Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:26 11 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la DNA Managerul Spitalului Cernavodă, Marius Sponoche, reținut pentru 24 de ore! (FOTO+VIDEO)

ro

11 Feb, 2025 17:48 1639 Marime text
 Managerul Spitalului Cernavodă, Marius Sponoche, a fost reținut pentru 24 de ore în urma unui flagrant organizat la Spitalul Orășenesc Cernavodă, astăzi, 11.02.2025, într-un dosar care vizează fapte de corupție!

Acesta a fost audiat la sediul DNA, iar cercetările continuă. 

Deocamdată, nu se cunosc celelalte părți implicate în dosar sau detalii legate de presupusa mită.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

UPDATE- Oficial de la DNA 

Iată comunicatul de presă pus la dispoziție de DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 11 februarie 2025, față de inculpatul Sponoche Marius Ion, manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, jud. Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii ianuarie 2025, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul Sponoche Marius Ion, în calitate de director al Spitalului Orășenesc Cernavodă, instituție finanțată din bugetul U.A.T. Cernavodă, ar fi pretins prin intermediul suspectei Cocor Laura Iuliana suma de 30.000 de euro, de la suspectul M.E. (administrator al unei societăți comerciale), din care ar fi primit, în data de 11 februarie 2025 suma de 15.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, privitoare la derularea unui contract de lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI.
În concret, la data de 29 iulie 2024, între Spitalul Orășenesc Cernavodă, reprezentat de inculpatul Sponoche Marius Ion, în calitate de manager și societatea comercială administrată de suspectul M.E. a fost încheiat un contract reprezentând lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI, în valoare de 1.099.026 lei.

În data de 15 ianuarie 2025, suspecta Cocor Laura Iuliana, în calitate de Șef Serviciu Administrativ în cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă ar fi pretins, pentru sine și pentru inculpatul Sponoche Marius Ion suma de 30.000 de euro din care ar fi primit la data de 10 februarie 2025 suma de 15.000 de euro.

Cu ocazia audierii sale, suspecta Cocor Laura Iuliana ar fi recunoscut, în esență, faptul că a primit suma respectivă în contextul menționat anterior, totodată arătându-și disponibilitatea de a colabora cu organele de anchetă pentru probarea suplimentară a faptelor cercetate în cauză.
Astfel, în data de 11 februarie 2025, suspecta Cocor Laura Iuliana i-a remis inculpatului Sponoche Marius Ion suma de 15.000 de euro ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsită suma menționată anterior.

Inculpatului Sponoche Marius Ion i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile 309 Cod de procedură penală.

Celor doi suspecți li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile 307 Cod de procedură penală.
Inculpatul Sponoche Marius Ion va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Constanța.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Citește și:

SurseFlagrant la Spitalul Orășenesc Cernavodă! O angajată a unității spitalicești, acuzată că ar fi primit mită de 15.000 de euro! (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii