ÎPS Teodosie vine la Curtea de Apel Constanța, la un nou termen într-un dosar de corupție! Avocatul Cuculis „Procurorul DNA a confirmat că nu există originalul acelor înregistrări!” (VIDEO)
ÎPS Teodosie vine la Curtea de Apel Constanța, la un nou termen într-un dosar de corupție! Avocatul Cuculis
11 Oct, 2024 09:29
ZIUA de Constanta
685
Marime text
ÎPS Teodoesie se prezintă astăzi, 11.10.2024, la un nou termen la Curtea de Apel Constanța, într-un dosar în care este cercetat pentru fapte de corupție.
Avocatul Adrian Cuculis spune că acesta ar putea fi ultimul termen de pe camera preliminară.
„Astăzi avem un termen important, și s-ar putea să fie ultimul termen pe camera prelimianră, pentru că știm că deja s-a respins cererea comună în ceea ce privește trimiterea unor adrese către DNA, să ne spună dacă au înregistrările originale. V-am spus, data trecută, că DNA a confirmat în sala de judecată că nu există acele înregistrări. Deci, cumva, cumva, respingerea acestui probatoriu nu mă supără foarte tare din punct de vedere al apărării, pentru că procurorul DNA, deși s-a confirmat că nu există originalul acelor înregistrări, noi spunem, de fapt, că Petrică Leașcu este un colaborator al Statului de facto, chiar dacă nu există un document oficial care să-l califice în felul acesta și atunci, asta vom susține azi, și anume că nu a avut o încuviințare a instanței, el a acționat ca un colaborator al Parchetului și că în urma înregistrărilor, să le spunem «probe», dacă le putem numi așa, sunt cele care au dus la trimiterea în judecată”, a declarat avocatul Cuculis.
La termenul anterior, magistrații Curții de Apel au respins cererile de probatorii formulate de inculpații Petrescu Teodosie și Petre Ilie în dosarul în care arhiepiscopul Tomsiului, IPS Teodosie, este cercetat pentru fapte de corupție.
MINUTA
„În baza art. 100 alin.4 Cod procedură penală, raportat la art.345 alin.1 Cod procedură penală, respinge, ca nefiind utile cauzei, cererile de probatorii formulate de către inculpaţii: Petrescu Teodosie şi Petre Ilie, prin apărători aleşi. Definitivă Pronunţată prin punerea la dispoziția părților și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 03.10.2024”
Reamintim că procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța au dispus trimiterea în judecată a înaltului prelat, pentru presupusa săvârșire infracțiunii de cumpărare de influență. În același dosar a fost deferit justiției și Ilie Petre, consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, acesta fiind suspectat de complicitate la cumpărare de influență.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Curtea de Apel Constanța a respins cererile de probatorii formulate de inculpații ÎPS Teodosie și Petre Ilie, în dosarul în care arhiepiscopul Tomsiului este cercetat pentru fapte de corupție
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii