Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:04 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O femeie care ar fi oferit 10.000 de lei mită unui agent de poliție, trimisă în judecată

ro

27 Jun, 2024 13:48 710 Marime text


Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a finalizat cercetările efectuate cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara și a emis, la data de 20.06.2024, rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a unei inculpate, persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
 
În fapt, inculpata, cu intenție, în data de 24.03.2024, a promis suma de 10.000 lei unui agent de poliție în cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu - Formațiunea de Ordine Publică - Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare, denunțător în cauză, în scopul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
 
În fapt, agentul de poliție ar fi trebuit ca, în schimbul banilor, să creeze o situația avantajoasă pentru tatăl inculpatei care fusese identificat în trafic conducând un autoturism sub influența alcoolului, respectiv să nu dispună măsurile legale necesare în vederea angajării răspunderii incidente.
 
Polițistul a refuzat categoric propunerea ilicită a inculpatei, formulând denunț, prin care a sesizat comiterea de către inculpată a infracțiunii de dare de mită, la Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara.
 
Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara au desfășurat actele de urmărire penală, în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz, care au stat la baza probatoriului în cauză.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la Instanță, spre judecare, situație care nu poate să înfrângă în niciun fel, principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Condamnare pentru dare de mită la Tribunalul Constanța!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii