Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:40 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Motivarea avocaților lui Vlad Pascu - „Cu tot respectul, nu avem un document care să arate legătura dintre substanțele din sângele lui Pascu și producerea accidentului” (VIDEO)

ro

14 Aug, 2024 12:06 1688 Marime text
Foto: Avocat Alin Trandafirescu, apărătorul lui Vlad Pascu

În cadrul ultimei ședințe de judecată, privind cererea de înlocuire a măsurii preventive, de la Judecătoria Mangalia,  apărătorii lui Vlad Pascu au cerut o măsură mai blândă, respectiv arestul la domiciliu.
 
Aceștia au motivat că acesta nu mai consumă droguri și că tânărul colaborarează cu organele de judecată. Astfel, avocata lui Vlad Pascu a declarat că dorește să depună un raport de consiliere de la Agenția Națională Antidrog, precum și o fișă de externare din spitalulul penitenciarului Poarta Albă, de săptămâna trecută.
 
Sunt înscrisuri care vizează conduita și tratamentul urmat, cu privire la dependența de substanțe. Am arătat că a urmat și urmează tratament și are anumite remedii.
 
Noi apreciem că, la acest moment procesual, la un an de la luarea măsurii preventive, că ar trebui înlocuită cu o măsură mai blândă privativă de libertate. Sunt suficiente garanții. Am arătat în fața instanței că acesta a colaborat cu organele de judecată. Să constatați că, potrivit raportului, rezultă că inculpatul, la acest moment, după parcurgerea planului de evaluare, conștientizează pe deplin efectele asupra sănătății sale, dar și efectele din plan juridic, social. Conștientizează conduita. Că o integrare în societate nu poate fi posibilă decât printr o abținere conștientă de la substanțe.
 
Din punct de vedere procedural, ne aflăm la un an de la luarea măsurii privative. S-au purtat discuții cu privire la încadrarea juridica a faptei. Această chestiune a fost lămurită de instanță. Ne aflăm într-o măsură privativă foarte aspră. Este singurul caz din România menținut într-o arestare preventivă atât de lungă pentru o infracțiune din culpă
”, a spus apărătoarea acestuia.
 
În aceeași speță a luat cuvântul și avocatul Alin Trandafirescu, apărătorul lui Vlad Pascu:

Singurul temei care ar putea fi luat e trecerea timpului. Un articol ne trimite la circumstanțele faptei. Toate se referă la garanția insuficientă pe care inculpatul ar reprezenta-o. Am depus mai multe documente care provin de la medici de la stat, nu de la medici care ar fi putut fi plătiți de familia domnului Pascu.

 
Are domiciliu stabil, doi părinți care se pot ocupa de dumnealui, are un statut. Înțeleg temerea, însă trebuie să ne aplecăm asupra dosarului, să ne uităm la expertiză. Cu tot respectul, nu avem un document care să arate legătura dintre substanțele din sângele lui Pascu și producerea accidentului
”.
 
Procurorii, în schimb, cer menținerea arestării preventive, motivând că măsurile preventive sunt aplicate în urma mai multor fapte care au dus la producerea tragediei din 2 Mai:
 
Pericolul pentru ordinea publică rezidă din faptele și consecințele grave. Inculpatul este judecat pentru patru infracțiuni, din care pentru trei sunt pedepse mai mari de 5 ani. Nu este doar pentru o infracțiunea din culpă. Ulterior identificării, după fuga de la accident, este tocmai o consecință a măsurii privative. Măsură care și-a atins scopul.
Referitor la termenul de un an, durata maximă a arestării preventive poate tinde către limita maximă de 5 ani. Referitor la raportul Antidrog - au ca referință august - februarie. Când era privat de libertate și nu putem spune cum o să fie în afara măsurii privative
”.



 
Reamintim că în Dosarul 2 Mai Matei Vlad Pascu este suspectat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:
La Judecătoria Mangalia! Vlad Pascu, declarații în fața magistraților – „Aș putea face lucruri benefice pentru mine dacă aș fi lăsat la domiciliu” (VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii