Florin Dicu, fostul administrator al Dealul Negru SRL, poate fi liberat condiționat. DNA se opune
Florin Dicu, fostul administrator al Dealul Negru SRL, poate fi liberat condiționat. DNA se opune
15 Dec, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
1211
Marime text
- Condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate de cinci ani și șase luni, aplicată prin sentința penală nr.157/2018 a Judecătoriei Oltenița.
- Executarea pedepsei a început la data de 14 decembrie 2017 și urmează să expire la data de 05 iulie 2022.
Magistrații de la Judecătoria Medgidia au admis propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, și au dispus liberarea condiţionată a lui Florin Dicu, fost administrator al SC Dealul Negru SRL, deferit justiției în trei dosare de procurorii DNA (în aprilie, mai și decembrie 2010).
Condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate de cinci ani și șase luni, aplicată prin sentința penală nr.157/2018 a Judecătoriei Oltenița.
Executarea pedepsei a început la data de 14 decembrie 2017 și urmează să expire la data de 05 iulie 2022.
Decizia Judecătoriei Medgidia a fost contestată de procurorii DNA Constanța, la Tribunalul Constanța.
Primul termen a fost stabilit pentru data de 14 ianuarie 2021.
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 14 decembrie 2021, Florin Dicu apare în Alaska Trans Expres SRL, Agricola Distribution SRL și în Casa De Expeditii Dealul Negru SRL. Florin Dicu a mai figurat și în SC Dealul Negru SRL, în prezent radiată.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
„Zile de permisie“
Radu Mazăre, cerere admisă la Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii