Fosta șefă a DSP Tulcea, condamnată în primă instanță. Ce s-a decis ieri la Constanța
Fosta șefă a DSP Tulcea, condamnată în primă instanță. Ce s-a decis ieri la Constanța
15 May, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3194
Marime text
Curtea de Apel Constanța a decis ieri suspendarea cercetărilor specifice în dosarul în care Laurenţia-Mariana Militaru, fost director al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Tulcea, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Constanţa, și condamnată de Tribunalul Tulcea în primă instanță la închisoare cue xecutare. Decizia de suspendare a procesului a fost luată până la încetarea stării de urgenţă, conform art.43 alin.2 din Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA Constanţa au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada 2012 - 2013, inculpata Militaru Laurenţia-Mariana, în calitate de director al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Tulcea, a încheiat la preţuri supraevaluate două contracte cu societatea comercială administrată de inculpatul Vizireanu Mircea-Radu, cu ocazia atribuirii unor lucrări de execuţie privind întreţinerea şi amenajarea sediului Direcţiei“.
„Cele două contracte atribuite în mod nelegal au vizat «lucrări de reparaţie instalaţie canalizare subsol» şi «achiziţie cazan de apă caldă pentru centrala termică» în valoare totală de 87.535 de lei, lucrări ce au fost efectuate doar în proporţie de aproximativ 10%, cu toate că preţul a fost achitat integral. Totodată, produsul ce a făcut obiectul celui de-al doilea contract a fost achiziţionat la un preţ vădit supraevaluat, de peste trei ori mai mare decât preţul real al pieţei.
În cursul anului 2015, inculpata Militaru Laurenţia-Mariana, în aceeaşi calitate şi beneficiind de ajutorul inculpatului Bănuţ Bogdan, a încheiat cu societatea administrată de acesta din urmă un contract privind achiziţia de «lucrări de reparaţie instalaţie / reţea termică» în valoare totală de 110.030 de lei. Şi în această situaţie, lucrările contractate au fost parţial efectuate, cu toate că preţul contractului a fost achitat integral“, conform DNA.
În cauză, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Tulcea s-a constituit parte civilă.
La jumătatea lunii decembrie 2019, Tribunalul Tulcea, în primă instanță, a decis condamnarea Laurenţiei-Mariana Militaru, fost director al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Tulcea, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o durată de trei ani, care constituie termen de încercare. De menționat că Tribunalul Tulcea a decis achitarea inculpatei „pentru savârşirea infracţiunii prev. de art.13 ind. 2 din legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie raportat la art. 248 Cod Penal de la 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul Penal (achiziţia unui cazan de apă caldă în anul 2013)“.
Mai departe, Mircea Radu Vizireanu a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu (achiziţia unei lucrări RK instalaţii canalizare subsol în anul 2012).Asta în timp ce Bogdan Bănuţ a luat trei ani de închisoare cu suspendare.
În continuare, Tribunalul Tulcea admis în parte pretenţiile formulate de DSP Tulcea și a decis obligarea, în solidar, a inculpaţilor Militaru şi Vizireanu la plata sumei de 43.738,28 lei cu titlu de despăgubiri civile (pentru lucrarea din anul 2012,reparatia canalizarii). De asemenea, instanța a decis obligarea, în solidar, a inculpaţilor Militaru şi Bănuţ la plata sumei de 61.952,93 lei către DSP Tulcea cu titlu de despăgubiri civile (pentru lucrarea din anul 2015, respectiv, reparatia instalatiei termice).
Citește și
Femeia care i-a trimis în judecată pe Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, propusă șef în DNA
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii