Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul primar al Sectorului 1, trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

ro

02 Mar, 2022 14:18 1286 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate corupției au dispus trimiterea în judecată a fostului primar al Sectorului 1 București, Daniel Tudorache și a fostei sale soții. 

Potrivit unui comunicat al DNA, TUDORACHE DANIEL, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București, aflat sub control judiciar pe cauțiune cu o valoare de 1.000.000 euro este deferit justiției pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și spălarea banilor. 

De asemenea, o persoană fizică din anturajul primarului, aflată sub control judiciar pe cauțiune cu o valoare de 75.000 euro, este trimisă în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, iar fosta soție a lui Daniel Tudorache, aflată sub control judiciar pe cauțiune cu o valoare de 200.000 euro, va fi judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălarea banilor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

„În perioada septembrie 2016 – mai 2017, persoana inculpată aflată în anturajul inculpatului Tudorache Daniel, la acel moment primarul Sectorului 1, ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10 % din valoarea contractului de servicii pe care societatea acestuia îl avea cu o instituție aflată în subordinea Primăriei Sector 1. În schimbul banilor, persoana respectivă se angaja să intervină, atât în mod direct, cât și prin intermediul inculpatului Tudorache Daniel, la funcționarii responsabili, astfel încât contractul să se desfășoare în bune condiții (plată la timp a facturilor și actualizarea tarifelor).

În schimbul traficării influenței, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum și suma de 8.640 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparținând traficantului de influență.

În activitățile descrise, persoana care și-a traficat influența ar fi fost sprijinită inculpatul Tudorache Daniel. Cu prilejul a două întâlniri din zilele de 19 septembrie 2016 și 07 februarie 2017 desfășurate în biroul din cadrul Primăriei Sectorului 1, acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său și că trebuie să țină legătura cu acesta pentru buna desfășurare a contractului. În acest mod, Tudorache Daniel ar fi confirmat caracterul real al influenței.

De altfel, din datele cauzei ar reieși că primarul de la acea vreme Tudorache Daniel ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său.
În perioada în care a ocupat funcții publice (ianuarie 2008 - martie 2019), inculpatul Tudorache Daniel ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite care reprezentau o medie de aproximativ o mie de euro pe lună.
Pentru a ascunde originea sumelor de bani presupus obținute în mod nelegal, acesta ar fi procedat la:


- depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soții și al menajerei, în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 3.255.465 lei și 231.117 euro;
- achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții, în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 lei, sume plătite de asemenea în numerar;
- acordarea unui împrumut de 920.000 de euro, în numerar, unei persoane, prin intermediul fostei soții;
- achiziționarea, prin intermediul fostei soții, de bijuterii, inclusiv diamante în valoare de 9.784.295 lei.
- restituirea, în perioada 2010-2012, pe parcursul unui an și jumătate, în mai multe tranșe, în numerar, a sumei de 240.000 de lei împrumutată în data de 13.09.2010 de la o persoană, prin intermediul fostei soții, în contul căreia a fost transferată suma împrumutată și care a fost utilizată în data de 15.09.2010 pentru achiziționarea, pe numele soției, a unui autoturism de lux în valoare de 59.494 euro;
Într-un context separat, în perioada aprilie – iunie 2018, persoana inculpată din anturajul primarului Tudorache Daniel ar fi pretins de la același om de afaceri un comision de 10 % din valoarea unui contract de servicii încheiat la data de 27 aprilie 2018 cu o instituție aflată în subordinea Primăriei Sectorului 1. În schimb, persoana se angaja să-și exercite influența asupra funcționarilor responsabili, atât direct, cât și prin intermediul primarului, pentru a asigura câștigarea și buna desfășurare a contractului. La data de 12 iunie 2018, în baza solicitării, persoana din anturajul primarului ar fi primit în numerar, suma totală de 5.000 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparținând traficantului de influență.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparținând inculpatului Tudorache Daniel și soției acestuia, identificate la percheziția domiciliară, respectiv 258 de obiecte (bijuterii și pietre) cu o valoare totală de 9.784.295 lei și sumele de 11.210 euro și 4.235 USD, precum și asupra mai multor bunuri imobile aparținând soției inculpatului.
De asemenea, s-au dispus măsuri asigurătorii și asupra sumei de 150.000 lei aparținând celui de-al treilea inculpat“ - au precizat procurorii DNA


Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție (având în vedere calitatea de deputat a inculpatului Tudorache Daniel) cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019“ - au precizat procuorii DNA. 

Sursa foto: facebook/DNA
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii