Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu a declarat apel în dosarul “Geotop” aflat pe rolul instanțelor din 2017
Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu a declarat apel în dosarul “Geotop”
16 Jul, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2242
Marime text
- Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu a declarat apel în dosarul 8121/118/2016/a3, secția penală, după ce Tribunalul Constanța i-a respins pe 14 iulie a.c., cererea privind excepţia de neconstituţionalitate în baza art.29 alin. 5 din Legea 47/1992
- Judecata dosarului „Geotop“, privind cadastrarea judeţului Constanţa a început în octombrie 2017
- Alături de Constantinescu în dosar inculpați mai sunt Titi Cenușă, fost arhitect șef în cadrul Direcției Generale de Urbanism și Lucrări Publice a Consiliului Județean Constanța și Ioan Ichim, f ost administrator al societăţii comerciale Geotop 2001. iar Consiliul Județean Constanța este parte vătămată și s-a constituit parte civilă
- Anul trecut, Tribunalul Constanţa s-a pronunţat în acest dosar și au admis, printre altele, cererile inculpaţilor privind efectuarea unei expertize complexe cu caracter tehnic în specialitatea dublă de: cadastru, topografie, geodezie precum şi financiar-contabilă şi fiscală
Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu a declarat apel în dosarul 8121/118/2016/a3, secția penală, după ce Tribunalul Constanța i-a respins pe 14 iulie a.c., cererea privind excepţia de neconstituţionalitate în baza art.29 alin. 5 din Legea 47/1992.
Iată pe scurt soluția magistraților de la Tribunal: “Respinge ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a sintagmei ,, cu excepţia prevederilor art. I, care intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I,, din cuprinsul art. III alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul Penal şi a Legii 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 92 din 01.02.2017; - a sintagmei ,, îndeplineşte în mod defectuos,, din cuprinsul art. 297 alin.1 Abuzul în serviciu din Legea 286/2009 în interpretarea dată de Curtea Constituţională a României prin Decizia 405/2016 prin care Curtea a statuat că sintagma ,, îndeplineşte în mod defectuos,, din cuprinsul art. 297 Cod penal este constituţională în măsura în care prin aceasta se înţelege ,, îndeplineşte prin încălcarea legii,,; - a sintegmei ,, îndeplineşte în mod defectuos,, din cuprinsul dispoziţiilor art. 297 alin. 1- Abuzul în serviciu din Legea 286/2009 privind Codul Penal în în interpretarea dată de Curtea Constituţională a României prin Decizia 405/2016 prin care Curtea a statuat că sintagma ,, îndeplineşte în mod defectuos,, din cuprinsul art. 297 Cod penal este constituţională în măsura în care prin aceasta se înţelege ,, îndeplineşte prin încălcarea legii organice,, Cu recurs în 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2020”.
Tribunalul Constanţa a decis emiterea unei adrese către 45 de primării din judeţul Constanţa
Alături de Constantinescu în dosarul 8121/118/2016/a3, inculpați mai sunt Titi Cenușă, fost arhitect șef în cadrul Direcției Generale de Urbanism și Lucrări Publice a Consiliului Județean Constanța și Ioan Ichim, fost administrator al societăţii comerciale Geotop 2001. iar Consiliul Județean Constanța este parte vătămată și s-a constituit parte civilă prin intermediul actualului președinte al CJ, Horia Țuțuianu.Vă reamintim, în mai 2019, Tribunalul Constanţa s-a pronunţat în acest dosar denumit generic „Geotop“, privind cadastrarea judeţului Constanţa. Magistraţii au admis, printre altele, cererile inculpaţilor privind efectuarea unei expertize complexe cu caracter tehnic în specialitatea dublă de: cadastru, topografie, geodezie precum şi financiar-contabilă şi fiscală.
Totodată, Tribunalul Constanţa a mai stabilit ca într-o primă fază să se răspundă obiectivelor de natură tehnică privind specialitatea cadastru, topografie, geodezie, iar ulterior, după efectuarea acestei expertize, să se răspundă obiectivelor care vizează analiza financiar-contabilă şi fiscală.
Printre obiectivele stabilite pentru expertiza cu specialitatea cadastru, topografie, geodezie se numără: a) precizarea dacă era necesară existenţa unei baze de date/tehnologii geospaţiale şi cadastrale comune la nivelul întregului judeţ, privind reţeaua de drumuri judeţene şi drumuri comunale, privind hărţi de risc, hărţi de hazard, gestionarea şi administrarea cât mai facilă a reţelelor de apă, canalizare, gaze, energie termică şi electrică, b) să se verifice realitatea lucrărilor efectuate de Geotop 2001 SRL în teren şi valoarea acestora şi c) să se stabilească dacă sistarea plăţilor de către Consiliului Judeţean Constanţa şi cele 45 de unităţi administrativ-teritoriale au influenţat finalizarea lucrărilor contractate şi care au fost consecinţele acestui fapt.
Tribunalul Constanţa a decis emiterea unei adrese către 45 de primării din judeţul Constanţa (din totalul de 70), pentru comunicarea proiectelor realizate (canalizare, amenajări, asfaltare drumuri etc.) care au avut la bază lucrările cadastrale efectuate de SC Geotop 2001 SRL, inclusiv PUZ-uri, PUG (f. 199 rechizitoriu) în baza acordului-cadru nr. 13385/28.11.2007 încheiat cu Consiliul Judeţean Constanţa. Mai mult, judecătorii vor la dosar şi hotărârea de consiliu local de aprobare a acordului de asociere.
Totodată, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în perioada iulie 2007 - aprilie 2013, “inculpaţii Constantinescu Nicuşor Daniel şi Cenuşă Titi au coordonat acţiunile astfel încât să fie atribuite, în mod preferenţial, lucrările de cadastrare a drumurilor judeţene şi comunale din judeţul Constanţa către o societate controlată de omul de afaceri Ichim Ioan, precum şi cu fraudarea bugetului judeţului Constanţa. Frauda în dauna bugetului judeţului Constanţa s-a realizat prin efectuarea, de către preşedintele Consiliului Judeţean, în mod coordonat, a unor plăţi nelegale în valoare totală de 11.621.345,49 de lei, o parte fiind efectuate direct în contul firmei administrate de inculpatul Ichim Ioan (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor judeţene). Restul plssăţilor au fost făcute din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa în mod indirect, prin alocări bugetare către un număr de 45 de comune, care, la rândul lor, au procedat la virarea sumelor de bani în contul aceleiaşi societăţi comerciale (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor comunale). Lucrările aparent efectuate, care oricum nu aveau nicio utilitate, au fost evaluate la suma de 2.511.410 lei, iar restul sumei a fost decontat pentru lucrări neefectuate (fictive)“, conform DNA.
Judecata dosarului „Geotop“, privind cadastrarea judeţului Constanţa a început în octombrie 2017.
Citește și:
45 de primării din Constanţa, vizate de o decizie luată într-unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu (document)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii