tinichele de coadă toată viața și când s-o mărita va avea nevoie de cazier fiscal.

 
„Dacă erai tu, nici nu mă uitam la tine.”
 

„La acel moment (...) a intervenit și s-a dus cu dl. B(...) în toaleta biroului, de unde s-a întors, dl. B(...) fiind mai maleabil, afirmând către mine: Norocul tău este că la mijloc este copilul ăsta (indicând spre administratorul firmei), căci dacă erai tu, nici nu mă uitam la tine.”
 
La final martorul a condus echipa de control la sediul acestora și a revenit la biroul contabil, purtând discuții referitoare la ce discutaseră separat martorul (...) cu inculpatul B(...).
 
Cu această ocazie a aflat că trebuie să fie atenți cu echipa de control, adică să pregătească două plicuri cu 5.000 (cinci mii) lei fiecare, plicuri pe care li le va înmâna martorul S(...), pentru că nu aveau încredere în denunțător, întrucât nu-l cunoșteau.
 
În dimineața zilei de 19.10.2021, întrucât, în urma analizării situațiilor primite de la fosta contabilă, a constatat faptul că relațiile comerciale cu partenerii indicați sunt corect înregistrate, nefiind probleme din punct de vedere fiscal, martorul și fiica sa au hotărât să anunțe organele de cercetare penală, adresându-se DGA Constanța.
 

Interceptări
 

Înregistrarea realizată în mediu ambiental în ziua de 19 octombrie 2021 se coroborează cu declarațiile martorilor audiați și cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

 
În intervalul orar 01:30 - 12:30 discuția are loc în autoturism.
 
G____ Z_____ G______: Bună dimineața, în două minute jumate, trei, sunt la… în față la dumneavoastră, G____ sunt, bine, bine, gata… da da acum, am avut probleme cu mașina, a pornit mai greu…Bine! (se adesează unei persoane, vorbind la telefon)
 
A___ A____: M-am apucat de fumat acuma?
 
G____ Z_____ G______: Îmi cer scuze, da, până când, nu știu ce a avut…
 
A___ A____: „neinteligibil”…, am fumat una, mai fumezi una…
 
G____ Z_____ G______: Te doare piciorul de la vene sau…?
 
A___ A____: Am fost operat… păi de mult, mă, da, mă ține…
 
G____ Z_____ G______: Aia știu
 
A___ A____: Când mă urc, când cobor, ce dracu să fac…eu vreau, nu vreau!
 
G____ Z_____ G______: Ce să facem… s-o luăm pe aicea… păi ieșim pe la ICIL…
 
A___ A____: Ai găsit… cum trebuie... ?
 
G____ Z_____ G______: Tot, e rezolvat totul, dl. B___, am…
 
A___ A____: B__!
 
G____ Z_____ G______: Am rezolvat totul, ca să fie bine!
 
A___ A____: …„neinteligibil”…
 
G____ Z_____ G______: Da.
 
A___ A____: Dacă e să ajungă la …”neinteligibil”… le verifică știi, decât să-ți trimită după aia nu știu ce, mai bine facem cum trebuie… așa că nu mai plec nici încolo, nu pot să plec… azi nu pot să plec…
 
G____ Z_____ G______: …„neinteligibil”…
 
A___ A____: „neinteligibil”…(se adresează unei alte persoane)-Băi S____, știi ce mi-a zis asta, mă, șefa, să trimitem actul pe… ăăăă… lu ăla… mă… lichidatorul…
 
A________ S____: Să-i trimiți ăla?
 
A___ A____: Păi scriem și pe ăla, o scrie și pe fata lui aicea, punem să semneze ce avem noi, semnează fată că.... băi, ăsta ce caută pe aicea, mă? Sau tu ai…
 
G____ Z_____ G______: Ăăă… eu nu am interzis… dar e nu loc, sunt și pe o parte și pe alta băgați, și facem loc că e doamna.
 
A___ A____: Și scriem și de el că e lichidator… așa… eu așa zic … vorbim cu ea la birou, dar măcar îl semneze fata, administrator, administrator judiciar ăla… și are… am și…
 
G____ Z_____ G______: Lichidator judiciar.
 
A___ A____: Lichidator judiciar. Și am… și am și e-mailul ăla, și îl trimitem pe mail, mă!
 
G____ Z_____ G______: Păi nu că eu vorbesc cu domnul lichidator în fiecare zi și discutăm problemele care sunt…
 
A___ A____: Discutăm cu el na…
 
G____ Z_____ G______: Omul deci fără nici o problemă e deschis, nu prea... vrea să rezolve problema să fie ok.
 
A___ A____: Da, că așa trebuia să-l chem în coace, să semneze să p**** mă-sii.
 
A________ S____: …„neinteligibil”…
 
A___ A____: „neinteligibil”…pe fond… și se reduce cu mult. Cât ? Cu cât se reduce tva-ul acolo?
 
G____ Z_____ G______: Nu știu… fetele au… deci …
 
A___ A____: E acolo… asta…. cum o cheamă?
 
G____ Z_____ G______: Este L__________ sau cum o cheamă!?
 
A___ A____: Da, da, da, L__________, o știu de când era mica...
 
G____ Z_____ G______: Deci am...
 
A___ A____: Cu mă-sa... mă-sa era contabil, ta-su lucrează la armată, eram la control financiar, și a învățat de la mă-sa…„neinteligibil”…
 
G____ Z_____ G______: Deci baza de date e CIEL-ul, pe care l-am avut la fosta contabilitate și aici are altă chestie…
 
A___ A____: Aha.
 
G____ Z_____ G______: Și am vorbit ieri cu fosta contabilă, mi-a dat tot ce mi-ați cerut, mi-a dat toate fișele cu tot, tot, tot…
 
A___ A____: E ok, da.
 
G____ Z_____ G______: Da, mi-a tot ce trebuie, să…
 
A___ A____: Pe urmă să nu mai vin, am de lucru, trebuie s-o termin, și dacă nu o termin pe asta, asta e, trebuie… ăăăă… e depășit termenul dacă nu terminam.
 
G____ Z_____ G______: Aha.
 
A___ A____: Și nu termin, e belea mare pentru noi după aia …”neinteligibil”…ce contabilă… că contabila n-a venit, că-i bolnavă… O fi săraca bolnavă și ea.
 
G____ Z_____ G______: Este... nu... bolnavă.
 
A___ A____: O chestie de ceva…
 
G____ Z_____ G______: Da, păi nu, o să am o discuție serioasă cu ea după chestiile asta, să vedem…
 
A___ A____: Tre’ să-ți faci treaba și 461 ăla ce e, ai întrebat-o pe contabilă?
 
G____ Z_____ G______: Păi a zis că vorbim cănd o să vină la birou să stăm de vorbă…
 
A___ A____: D____, pe asta, zic de la fosta?
 
G____ Z_____ G______: De la fosta? Păi nu, urmează să... i-am explicat că cică… domne… dar v-am trimis baza de date… da, dar dumneata mi-a trimis baza de date în CIEL, doamna contabilă nu are CIEL. C___ bine atuncea, hai că mi-am revenit și eu după boală cu toate astea, și atuncea când… să văd săptămâna viitoare sper să le pun față în față și să își ceară una de la alta ce vrea, cum vrea, dă-mi alea, dă-mi alea, dă-mi alea, ca să poată să le bage în programul ei, și să scoată se le actualizeze pe toate, că fac pariu că este… tot, o chestie, o preluare greșită unde cu ceva, deci nu, n-am …
 
A________ S____: …”neinteligibil”…
 
G____ Z_____ G______: Nu i-a justificat…
 
A___ A____: N-a vrut să-i ia, că nu i-a folosit… ai înțeles? Ca să poate să…
 
G____ Z_____ G______: Mhm…
 
A___ A____: ... să coste un miliard și ceva. Și atunci i-a băgat-o în 461 ca să nu apară în bilanț 5313 neinteligibil făcut la impozit 10%... neinteligibil …
 
G____ Z_____ G______: 140….
 
A___ A____: De când e… că pentru distrugere se face… cum este…eu am vrut să-ți iau banii… “neinteligibil”… completate, măcar le ai pe alea din spate, le ai toate.. le pui la punct. Ții legătura și cu L__________. Este prietenă că …”neinteligibil”....
 
G____ Z_____ G______: Eu sunt..., eu acuma am văzut-o prima data, ieri, deci eu nu o cunosc pe doamna.
 
A___ A____: …„neinteligibil”…
 
A________ S____: …”neinteligibil”…
 
G____ Z_____ G______: Aaa, da, facem acolo la birou…Unde e vila aia demolată… demolată… părăsită, păcat de ea.
 
A___ A____: …„neinteligibil”…
 
G____ Z_____ G______: 93, e anul când am terminat eu institutul….Da, e luat de la lichidator de la Spectrum Insolvency….Poftiți!
 
Începând cu minutul 13:30 discuția are loc într-o încapere.
 
În continuare, discuția se poartă între persoanele mai sus menționate și alte două persoane de sex femeiesc, una fiind identificată în persoana numitei S_____ L__________ A______ (denumită în continuare S_____ L__________) iar a doua persoană fiind cunoscută sub apelativul M___ (denumită în continuare M___)
 
A___ A____: Bună ziua! …„neinteligibil”… la muncă.
 
G____ Z_____ G______: Sărut mâna, bună dimineața!
 
S_____ L__________: Bună dimineața! …”neinteligibil”…
 
S_____ L__________: De ce ?
 
M___: E ultima zi de serviciu, gata!
 
G____ Z_____ G______: Sărut-mâna, bună dimineața!
 
A___ A____: …„neinteligibil”…
 
S_____ L__________: De ce? Bună dimineața! Păi și nu terminăm azi?
 
A________ S____: Păi nu știu…
 
A___ A____: Terminăm azi… Eii!... Dar întâi scrisul… trebuie făcut hârtii, trebuie făcute…trebuie… ehei…
 
S_____ L__________: Aveți timp?
 
A___ A____: ...semnate. Am timp! Ăsta-i …”neinteligibil”… domnișoară!
 
S_____ L__________: Hai că vedem noi ce facem… Domnul B___, o secundă, scuză-mă, te rog din toată inima mea.
 
A___ A____: …„neinteligibil”…Hai, bă, lasă-mă, stai liniștită…
 
S_____ L__________: Numai stai puțin, că am eu treabă!
 
G____ Z_____ G______: Am plicurile în geantă… deci scot banii…
 
S_____ L__________: Păi dă-mi plicurile mie…Dă-mi plicurile mie! Dă mie plicurile!
 
G____ Z_____ G______: Păi fă-mi semn, și eu le dau.
 
S_____ L__________: Nuu, acuma, la început, că după aia nu facem nici un căcat, ascultă-mă pe mine! Deci acuma…
 
G____ Z_____ G______: Să le dăm acuma banii?
 
S_____ L__________: Vino încoa… și adu-mi mie plicurile… și mă ocup eu… Haide!
 
G____ Z_____ G______: Ok, haideți stați!
 
S_____ L__________: …”neinteligibil”…
 
G____ Z_____ G______: Păi vroiam și eu să __________________ cu el, să…
 
S_____ L__________: Să ce?
 
G____ Z_____ G______: Să ___________________ el.
 
S_____ L__________: Păi atunci faceți cum vreți și eu vă las!
 
G____ Z_____ G______: ___________________ dau banii și cu asta basta.
 
S_____ L__________: Păi atunci du-te! Du-te! Eu nu mă bag! Da, eu nu mă bag! Îți spun cinstit, nu mă bag pentru că el a spus clar ieri! Am vorbit de față cu M___, el de la voi nu ia…
 
G____ Z_____ G______: Deci nu vrea să ia banii?
 
S_____ L__________: Nu vrea să ia de la voi, că nici nu stie cine sunteți voi… Vrei? Discută cu el, du-l în baie, vorbește cu el între patru ochi sau nu stiu, fă cum vrei, fă cum vrei. M___ am fost explicită ieri, am fost explicită ieri?
 
M___: Eu nu știu despre asta, nu știu nimic... habar nu am.
 
G____ Z_____ G______: Deci măi, nu este nicio problemă. Banii îi avem aici!
 
S_____ L__________: Păi atunci fă cum crezi, fă cum crezi de cuviință, dar nu aștepa ca el să-ți închidă pv-ul și după aia să-i dai.
 
G____ Z_____ G______: Aa, deci îi dam acuma, îi dăm banii…
 
S_____ L__________: Dar lipește-i, nu-i lăsa așa ca la țară, pe bunee… deci fă o treabă frumoasă.
 
G____ Z_____ G______: Îi lipim, îi lipim, banii, acușica lipim banii.
 
S_____ L__________: Deci eu îi dau acuma...
 
G____ Z_____ G______: Așa.
 
S_____ L__________: ...îi spun câți sunt..., și îi zic: șefule hai finalizează... tu nu l-ai văzut că deja face valuri, că e el nu neinteligibil...
 
G____ Z_____ G______: Da, păi am văzut, m-a luat cu tot ce trebuie.
 
S_____ L__________: Nu ai ce să faci, ăștia sunt.
 
G____ Z_____ G______: Deci aicea sunt sunt plicurile…, sunt plicurile cu bani, pentru fiecare.
 
S_____ L__________: Așa. Eu acuma sper să zică ...
 
G____ Z_____ G______: Sunt lipite, sunt tot ce trebuie.
 
S_____ L__________: Stai așa.
 
G____ Z_____ G______: Da, imediat, numai puțin… las și eu geanta aicea ca să nu...
 
S_____ L__________: …„neinteligibil” și vreau să scap repede…
 
G____ Z_____ G______: Da? Ok!
 
S_____ L__________: …Șefule noi am scos fișele…
 
A___ A____: Hai mă lasă-mă…„neinteligibil”-suprapunere de voci…
 
S_____ L__________: Vino puțin încoace…„neinteligibil” ”-suprapunere de voci …
 
A___ A____: …„neinteligibil”-suprapunere de voci… nu mai vin, lasă mă în pace.
 
S_____ L__________: Vino puțin încoace!
 
A___ A____: Dă-mi fișele, dă ce trebuie după aia.
 
S_____ L__________: Vino puțin încoa cu mine!
 
A___ A____: Băi, lasă mă în pace.
 
S_____ L__________: Mă vin-o puțin!
 
A___ A____: Nu vin, nu vin….Pleacă mă, dă-mi fișele, lasă-mă dracu în pace, te rog eu frumos!
 
S_____ L__________: Vino puțin cu mine!
 
A___ A____: Nu vreau să vin cu tine.
 
S_____ L__________: Deci, adică …„neinteligibil”
 
A___ A____: Hai mă, lasă-mă, mă!
 
S_____ L__________: …„neinteligibil”…vino mă cu mine!
 
A___ A____: N-am timp mă de vorbit, lasă mă în pace, avem timp să vorbim.
 
S_____ L__________: Bă e ceva urgent pentru mine personal, vino încoa un minut că n-ai să mori, hai vino încoace.
 
A___ A____: Ieșiți mă afară amândoi.
 
G____ Z_____ G______: Hai să ieșim amândoi…. C____ după buletin. Să-mi faceți copie după buletin.
 
S_____ L__________: Stai să vină și ei, hai veniți încoace!
 
A___ A____: …„neinteligibil”…Hai să vedem ce avem.
 
S_____ L__________: Am… ne-au dat doamnele contabile…
 
A___ A____: Așa.
 
S_____ L__________: Adică cât am putut de mult, 2021 fișele sunt astea, știți că le-am făcut ieri, avem aicea la 2020 și 2019… Dacă vreți mai xeroxăm astea încă odată.
 
A___ A____: Ce sunt alea?
 
S_____ L__________: Fișe.
 
A___ A____: Păi nu, le băgăm aicea.
 
S_____ L__________: Nu mai că, doamna contabilă nu a scos pe fiecare furnizor în parte câte o fișă, le-a scos la grămadă, 2019, 2020, de exemplu.
 
A___ A____: Păi eu de unde știu care era?
 
discuția se referă la prezentarea unor documente – nu prezintă înteres pentru cauză
 
M___ – Eu mai am puțin și termin situația aceea în xcel și vedem acolo că o să facem un total la TVA, știți?
 
G____ Z_____ G______ – După ce terminați…
 
S_____ L__________ A______ – Ok…
 
M___ – Vedem ce generăm.
 
G____ Z_____ G______ – Pentru că noi avem cu ei o divergență de o factură, pe care ei nu o recunosc!
 
S_____ L__________ A______ – Păi cam asta ar fi că e diferență de 29 de mii, deci nu…
 
G____ Z_____ G______ – Da!
 
S_____ L__________ A______ – Era de 5500, adică probabil total factura de 29 plus 525 … ar fi vreo 34 de mii.
 
G____ Z_____ G______ – Da, o căutăm și o găsim sută la sută.
 
S_____ L__________ A______ – Ar fi, ar putea să fie o factură de 34 de mii. Scuzați-mă, vă rog! Aici ar putea să fie pentru că la Simela …”neinteligibil”… 265 … deci dumneavoastră declarați mai mult decât declară ei…
 
G____ Z_____ G______ – Da, da.
 
S_____ L__________ A______ – Și atuncea ca să facem rectificativa, noi trebuie să diminuăm cu diferența pe bază și pe …”neinteligibil”… ca să ajungă …
 
G____ Z_____ G______ – Deci ăla nu-mi recunoaște o factură, dacă eu reduc … deduc…
 
A___ A____ – Trebuie să recunoască ăla …
 
G____ Z_____ G______ – Da uite, el declară atâta în bază și în TVA și Simela declară atâta, deci ăla declară mai puțin …
 
A___ A____– O factură e refuzată!
 
S_____ L__________ A______ – Nu, nu ne înțelegem!
 
A________ S____ – El ne-a declarat întâi în 394 mai mult decât are în facturi!
 
S_____ L__________ A______ – Exact!
 
A___ A____ – A, cât are în facturi!
 
S_____ L__________ A______ – Asta vreau să zic!
 
A___ A____ – A, e altceva!
 
S_____ L__________ A______ – D____ inspector a zis așa, ca să nu mai dezgropăm morții, facem o rectificativă și diminuăm noi la nivelul lu Simela.
 
A___ A____ – Da, da, da!
 
S_____ L__________ A______ – M-ați înțeles, domnu B___ ?
 
A___ A____ – La 2019… Am înțeles!
 
S_____ L__________ A______ – Exact!
 
A___ A____ – Da!
 
S_____ L__________ A______ – Și atunci ca să așa să vină …”neinteligibil”…
 
A________ S____ – …”neinteligibil”… să o refuze! Vă judecați după aia!
 
G____ Z_____ G______ – Da, exact!
 
S_____ L__________ A______ – Clar ! E altă poveste!
 
A________ S____ – Nu înseamnă că n-o ai!
 
S_____ L__________ A______ – Da, corect, nu înseamnă că n-o are… da corect, nu înseamnă că nu o are!
 
A___ A____ – Treburile astea în afaceri…
 
S_____ L__________ A______ – Păi am înțeles de la M___ că n-ar avea rost…
 
A___ A____ – …”neinteligibil”… n-are rost să facă …”neinteligibil”…
 
S_____ L__________ A______ – Șefule, trebuie să-i dau răspuns lu doamna S____ și lu doamna Ț_______ …”neinteligibil”… da nu mă înteresează, draga mea, mi-a zis……”neinteligibil”…
 
M___ – I-am dat și total aicea, nu știu… mi se pare prea …”neinteligibil”… nu e bună formula aia la TVA.
 
S_____ L__________ A______ – Stați, îmi dați voie să mă uit și eu, vă supărați dacă mă uit puțin ?
 
A___ A____ – …”neinteligibil”… fără TVA…
 
A________ S____ – N-a ieșit totalu la…
 
A___ A____ – …”neinteligibil”…
 
G____ Z_____ G______ – Vă duc eu cu mașina, nicio problemă, cât facem…
 
S_____ L__________ A______ – Nu coborâți cu mine ?
 
A________ S____ – Ești cu mașina?
 
S_____ L__________ A______ – Nu.
 
A___ A____ – Îi bun…
 
S_____ L__________ A______ – A, da, de fapt nu e dublu, da… aveți dreptate!
 
A___ A____ – Că nu e dublu…
 
S_____ L__________ A______ – …”neinteligibil”…
 
În intervalul 02.00.00 – 02.00.31, discuția nu prezintă interes pentru cauză.
 
M___ – În loc de două puncte, s-a pus punct și virgulă la total și de asta…
 
S_____ L__________ A______ – Sărut-mâna!
 
A________ S____ – B___ cu ce e…
 
S_____ L__________ A______ – Asta vreau să spun, dacă iese cu ce am făcut noi!
 
A___ A____: D____’ ești mulțumit de ce facem? Ești mulțumit tu?
 
G____ G______ Z_____: Da domnu’..., deci vă dați seama că eu mă chinui ca să... (se adresează altei persoane) Ne lași un pic!
 
A___ A____: neinteligibil
 
G____ G______ Z_____: D____ B___..
 
A___ A____: Dacă ești mulțumit...
 
G____ G______ Z_____: ...ați văzut că dau ...
 
A___ A____: ... să fii mulțumit, să fie cum trebuie....
 
G____ G______ Z_____: Am înțeles tot ce este de înțeles..., și eu m-am conformat cu tot ce trebuie, sunt pregătit pentru dumneavoastră tot (vorbește în șoaptă) și domnu’ fără nicio vorbă, e tot la doamna L__________, pregătit...
 
A___ A____: Telefonul....
 
G____ G______ Z_____: Am telefonul, când vă sunăm....
 
A___ A____: ... să trec, vreo chestie, ai nevoie de ceva să ...
 
G____ G______ Z_____: Deci totul este ...
 
A___ A____: ... dacă vrei o neinteligibil, nu e o problemă. Bă, nu te..., tu ai o chestie aici. Întreabă, mă băiatule, mă!
 
G____ G______ Z_____: Deci domnu’ B___, știu.
 
A___ A____: Întreabă! Ori pe...
 
G____ G______ Z_____: Eu m-am săturat. Am și eu problemele mele, și eu vreau să mă liniștesc.
 
A___ A____: Da, da, da. Fiecare are...
 
G____ G______ Z_____: Fiecare și le știe.
 
A___ A____: ... le știe pe ale lui, da.
 
G____ G______ Z_____: Deci fără nicio problemă, aveți...
 
A___ A____: Noi nu, noi nu, să știi că noi nu..., ă, eu din punctul meu de vedere, nu îmi trebuie nimic, nu-mi trebuie nimica de la tine.
 
G____ G______ Z_____: Îhîm.
 
A___ A____: Că asta e...
 
G____ G______ Z_____: Da, deci e...
 
A___ A____: ...dacă vrei tu, e de la tine.
 
G____ G______ Z_____: Da, deci...
 
A___ A____: Ai văzut cu ce mașină umblu?! Adică nu...
 
G____ G______ Z_____: Îhîm.
 
A___ A____: Eu sunt tipul de om care nu mă înjură nimeni, suntem bine adică, ca și colegul de altfel.
 
A________ S____: Da’ TVA-ul e aicea?
 
A___ A____: Da’ știi care-i treaba?
 
S_____ L__________ A______: Nu, tot nu le-a ieșit TVA-ul.
 
A___ A____: Tu te duci cu astea....
 
S_____ L__________ A______: B_____!
 
A___ A____: ...nu, te duci mai sus, că nuuu..., se vede mai sus, mai vede și alții.
 
G____ Z_____ G______: Da… corect, și trebuie să te duci la fiecare.
 
A___ A____: .... și începe zice: Băăă... și uite băi...
 
G____ Z_____ G______: Mda, fără nimic.
 
A___ A____: ....și mi le dă înapoi, mi le..., eah...., L__________ știe care-i treaba.
 
S_____ L__________ A______: D____ B___, dacă închidem treaba aicea și-așa nu mai cobor cu tine ca să…
 
A___ A____: Nu mă, nu… pune, mă, în dosar, nu-i problemă …, în dosarul ăsta…
 
S_____ L__________ A______: Păi ca să-mi dea tabelu’ bine, că n-a ieșit din nou…
 
A___ A____: Problema e că nu vreau discuții, nu vreau vorbe, nu vreau nimic! Decât vorbe, mai bine nimic.
 
S_____ L__________ A______: Ăăă, tu de câți ani mă cunoști pe mine?
 
A___ A____: Păi te cunosc, dar eu nu îl știu pe om.
 
S_____ L__________ A______: Tu mă știi pe mine că sunt cel mai discret om din lumea asta.
 
A___ A____: Da.
 
S_____ L__________ A______: Adică tu știi foarte bine că în momentul în care voi ați ieșit de aicea, la mine aicea s-a terminat povestea, punct!
 
A___ A____: Corect!
 
S_____ L__________ A______: Că dacă nu aș fi așa, nu ai fi vorbit cu mine și nu ne-ați fi ajutat!
 
A___ A____: Eu oricum vreau să-l ajut! Eu...
 
S_____ L__________ A______: Iar domnu’..., am încredere că este un om cu coloană vertebrală fără doar și poate.
 
A___ A____: Io i-am explicat de la baracă de acolo, că n-am venit cu intenție rea, am venit să-l rezolvăm, așa a fost discuția!
 
S_____ L__________ A______: Deci domnu’…
 
A___ A____: Deci puteam nici să nu discut, da?
 
S_____ L__________ A______: Deci domnu’ trebuie să înțeleagă și cred că a înțeles, că e băiat deștept.
 
A________ S____: Nu, dar de unde mai are el ...neinteligibil exigibil și de la ce e ăla?
 
S_____ L__________ A______: Nu știu. Nu mă întrebați că nu știu să vă explic.
 
G____ G______ Z_____: Deci am avut o perioadă când era cu TVA-ul la încasare.
 
S_____ L__________ A______: De aicea vine. Mi se pare că ...
 
G____ G______ Z_____: Și am....
 
A___ A____: Ia dă-mi o balanță.
 
G____ G______ Z_____: ... am pe cineva cu..., săracu’ a murit, cu tot ce trebuie, și au rămas toate în...
 
S_____ L__________ A______: Dumneavoastră trebuie să înțelegeți că dacă nu se finalizează acum …
 
A________ S____: …”neinteligibil”…
 
S_____ L__________ A______: Se declanșează controlul de fond care durează o lună, o lună jumate… vă ține blocat și vă duceți…
 
A___ A____: Unde-i, mă, balanța… am luat balanța eu?
 
A________ S____: Spune să ne listeze ultimul decont de TVA!
 
S_____ L__________ A______: Ultimul… ultimul decont?
 
A___ A____: Băi, ne dau balanță sau nu ne dau, mă?
 
G____ G______ Z_____: Ba da, v-am dat! Eu v-am dat!
 
S_____ L__________ A______: Stați așa că trebuie să fie pe aici pe undeva!
 
A___ A____: Unde, mă, nu știu! Nu, că nu l-am luat!
 
G____ G______ Z_____: Ultimu decont de TVA? Sau balanță de TVA… cum e cu tot? Ce e exigibil, ce nu e exigibil, cu toate alea cu tot?
 
A___ A____: Sunt la fete, parcă … le-am dat-o la ele… asta nu știu…
 
S_____ L__________ A______: D____ B___, uite-te puțin la mine!
 
A___ A____: Stai, mă, că nu-i problemă că nu e… nu astea-s 2015…
 
S_____ L__________ A______: Vă ține blocat o lună și ceva, două, până vă face controlu de fond, nici nu aveți toate actele, că din 2016 nu cred că o să le aveți pe toate…
 
G____ G______ Z_____: Da… le am…
 
S_____ L__________ A______: Le ai, bun! Cine știe ce dracu mai găsește…
 
A___ A____: …”neinteligibil”…
 
S_____ L__________ A______: Așa că … și ultimu decont de TVA…
 
A___ A____: Păi o balanță, ultima? Că mi-ați dat da nu știu…
 
G____ G______ Z_____: Mai cere-i ultima balanță…
 
(se aude o voce a unei persoane de sex feminin) : Păi era aici… n-am luat-o!
 
A___ A____: N-am luat-o nici eu!
 
G____ G______ Z_____: Nu, da nu este!
 
A___ A____: Aicea am testat, am prins…
 
S_____ L__________ A______: …”neinteligibil”… o semnătură! Te rog, iubirea mea , dacă tu știi de unde ți le iei…
 
(se aude o voce a unei persoane de sex feminin): Mulțumesc frumos!
 
S_____ L__________ A______: Să fii sănătoasă!
 
A___ A____: Băi declarațiile cui i le luăm, mă… băi, declarațiile ca pus actele și astea, mă, nu trebuia să iau ei, mă? Notă explicativă?
 
A________ S____: Trebuie să scriem, să vedem cum stăm…
 
A___ A____: Și după aia o chemăm!
 
A________ S____: După aia, da!
 
A___ A____: Da, mă…
 
S_____ L__________ A______: Da, așa este! Uite la fix ne-a dat! Deci sunt deșteaptă! Spuneți domnu B___, sunt deșteaptă sau nu sunt deșteaptă ?
 
A___ A____: Ești deșteaptă, mă, nici n-am ce discuta cu tine! Dă și o balanță, că nu am balanță!
 
G____ G______ Z_____: O balanță…
 
A___ A____: Ultima balanță!
 
S_____ L__________ A______: Deci dă exact cum am făcut noi cu …”neinteligibil”…. Deci la fix dă! Și e un leu diferență între mine și el. Deci eu sigur am greșit un leu, îți dai seama! Ăăă… facturile astea le mai luați ?
 
A________ S____: Dacă o mai fi ceva…
 
A___ A____: Sunt copii sau sunt în originale?
 
G____ G______ Z_____: Nu… Deci pe astea le puteți lua că noi le avem în format electronic și le-am mai scos încă o dată dacă am eu nevoie de ele.
 
A___ A____: Nu, că băgăm facturile în spate, știi?
 
S_____ L__________ A______: Dacă domnii inspectori vor lua asta așa… vă rog din toată inima mea, vă mulțumesc foarte mult!
 
A________ S____: Știți care e treaba… că la un moment dat problema este că s-ar putea să nu mai meargă cu soldul ăla !
 
S_____ L__________ A______: La ce vă referiți?
 
A________ S____: La neexigibil acolo!
 
S_____ L__________ A______: A, nu! Nu! Da de ce ziceți așa ? De exemplu dacă ai neexigibil din 2016, 2017 cu … la încasare, te-ai scos!
 
A________ S____: A mai fost o perioadă, nu mai știu când! Când …”neinteligibil”…
 
S_____ L__________ A______: 2015, 2016, 2017… toate firmele erau…
 
G____ G______ Z_____: Și 2018, și în 2018 am fost!
 
S_____ L__________ A______: Nu, nu ai…
 
A___ A____: Ce bine a fost! Dacă nu face controlu… da bate suma cu aia din decont?
 
S_____ L__________ A______: Nu mă întrebați… nu știu să vă răspund!
 
A________ S____: Păi dă decontu!
 
G____ G______ Z_____: I-am cerut acuma să vă dea!
 
S_____ L__________ A______: Da, da vreți să vă mai zic o chestie ? Nu toți trec neexigibil în decont! La rubrica aia, la ultimele 3 căsuțe!
 
A___ A____: Da…
 
S_____ L__________ A______: Nu toată lumea… la sfârșitu lu 300 știți că-s căsuțele alea 3-4…
 
A___ A____: Păi asta am și zis…
 
S_____ L__________ A______: Nu toată lumea trece neexigibilu în căsuțele alea acolo, adică, bă, îți iei cu juma de …”neinteligibil”…, de cumpărări, ce iei acolo ca să ai și ceva ce mai ai… mama lui Ș_____ cel M___… dar nu mai treci neexigibilu …
 
A________ S____: La un moment dat era… apărea așa, era că e exigibil.
 
S_____ L__________ A______: Păi da, da se duce… era bătut în 447 de obicei sau în 446… că de obicei se duce în 446, că de acolo vine! Nu este trecut în decontu ăla, ia să vedeți!
 
A________ S____: Pune un decont…
 
A___ A____: Pune-mi o balanță să vedem!
 
S_____ L__________ A______: Stați că… am prins-o și pe asta!
 
A___ A____: Ă ? Nu mai punem, nu?
 
S_____ L__________ A______: Să nu mai puneți balanța! Știți de ce? Ca să nu trecem în …”neinteligibil”… cine știe ce dracu mai e …
 
A___ A____: Nu mai punem… ia-o dar…
 
S_____ L__________ A______: Cât stai în concediu, domnu B___?
 
A___ A____: Nu plec!
 
S_____ L__________ A______: Pe bune că nu mai pleci ?
 
A___ A____: Nu pot să mai plec… degeaba mă duc! păi ce mă duc joi și mă întorc sâmbătă ?
 
S_____ L__________ A______: E pe dracu!
 
A___ A____: Voiam să plec de pe marți seara! Stau marți seara acolo, miercuri, joi, vineri și sâmbătă plec iar înapoi. Mă duc până la Sovata pentru un șpriț !?
 
S_____ L__________ A______: Bateți juma de țară… nu se merită! Ai dreptate! Credeam că stai…
 
A___ A____: Dacă plecam de marți era o chestie!
 
S_____ L__________ A______: Adică din seara asta!
 
A___ A____: În seara asta nu pot să plec că trebuie să terminăm mâine, să…
 
A________ S____: Și la încadrări, și la vânzare…
 
S_____ L__________ A______: Păi da, că era și de colo și de colo… mulțumim din suflet, domnu B___!
 
A___ A____: N-aveți pentru ce…
 
S_____ L__________ A______: Și vă mulțumim la amândoi că ne-ați ajutat! Eu număru tău îl am…pe al dumneavoastră… pe al domnului nu îl am, dar nu-i problemă, că sunteți amândoi!“
 
Sursa: rolii.ro
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): SRI
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Bănuiți de luare de mită
Cu ce averi părăsesc sistemul, pe ușa din dos, inspectorii de la Fisc Adrian Fotin, Mihai Bușu și Stere Anagnoste (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii