Incident unic în Armata României! Motivarea definitivă a judecătorilor în dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia!
Incident unic în Armata României!: Motivarea definitivă a judecătorilor în dosarul armei furate dintr-o unitate
02 Jan, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
2121
Marime text
- În motivarea deciziei se arată că „faptul că, potrivit afirmațiilor apărătorilor aleși, inculpatul nu a beneficiat de suficientă pregătire militară (evidențiată și de felul în care a reacționat inculpatul la momentul sesizării în perimetrul păzit a persoanei de sex masculin ce purta o cagulă) nu justifică în niciun fel necunoașterea obligațiilor care îi revin în calitate de militar și nici neconștientizarea importanței deosebite a valorilor ocrotite prin activitatea sa“.
- „Mai mult decât atât, așa cum a reținut și instanța de fond, preocupările religioase ale inculpatului nu îl degrevează de obligațiile asumate ca militar, inclusiv aceea de a respecta consemnele militare“, conform instanței.
Judecătorii militari au decis amânarea aplicării imediate a pedepsei aplicate militarului, motivând că aceasta „nu este necesară raportat la circumstanțele reale şi personale ale inculpatului așa cum au fost indicate anterior, posibilitatea efectivă de reintegrare socială a acestuia, conduita avută de aceasta anterior faptei, situația familială a acestuia, împrejurarea că în prezent acesta este bine integrat în societate, și că şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității“.
Totuși, în motivare se arată că „preocupările religioase ale inculpatului nu îl degrevează de obligațiile asumate ca militar, inclusiv aceea de a respecta consemnele militare“.
Decizia din 13 decembrie 2023
Amintim, decizia definitivă a instanței militare a fost pronunțată la data de 13 decembrie 2023, când, față de militarul căruia i-ar fi fost sustrasă arma, instanța a stabilit pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru încălcarea consemnului și fals în declaraţii.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, judecătorii militari din București au stabilit pedeapsa de 1 an și 8 luni de închisoare în sarcina inculpatului sold. V.N., pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea consemnului, și un alt an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.
Instanța a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 4 luni reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, în final, stabilind în sarcina inculpatului sold. V.N. pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.
Instanța a amânat aplicarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
De asemenea, acesta va efectua și muncă în folosul comunității.
Comandantul pazei, condamnat
La rândul său, pentru comandantului pazei au fost stabilite pedepsele de un an şi două luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de „încălcarea consemnului“ și un an de închisoare pentru comiterea infracţiunii de „fals în declaraţii“.
Și în cazul său, judecătorii au contopit pedepsele și au stabilit pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare, la care adaugă sporul de o treime din cea de-a doua pedeapsă (1/3×12=4) rezultând, în final, pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, fiind stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani.
Arma și muniția, sustrase
Incidentul a avut loc la data de 19 martie 2022, când un tânăr militar din Constanța ar fi fost atacat de o persoană, care i-a sustras arma și muniția de război aferentă.
La jumătatea lunii iunie 2022, arma a fost găsită chiar de militarul atacat în post.
Din motivarea deciziei definitive
Judecătorii militari din București au mai precizat în motivarea hotărârii definitive că „în opinia instanței de apel, durata de 2 ani a termenului de supraveghere este una suficientă, pe parcursul căreia inculpatul are timp să reflecteze asupra conduitei sale trecute și să aleagă a se conforma, pe viitor, regulamentelor militare și regulilor de conviețuire socială“.
Anterior, judecătorii arătaseră că „la stabilirea sancțiunii nu se poate face abstracție de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, prin raportare la circumstanțele reale în care a avut loc comiterea acestora sens în care se reține faptul că inculpatul a eludat dispozițiile Regulamentului serviciului interior, permițând accesul unei persoane străine în incinta obiectivului, comportament soldat cu dezarmarea inculpatului, sustragerea armei din dotare – pistol mitralieră calibru 7,62 mm împreună cu un sector cu muniție letală de 30 cartușe şi punerea în primejdie a siguranței și securității armelor și muniției“.
În motivarea deciziei se arată că „faptul că, potrivit afirmațiilor apărătorilor aleși, inculpatul ##### nu a beneficiat de suficientă pregătire militară (evidențiată și de felul în care a reacționat inculpatul la momentul sesizării în perimetrul păzit a persoanei de sex masculin ce purta o cagulă) nu justifică în niciun fel necunoașterea obligațiilor care îi revin în calitate de militar și nici neconștientizarea importanței deosebite a valorilor ocrotite prin activitatea sa“.
„Mai mult decât atât, așa cum a reținut și instanța de fond, preocupările religioase ale inculpatului nu îl degrevează de obligațiile asumate ca militar, inclusiv aceea de a respecta consemnele militare“, conform instanței.
„Totuși, se impune a avea în vedere că funcțiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă dozare a acesteia, ținând seama şi de persoana căreia îi este destinată, în vederea reintegrării în societate. Se impune a fi urmărită formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, față de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială“, au spus judecătorii.
Decizia Curții Militare de Apel București este definitivă.
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Exclusiv!
Condamnare definitivă în cazul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii