Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:21 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătorul Cătălin Jigău, de la Curtea de Apel Constanța, pleacă la Tribunalul Militar Iași! (DOCUMENTE)

ro

08 Sep, 2023 17:00 2161 Marime text
 
 
  • Mutarea a fost aprobată, prin vot direct și secret, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți, de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și este valabilă, începând cu data de 01.09.2023.
 
 
Judecătorul Cătălin Jigău, din cadrul Secţiei penale şi pentru cauze penale cu minori şi de familie din Curtea de Apel Constanța, fostul președinte al Judecătoriei Constanța, pleacă la Tribunalul Militar Iași! Mutarea a fost aprobată, prin vot direct și secret, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți, de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și este valabilă, începând cu data de 01.09.2023.
 
Potrivit CSM, pentru a aprecia în acest sens, Secția pentru judecători a avut în vedere faptul că la Curtea de Apel Constanța, instanță la care activează solicitantul, toate cele 43 de posturi de judecător prevăzute în schemă sunt ocupate, astfel că vacantarea unui post de judecător nu este de natură, la acest moment, să determine o perturbare în buna gestionare a activității acestei instanțe.
 

„Pe de altă parte, Secția observă că dintre toate instanțele la care domnul judecător a solicitat transferul, la Tribunalul Militar Iași se înregistrează cel mai redus grad de ocupare, jumătate dintre posturile prevăzute în schemă fiind vacante, astfel că ocuparea unui post de judecător în prezenta procedură este de natură să atenueze disfuncționalitățile generate de faptul că activitatea instanței militare este asigurată de doar doi judecătort militari“, se mai arată în motivarea deciziei Secția pentru judecători din CSM – ce poate citită integral accesând Secțiunea Documente.   

 
Tot potrivit sursei, „în raport de considerentele de mai sus, având în vedere vechimea considerabilă a domnului judecător, atât în gradul profesional de judecător de tribunal, cât și la instanța de la care provine, precum și specializarea solicitantului în soluționare cauzelor în materie penală, luând în considerare și avizul emis de către conducerea Curții Militare de Apel București, Secția pentru judecători va dispune transferul domnului judecător Jigău Cătălin de la Curtea de Apel Constanța la Tribunalul Militar Iași, începând cu data de 01.09.2023“.
 
Fata de cele expuse, prin vot direct și secret, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât transferul judecătorului Jigău Cătălin de la Curtea de Apel Constanța la Tribunalul Militar Iași, începând cu data de 01.09.2023.
 
Tot potrivit CSM, Curtea de Apel Constanța a emis un punct de vedere nefavorabil transferului judecătorului, având în vedere volumul de activitate al Secției penale, raportat la numărul de judecători care activează în cadrul acestei secții.
 
Averea și interesele
 

Potrivit declarației de avere completate la data de 24 mai 2023, magistratul Cătălin Jigău nu are terenuri, clădiri ori automobile, însă a menționat că are în conturi aproximativ 348 mii lei și 112382.19 euro.
 
În privința veniturilor salariale, magistratul a consemnat că salariul de judecător a fost de 190.486 de lei, la care se adugă 33.410 de lei, reprezentând diferențe salariale hotărâri judecătorești, 19.621 de lei - chirie - și 14.50 de lei vouchere.
 
Conform propriilor consemnări, magistratul nu are interese.  
 
Cele două documente pot fi citite integral accesând secțiunea Documente.
 
Magistratul Cătălin Jigău a fost președintele Judecătoriei Constanța în urma numirii sale pe funcție de către Secția pentru judecători a CSM prin HCSM 767/2018. Mandatul său a fost de trei ani și s-a încheiat la data de 15 iulie 2021, ulterior judecătorul continuându-și activitatea în cadrul Secției penale și pentru cauze penale cu minori și de familie a Curții de Apel Constanța.

 
Dosare mediatizate
 
În trecut, judecătorul Cătălin Jigău a avut în atenție dosarul în care familia lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, a fost acuzată că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, dar și cazul fostului primar din Techirghiol, Viorel Adrian Stan, acuzat de DNA de luare de mită.
                          
Mai amintim, pe 21 septembrie 2022, completul format din judecătorii Damian Marius Mitea și Cătălin Jigău, de la Curtea de Apel Constanța, au decis ca dosarul în care Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanței, și Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța, au fost trimiși în judecată de DNA Constanța, să se întoarcă la procurori.
 
Ulterior, Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, iar față de Radu Mazăre au fost clasate cercetările.
 
MOTIVARE
Judecătorii explică de ce se întoarce la DNA dosarul celor zece terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța vândute „la prețuri diminuate“

 
Cătălin Jigău mai judeca și dosarul în care Cristian Radu, primar al municipiului Mangalia, județul Constanța, a fost trimis în judecată de procurorii DNA.
 
Curtea de Apel Constanța, termen nou în dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia (RECHIZITORIU)
 
Ca urmare a transferului judecătorului Cătălin Jigău, dosarele acestuia vor fi repartizate aleatoriu altor colegi din Secția penală a Curții de Apel Constanța.
 
Componența Secţiei penale şi pentru cauze penale cu minori şi de familie din Curtea de Apel Constanța, conform portal instanțe de judecată:
 
Preşedinte Secţie: Anastasiu Ileana     
 
01.   Anastasiu Ileana
02.   Anghel-Tudor Georgiana
03.   Boboc Valentina
04.   Bogdan Ioana - concediu crestere copil​
05.   Ceaușu Raluca Georgeta
06.   Coadă Ciprian
07.   Epure Marius Cristian
08.   Ianca Andreea
09.   Jigău Cătălin
10.   Mitea Damian Marius
11.   Pîrlogea Ştefania
12.   Ungureanu Virgil Marius
 
Alina Gabriela ​Jurubiță, președintele Curții de Apel Constanța
 
Președintele Curții de Apel Constanța este magistratul Alina Gabriela ​Jurubiță, care participă, în principal, la ședințele de judecată din cadrul Secţiei Civil I
 
Vicepreședinții Curții de Apel Constanța sunt:
 
Mocanu Mihaela Cristina, care participă, în principal, la ședințele de judecată din cadrul Secţiei Civil I, și Răpeanu Claudiu Iulian, ce participă, în principal, la ședințele de judecată din cadrul Secţiei a II-a Civila de contencios administrativ si fiscal.
 
Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța - componenţa:
 
Membrii de drept:
 
Jurubiță Alina Gabriela - președinte Curtea de Apel Constanța
 
Mocanu Mihaela - Cristina - vicepreședinte Curtea de Apel Constanța
 
Răpeanu Claudiu - Iulian - vicepreședinte Curtea de Apel Constanța
 
Anastasiu Ileana - președinte Secția Penală și pentru cauze penale cu minori și de familie
 
Damian Oana ​- președinte Secția a II-a Civilă de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți
 
Gheorghe Geta - Cristina - președinte Secția I Civilă
 
Nemeth Francisc - președinte Secția de contencios administrativ și fiscal
 
Membri aleşi în Adunarea Generală a Judecătorilor -  durata mandatului 3 ani:
 
Burtescu Alexandru Ionuţ - Judecător Secţia de contencios administrativ şi fiscal
 
Mitea Damian - Marius - Judecător Secţia penala si pentru cauze penale cu minori şi de famile.
 
Conducerea Tribunalului Militar Iaşi 
 
Preşedinte - judecător cpt. magistrat Anca Natalia Costea - numit prin Hotărârea nr. 16 din 12.01.2023 a Secției pentru Judecători din cadrul C.S.M.
 
Vicepreședinte - judecător cpt. magistrat Georgiana Livia Ștefan - numită prin  Hotărârea nr. 277 din 7.03.2023 a Secției pentru Judecători din cadrul C.S.M.
 
Foarte important de menționat, Colegiul de conducere al Tribunalului Militar Iaşi nu se poate întruni din cauza numărului insuficient de judecători în conformitate cu dispozițiile art. 15, alin. 2) lit. a) și alin. 10) din Hotărârea nr. 3243/22.12.2022 - instanța funcționează cu doi judecători.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Fostul secretar al municipiului Constanța, trimis în judecată de DNA! Când începe procesul
 
Cine-l judecă pe Cristian Radu, primarul din Mangalia! (DOCUMENT)
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii