Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:03 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Libertatea lui Radu Mazăre va fi decisă, peste câteva zile, de un fost judecător din Constanța!

ro

23 Feb, 2021 00:00 5082 Marime text
  • Printre dosarele judecate de Valentin Mihai se află cel în care Adrian Zglobiu l-a scuipat pe fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, în Portul Constanţa.
  • Un alt dosar judecat de Valentin Mihai a fost şi cel în care cunoscuta cântăreaţă din Constanţa Alexandra Stan a reclamat că a fost bătută de Vasile Marcel Prodan, cel care i-a fost manager.

Curtea de Apel București a stabilit primul termen de judecată în dosarul (5767/2/2020*) în care Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, solicită punerea în libertate! Cauza va fi analizată pe data de 04 martie 2021. Potrivit surselor ZIUA de Constanța, cererea lui Radu Ștefan Mazăre va fi analizată de judecătorul Valentin Mihai, de la Curtea de Apel București, fostul preşedinte al Secţiei Penale din cadrul Judecătoriei Constanţa.

Potrivit datelor oficiale, Radu Ștefan Mazăre a solicitat anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii, cu consecința eliberării sale din „detenția nelegală în sensul art.5 par.4 din Convenția europeană a drepturilor omului“, după se arată în cererea fostului edil, „urmând a se face aplicarea art.77 sau 74 alin.1 lit.b din Legea nr.302/2004, cu consecința exercitării de către condamnat a dreptului de a părăsi România în 45 de zile de la data punerii în libertate“. În subsidiar, Radu Mazăre a solicitat repunerea sa în situația anterioară, cu consecința transferului pe teritoriul Republicii Madagascar, urmând a fi parcursă din nou procedura de extrădare.

De menționat că, inițial, dosarul s-a aflat pe rolul Curții de Apel București. Prin hotarârea nr. 215/2020, din 12.11.2020, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei privindu-l pe Radu Ștefan Mazăre în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală.

Aproape de jumătatea lunii ianuarie 2021, judecătoarele Rodica Cosma, Simona Cristina Neniță și Anca Mădălina Alexandrescu, de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, au analizat cererea lui Radu Mazăre după care au trimis dosarul spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Bucureşti. Decizia magistraților a fost definitivă.

Zilele trecute, dosarul a juns la Curtea de Apel București, ca urmare a deciziei Înaltei Curți, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 04 martie 2021. Potrivit surselor ZIUA de Constanța, cererea lui Radu Ștefan Mazăre va fi analizată de judecătorul Valentin Mihai, de la Curtea de Apel București, fostul preşedinte al Secţiei Penale din cadrul Judecătoriei Constanţa.
 

Fostul preşedinte al României, scuipat la Constanţa

În luna iulie 2016, judecătorul Valentin Mihai, fostul preşedinte al Secţiei Penale din cadrul Judecătoriei Constanţa, a promovat la Tribunalul Bucureşti. În prezent, acesta este delegat la Curtea de Apel Bucureşti. Printre dosarele judecate de Valentin Mihai pe când se afla la Constanța se află cel în care Adrian Zglobiu l-a scuipat pe fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, în Portul Constanţa.

În cauză, Valentin Mihai l-a condamnat pe Zglobiu la trei luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Aplicarea pedepsei închisorii stabilite a fost amânată pe un termen de supraveghere de doi ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei.
 

Dosarul cântăreţei Alexandrei Stan

Un alt dosar judecat de Valentin Mihai a fost şi cel în care cunoscuta cântăreaţă din Constanţa Alexandra Stan a reclamat că a fost bătută de Vasile Marcel Prodan, cel care i-a fost manager. Valentin Mihai l-a condamnat pe Prodan la şapte luni de închisoare cu suspendare. Totodată, Marcel Prodan a fost obligat să-i achite cântăreţei daune materiale de 193 de euro şi 10.000 de euro daune morale.


În luna mai 2016, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca judecătorul Valentin Mihai, fostul preşedinte al Secţiei Penale din cadrul Judecătoriei Constanţa, să promoveze la Tribunalul Bucureşti. Decizia a fost pusă în aplicare începând cu data de 1 iulie 2016.
 

Revenind la dosarul lui Mazăre

Revenind la dosarul lui Radu Mazăre, în cererea fosrmulată, fostul edil al muynicipiului Constanța, arată că începând cu 27 decembrie 2017 s-a aflat în mod neîntrerupt pe teritoriul Republicii Madagascar, atât în calitate de rezident, cât și în calitate de solicitant de azil, fiind sub protecția Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite.

În vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii din Dosarul retrocedărilor a fost demarată procedura dării în urmărire, iar la 08.05.2019 a fost arestat provizoriu de către autoritățile judiciare din Madagascar în vederea extrădării către România.

Radu Mazăre mai susține că în perioada 08.05.2019 – 14.05.2019 nu i s-ar fi prezentat niciun document oficial în temeiul căruia a fost privat de libertate.


„Prin încheierea din 09.05.2019 a Curții de Apel București instanța română a stabilit că sunt întrunite condițiile legale în vederea solicitării extrădării, conform art.66 alin.1 din Legea nr.302/2004, fiind făcută o analiză formală, ceea ce nu echivalează cu constatarea legalității procedurii, ci doar a condițiilor de solicitare a extrădării“, mai este precizat în acțiunea fostului primar al Constanței.


Mai departe, în baza hotărârii, Ministerul Justiției a făcut examenul de regularitate, conform art.65 alin.7 din Legea nr.302/2004 și a înaintat cererea de extrădare autorităților malgașe.


Ulterior arestării provizorii, la data de 14.05.2019, Procurorul Republicii din cadrul Parchetului Antananarivo, a emis autorizația nr.4259/RP/19 prin care a autorizat deplasarea funcționarilor români în vederea extrădării către România a lui Mazăre.

În data de 13.05.2019, Ambasada României în Madagascar a comunicat Ministerului Justiției din Madagascar scrisoarea Ministerului Justiției din România privind extrădarea fostului edil.

La data de 19.05.2019, Radu Mazăre a fost extras din închisoarea malgașă, pe baza Ordinului de ieșire de sub escortă a deținutului nr.4259-RP/19/19.05.2019, ora 17:00, fiind predat autorităților române pe bază de proces-verbal, iar la 20.05.2019, ora 21:00, a fost predat escortei din cadrul Penitenciarului București – Rahova, unde a fost depus la aceeași dată.

Tot în acțiunea fostului edil se mai precizează că prin adresa nr.020/MJ/16.01.2020 emisă de Ministerul Justiției din Republica Madagascar, se arată în esență că orice cerere de extrădare trebuie să facă obiectul unei audieri publice contradictorii în fața instanței teritorial competente, fiind prevăzut și un drept la recurs.

Autoritățile malgașe s-au arătat de asemenea dispuse să reia procedura, urmând ca persoana extrădată Radu Ștefan Mazăre să fie trimis înapoi pe teritoriul Republicii Madagascar.

Radu Mazăre mai face referire și la o notă verbală din 24.02.2020 din care rezultă aceleași aspecte, concluzionând că statul malgaș este dispus să reintre în matca legalității, reluând procedura de extrădare, statul român fiind singurul care menține detenția sa ilegală.

Sursa text: rolii.ro


Citește și

Un judecător din Constanţa, promovat la Tribunalul Bucureşti. I-a condamnat pe Adrian Zglobiu şi pe Marcel Prodan

Cine sunt judecătorii care vor decide libertatea lui Elan Schwartzenberg. Unul este din Constanţa


> Curtea de Apel BUCUREŞTI > Informaţii dosar
Informaţii dosar
Informaţii generale

Părţi

Şedinţe

Căi atac

Citare prin publicitate

Informaţii generale
Nr. unic (nr. format vechi) : 5767/2/2020* (524/2021 )
Data inregistrarii 18.02.2021
Data ultimei modificari: 22.02.2021
Sectie: Secţia I penală
Materie: Penal
Obiect: contestaţia la executare (art.598 NCPP)
Stadiu procesual: Fond


Părţi
Nume Calitate parte
MAZĂRE RADU ŞTEFAN Contestator Condamnat


Şedinţe
04.03.2021
Ora estimata: 09:00
Complet: S1 C14 F
Tip solutie:
Solutia pe scurt:
Document:
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii