Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:06 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi termene la Judecătoria Mangalia! Vlad Pascu, în fața instanței (VIDEO)

ro

14 Aug, 2024 10:36 1207 Marime text


Vlad Pascu s-a prezentat în această dimineață, 14.08.2024, la cele două termene fixate de magistrați, la Judecătoria Mangalia. Acesta a fost adus cu duba de la Penitenciarul Poarta Albă, unde se află în arest preventiv. La Judecătoria Mangalia s-au prezentat și părinții Robertei Dragomir, tânăra care și-a pierdut viața, în tragedia din stațiunea 2 Mai.
 


 
Potrivit avocatului lui Pascu Matei Vlad, în primul termen, cel pe fond, se va amâna cauza, dat fiind faptul că expertizele la care sunt supuse victimele rănite în accident nu au fost finalizate până la această dată. Însă, la cel de-al doilea termen, va fi judecată cererea de înlocuire a măsurii preventive, formulată de Vlad Pascu.
 
Nu s-a dispus încă efectuarea expertizelor, mai durează, deci, astăzi se va amâna. Avem o cerere de înlocuire (la cel de-al doilea termen – n.r.) a măsurii arestului preventiv, evident, cu arestul la domiciliu. (...) Argumentele de până acum, teoretic, sunt în picioare! Având în vedere durata, că se aproprie un an de zile de la momentul arestării preventive, credem noi că e suficient. Totuși, vorbim de o măsură preventivă, nu de o executare a unei pedepse”, a afirmat avocatul Alin Trandafirescu.
 



Reamintim că în Dosarul 2 Mai Matei Vlad Pascu este suspectat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

 
Procurorii spun că după impact, inculpatul „nu a oprit autovehiculul, a continuat deplasarea circa 50 de metri, după care a oprit pentru scurt timp, însă nu a revenit la faţa locului, ci a întors maşina spre localitatea Vama Veche, fiind depistat la intrarea în această localitate de către un echipaj de jandarmi şi poliţişti, ce fusese alertat cu privire la evenimentul rutier“.
 
Tot potrivit procurorilor, „după depistarea sa, inculpatul a fost testat cu aparatul Drugtest şi apoi condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în urma analizării acestor probe rezultând că se afla sub influenţa mai multor substanţe psihoactive“.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
VIDEO Dosarul 2 Mai Judecătoria Mangalia a stabilit noul termen - 14 august 2024, la aproape un an de la producerea tragediei

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii