HCL Constanța privind finanțările nerambursabile, în atenția Tribunalului! Când se așteaptă răspunsul judecătorilor
HCL Constanța privind finanțările nerambursabile, în atenția Tribunalului! Când se așteaptă răspunsul
11 Oct, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
970
Marime text
- Dosarul 5161/118/2023 a fost deschis de Asociația Culturală Georgiana Rusu, în contradictoriu cu Municipiul Constanța prin Primar și Primarul Municipiului Consatanța.
- Cazul a fost analizat astăzi, 11 octombrie 2023, de către completul CA8 al Secției de Contencios administrativ și fiscal al Tribunalului, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Ciprian Gabriel Butaru.
- Decizia privind cererea de suspendare a HCL va fi anunțat pe 16 octombrie 2023.
Este vorba despre dosarul cu indicativul 5161/118/2023, deschis de Asociația Culturală Georgiana Rusu, în contradictoriu cu Municipiul Constanța prin Primar și Primarul Municipiului Consatanța.
Dosarul a fost analizat astăzi, 11 octombrie 2023, de către completul CA8 al Secției de Contencios administrativ și fiscal al Tribunalului, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Ciprian Gabriel Butaru.
După ascultarea părților, instanța a rămas în pronunțare pe cererea de suspendare a HCL atacată, urmând ca verdictul să fie anunțat pe 16 octombrie 2023. Pe fond, dosarul va fi analizat la Tribunal pe 13 decembrie 2023.
Oricare va fi decizia în legătură cu suspendarea HCL, ea va putea fi atacată ulterior la Curtea de Apel Constanța, în recurs.
Amintim, procesul vizează HCL Constanța privind aprobarea regimului acordării de finanțări nerambursabile din bugetul local al municipiului.
Hotărârea atacată
Potrivit datelor oficiale, HCL Constanța 152/2023 vizează aprobarea regimului acordării de finanțări nerambursabile din bugetul local al municipiului.
Prn HCL respectivă, se arată că „Primăria Municipiului Constanța face cunoscut Programul anual al finanțărilor nerambursabile de la bugetul propriu pentru activități nonprofit pentru toate domeniile cultură/sport/tineret/social pentru anul 2023 în condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, în sumă de 2.700.000 de lei“.
„Sumele defalcate pe domenii de interes, propuse a fi finanțate sunt următoarele: Domeniul cultural – 1.500.000 de lei, Domeniul tineret – 500.000 de lei, Domeniul sportiv – 500.000 de lei, Domeniul social – 200.000 de lei“.
În plus, HCL contestată cuprinde și metodologia și procedurile ce urmează a fi parcurse pentru a se acorda finanțarea nerambursabilă.
Amintim aici, în anii anteriori, Asociația Culturală Georgiana Rusu a obținut finanțare de la Primăria Constanța pentru implementarea proiectului Sunset Sea-mphony, pe faleza Cazinoului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Care sunt asociațiile care vor beneficia anul acesta de fonduri nerambursabile pentru evenimente culturale, la Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii