Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:43 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Nu fac niciun comentariu“ Fosta Pomacost, actuala Garden Shop Services, la judecată cu Primăria Constanţa pentru bani

ro

05 Nov, 2019 00:00 3162 Marime text

Municipiul Constanţa prin Primar a fost dat în judecată de reprezentanţii uneia dintre firmele de suflet ale fostului primar Radu Mazăre, respectiv Pomacost SA, devenită în vara aceasta Garden Shop Services. Nu este pentru prima dată când Pomacost dă în judecată municipalitatea. La baza litigiului se află contractul încheiat între cele două părţi încă din 2001 pentru întreţinerea spaţiilor verzi din Constanţa. Societatea a cerut în instanţă actualizarea financiară a contractului, întrucât s-ar afla în pierdere.


Contactat telefonic, Alexandru Pimen Leca, administratorul Pomacost (Garden Shop Services), a precizat scurt „nu am niciun comentariu de făcut“, imediat ce a auzit că îl solicităm în legătură cu firma Pomacost, fără însă a mai dori să audă despre ce este vorba, iar ulterior afirmaţiei sale terminând conversaţia.


Litigiul Pomacost - Municipiul Constanţa prin Primar a fost înregistrat iniţial pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal al Tribunalului Constanţa, însă a fost înaintat Secţiei civile a aceleiaşi instanţe, pronunţarea unei hotărâri fiind amânată pentru mâine.


Potrivit documentelor oficiale, cele două părţi în litigiu sunt Societatea Pomacost SA, în calitate de reclamant şi, respectiv, Municipiul Constanţa prin Primar, în calitate de pârât. Ca o menţiune, cazul a debutat pe rolul instanţelor constănţene la data de 24 aprilie 2019, moment în care firma încă se numea Pomacost în acte. Schimbarea numelui a avut loc la finalul lunii septembrie când Pomacost a devenit, oficial Garden Shop Services.
 

Pierdere de 1.358,94 lei/lună/angajat



Pentru a reveni la nemulţumirile legate de contractul cu primăria pentru întreţinerea spaţiilor verzi, trebuie spus că, aşa cum precizam anterior, nu este pentru prima dată când relaţia Pomacost – Primăria Constanţa ajunge în atenţia judecătorilor. În 2011, magistraţii Tribunalului Constanţa au fost chemaţi să descurce iţele unui litigiu similar, însă, la momentul respectiv, acţiunea Pomacost a fost respinsă. Cu toate acestea, contractul încheiat în 2010 şi de care societatea privată se plângea în instanţă a mers mai departe, cu toate neajunsurile.



Astfel de neajunsuri, de altfel, au stat şi la baza noului litigiu. Aşa se face că, potrivit portalului de Jurisprudenţă www.rolii.ro, în cererea de chemare în judecată formulată în aprilie de Pomacost, firma se plânge de faptul că „în prezent, pentru executarea contractului (...) s-au înregistrat pierderi lunare aferente costurilor cu manopera de 1.358,94 lei/lună/angajat“.


În aceeaşi cerere adresată instanţei, reprezentanţii Pomacost au afirmat din capul locului faptul că cer obligarea pârâtului, adică a Municipiului Constanţa prin Primar, la actualizarea preţului contractului de prestaţie nr. 74656/05.06.2001, dată fiind modificarea salariului de bază minim brut garantat în plată.


Pomacost cerea obligarea Municipiului Constanţa la încheierea unui act adiţional al contractului în vederea ajustării preţului.
Pentru a li se admite cererea, reprezentanţii firmei au argumentat: „Clauza de ajustare a preţului în funcţie de indicele preţurilor de consum pentru prestări servicii comunicat de Institutul Naţional de Statistică nu acoperă modificările legislative intervenite“. Astfel au ajuns, spun cei de la Pomacost, să înregistreze pierderi: costurile cu manopera le-ar aduce pierderi lunare de 1.358,94 lei/angajat.

 

Pomacost spune că şi-a executat cu bună-credinţă obligaţiile



„Reclamanta şi-a executat cu bună-credinţă obligaţiile asumate până în prezent, însă costurile excesive pe care părţile nu le-au prevăzut la data încheierii contractului impun ajustarea preţului contractului, în vederea restabilirii echilibrului contractului“, au mai arătat cei de la Pomacost în cererea de judecată, conform portalului jurisprudenţei.


Ca o paranteză, contractul încheiat în 2001 între Pomacost şi Municipiul Constanţa a suferit mai multe modificări, aduse prin acte adiţionale, iar o parte din aceste acte sunt publicate pe site-ul Primăriei Constanţa. Din cele publicate, ultimul vizează schimbarea numelui Pomacost în Garden Shop Services, iar restul (actele adiţionale nr. 13, 14, 15, 16, 18, 19) cuprind modificări aduse valorii contractului de-a lungul timpului, respectiv în 2009, 2010 (act adiţional nr. 14/29.07.2010 - singurul în care este vorba de o scădere a valorii contractului), 2011 (două acte adiţionale), 2013, 2014 şi 2016. Astfel, în afara actului adiţional din 2010, restul modificărilor aduse înţelegerii contractuale dintre Pomacost şi Primăria Constanţa prevăd, de regulă, suplimentarea valorii contractului.


Pentru a reveni la noul proces, ar mai fi de spus că Municipiul Constanţa prin Primar a cerut, la rândul său, respingerea acţiunii, ca nefondată.
După ce au analizat actele depuse la dosar, judecătorii Secţiei de Contencios administrativ şi fiscal au ajuns însă la concluzia că cererea de chemare în judecată ar fi trebuit înaintată Secţiei civile a Tribunalului Constanţa, astfel că au decis înaintarea dosarului spre această secţie. Reînregistrat pe rolul Tribunalului, procesul a fost judecat şi a rămas în pronunţare, urmând ca magistraţii Secţiei Civile să dea mâine soluţia.
 

Trecutul Pomacost şi prezentul financiar



Aşa cum am menţionat la începutul articolului, am încercat să obţinem un punct de vedere de la administratorul Pomacost, Alexandru Pimen Leca, însă acesta ne-a precizat că nu are de făcut niciun comentariu şi a închis telefonul.
La momentul înfiinţării Pomacost, de către vărul fostului primar Radu Mazăre, Basarab Popa, se spunea că numele „Pomacost“ ar fi venit de la Basarab POpa, Radu MAzăre, Nicuşor COnstantinescu şi Sorin Gabriel STrutinsky, motiv pentru care firma ar fi fost una dintre societăţile de suflet ale fostului primar. Din cei patru, Basarab Popa a decedat în septembrie 2014, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu se află în arest, iar Sorin Strutinsky are, la rândul său, probleme cu legea penală. În paralel, aşa cum am văzut, societatea se află în proces de re-branduire, după schimbarea numelui în Garden Shop Services.


Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, consultat la data de 21 octombrie 2019, societatea are un capital social subscris de 500.000 de lei, natura capitalului fiind privat (autohton+străin). În proporţie de 80%, fosta Pomacost este deţinută de firma cipriotă GKL Engineering LTD, restul acţiunilor fiind împărţite între Mihai şi Florentina Popa, fiecare cu câte 10%. Funcţia de administrator este deţinută până în 2023 de Alexandru Pimen Leca, iar Mădălina Bîsceanu este directorul economic al societăţii. Liliana Voicu, Alina-Irina Cojocaru-Iosif şi Gabriela Damian sunt cenzori, iar Mădălina Laura Radu este cenzor supleant.


Firma se ocupă cu „activităţi de întreţinere peisagistică“, iar printre cele peste 200 de activităţi secundare se numără „creşterea bovinelor de lapte“, „fabricarea berii“, diferite tipuri de comerţ, „servicii de mutare“, „restaurante“, „bâlciuri şi parcuri de distracţii“, dar şi altele.


În 2016, cu circa 130 de angajaţi, Pomacost a avut un profit brut de 61.383 de lei şi o cifră de afaceri netă de 5.842.004 lei. În 2017, cu 118 angajaţi, Pomacost a înregistrat o pierdere brută de 274.477 de lei şi o cifră de afaceri netă de 5.584.739 de lei. În 2018, numărul mediu al angajaţilor a fost 96, pierderea brută s-a ridicat la 678.470 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost de 6.913.096 de lei.



Citeşte şi:

Pomacost vrea bani mai mulţi de la Mazăre

Pomacost, firma de casă a lui Mazăre, fondată de defunctul Basarab Popa, îşi schimbă numele

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii