Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:31 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătorii s-au retras pentru deliberare! Urmează pronunțarea într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre!

ro

21 Sep, 2022 00:00 1858 Marime text
Radu Mazăre și Andrei Bodean, procuror șef DNA Constanța 
  • Amintim că Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost condamnat definitiv la nouă ani de detenție în Dosarul Retrocedărilor și adus în țară din Madagascar pentru executarea acestei pedepse. 
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Curtea de Apel Constanța a anunțat ieri, 20 septembrie 2022, finalizarea cercetărilor specifice în faza camerei preliminare a dosarului în care Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanței, și Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA Constanța.
 
Instanța de apel a rămas în pronunțare, urmând ca azi. 21 septembrie 2022, să fie luată o hotărâre.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.
 
Amintim că, tot în prezenta cauză, Curtea de Apel Constanța a constatat, la data de 24 iunie 2022, neregularitatea rechizitoriului prin intermediul căruia Radu Mazăre și Marcela Enache au fost deferiți justiției.
 
Decizia Curții are la bază „nerespectarea principiului specialității prev. de art. 74 din Legea nr. 302/2004 (nr. extrădarea)“.
 
În continuare, Curtea de Apel a constatat nulitatea relativă a actelor procesuale și a actelor de procedură efectuate începând cu data de 03.07.2019, precum și a mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, începând cu data de 03.07.2019, privind pe inculpatul Mazăre Radu Ștefan și dispune excluderea acestor mijloace de probă.
 
Instanța a dispus comunicarea încheierii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, pentru ca, în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. 3 Cod procedură penală, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să procedeze la remedierea neregularităților actului de sesizare și să comunice dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

 
DNA a avut termen până ieri să remedieze neregularitățile semnalate de Curte în cuprinsul actului de sesizare. 
 
Dosarul este judecat, potrivit datelor noastre, de magistrații Damian Marius Mitea și Cătălin Jigău, de la Curtea de Apel Constanța.
 
Amintim că Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost condamnat definitiv la nouă ani de detenție în Dosarul Retrocedărilor și adus în țară din Madagascar pentru executarea acestei pedepse. 
 
În acest dosar, Radu Mazăre este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și Enache Marcela (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa), bănuită de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 

Consiliul Local Constanţa s-a constituit parte civilă.
 
În rechizitoriu, DNA a reținut că „în perioada 2007 - 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local“.
 
„De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători. În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanța, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective“, se mai arată în ancheta DNA Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Înalta Curte a stabilit când ar putea fi eliberați frații Alexandru și Radu Mazăre. Ce le-au spus cei doi judecătorilor
 
Judecătorii din Constanța explică de ce procurorii DNA au nevoie de acordul lui Mazăre pentru a-l cerceta (DOCUMENT)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii