Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:49 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă încercare a afaceriștilor de la On Plonge Junior de a salva construcțiile de la local. Răspunsul dat de Curtea de Apel

ro

26 Nov, 2021 00:00 1808 Marime text
  • Decizia a fost luată în dosarul 6069/118/2021, în care compania Rise and Shine, controlată de Alexandru și Ionuț Oancea, a făcut recurs pentru suspendarea dispoziției primarului Constanței de a desființa lucrările constând în terasă din lemn și ponton de la localul On Plonge Junior.
  • Hotărârea a fost pronunțată de magistrații Curții de Apel Constanța, în completul C1 Recurs al Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a instanței, format din magistrații Claudiu Răpeanu (vicepreședintele Curții), Francisc Nemeth și Alexandru Ionuț Burtescu.
  • Judecătorii au hotărât să anuleze recursul declarat de afaceriști, pentru netimbrare, și a obligat compania la plata unei sume de peste 2.000 de lei către primar, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
 
O nouă respingere din partea instanței de judecată în procesele în care compania Rise and Shine, care deține localul On Plonge Junior, de pe malul Lacului Siutghiol, din Mamaia, încearcă să salveze construcțiile din zonă!
 
Magistrații Curții de Apel Constanța, în completul C1 Recurs al Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a instanței, format din magistrații Claudiu Răpeanu (vicepreședintele Curții), Francisc Nemeth și Alexandru Ionuț Burtescu au hotărât să anuleze recursul declarat de afaceriști.
 
Decizia a fost luată în dosarul 6069/118/2021, în care compania Rise and Shine, controlată de Alexandru și Ionuț Oancea, a făcut recurs pentru suspendarea dispoziției primarului Constanței de a desființa lucrările constând în terasă din lemn și ponton de la localul On Plonge Junior.
 
Inițial, Tribunalul Constanța a respins cererea de suspendare a dispoziției, însă reprezentanții firmei au atacat această hotărâre în recurs.
 
Miercuri, 24 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanța a decis să anuleze cererea de recurs.
 
În minuta Hotărârii nr. 1451/2021 se arată că instanța „admite excepția netimbrării cererii de recurs. Anulează cererea de recurs ca netimbrată“.
 
Totodată, afaceriștii trebuie să-i achite primarului Constanței și suma de 2.261 de lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
 

Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
 
Amintim, de asemenea, că în urmă cu circa două săptămâni Tribunalul Constanța a decis să respingă și cererea afaceriștilor privind anularea dispoziției primarului.
 
Cu acea ocazie, societatea a fost obligată să achite și cheltuielile de judecată ale primarului cu acest proces, în sumă de 4.046 de lei, reprezentând onorariul avocatului.
 
Și împotriva acestei hotărâri a Tribunalului Constanța afaceriștii pot declara recurs, urmând ca ultimul cuvânt în cauză să revină Curții de Apel Constanța.
 
Hotărârea Tribunalului Constanța este luată în primă instanță și poate fi atacată în recurs, caz în care dosarul va fi trimis pe rolul Curții de Apel Constanța.

 
Amintim, cazul a ajuns în instanță după ce compania care deține restaurantul (Rise and Shine, controlată de Alexandru și Ionuț Oancea) s-a adresat judecătorilor pentru a suspenda și, respectiv, anula Dispoziția Primarului Constanței de desființare a construcțiilor constând în ponton și platformă din lemn.
 
În hotărârea prin care a fost respinsă cererea de suspendare se arată că „reclamanta (nr., Rise and Shine SRL) a arătat, în esență, că folosește construcția «ponton realizat pe structură din lemn și platformă din lemn în suprafață de aproximativ 38 mp», pentru desfășurarea activității (hotel și restaurant), dar că acesta nu a fost edificat de societate, ci exista anterior dobândirii imobilului“.
 
Ce s-a solictat în cauză
 
În continuare, afaceriștii au invocat „drept prim motiv de aparentă nelegalitate emiterea actului administrativ fără ca pârâtul să fi încheiat un proces-verbal de constatare a contravenției constând în edificarea unei construcții pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, orașelor și comunelor fără a deține autorizație de construire astfel cum dispune art. 32 din Legea nr. 50/1991“, potrivit documentului citat pe www.rolii.ro.
 
Totodată, se mai arată că „un alt motiv de pretinsă nelegalitate se referă la lipsa competenței legale a pârâtului de a constata săvârșirea contravenției și de a lua măsura desființării imobilului construit fără autorizație de construire“.
 
„Consideră reclamanta că imobilul reprezentat de «ponton realizat pe structură din lemn și platformă din lemn în suprafață de aproximativ 38 mp» nu este situat pe domeniul public al statului, ci pe suprafața Lacului Siutghiol, aflat în administrarea ABADL“, se mai arată în hotărâre.
 
În replică, avocații primarului Constanței în proces au solicitat prin întâmpinare respingerea cererii de anulare ca neîntemeiată.
 
Aceștia au arătat că Lacul Siutghiol face parte din domeniul public al statului, conform HG 1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
 
În continuare, conform sursei citate, avocații au arătat că pe aceasta a fost edificat pontonul „de către reclamantă, fără să existe autorizație de construire (conform adresei Direcția Urbanism nr. R65452/09.04.2021), acesta fiind folosit de aceasta la desfășurarea activității economice“.
 
„Pe calea Somației nr. 2204/14.04.2021, i s-a adus la cunoștință reclamantei că are obligația să desființeze pontonul realizat pe structură din lemn și platformă din lemn în suprafață de 38 mp, aflat pe domeniul public, și să aducă malul și cuveta lacului la starea inițială, iar Nota de constatare nr. (...)/17.06.2021, probează că societatea nu s-a conformat obligației ce îi revenea“, se arată în întâmpinarea citată în Hotărârea nr. 1451/2021.
 
„În acest context, arată pârâtul că a procedat la emiterea Dispoziției nr. 3501/14.07.2021 dând eficiență prevederilor art. 32 din Legea nr. 50/1991 în acord cu care construcțiile edificate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului pot fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului“, potrivit rolii.ro.
 
Cifrele Rise and Shine
 
În ce privește compania Rise and Shine, potrivit Confidas.ro, consultat la data de 27 septembrie 2021, aceasta a fost înființată în anul 2001 și are sediul social pe strada Theodor Aman nr. 8.
 
Obiectul principal de activitate este reprezentat de „restaurante“, iar acțiunile sunt împărțite în mod egal între Alexandru și Ionuț Oancea, primul fiind și administrator.
 
În anul 2017, firma a avut 43 de angajați, cifra de afaceri a fost 5.223.350 de lei, iar profitul net a fost 925.733 de lei.
 
În 2018, numărul angajaților a fost 47, cifra de afaceri a fost 6.244.374 de lei, iar profitul net a fost 1.472.850 de lei.
 
În 2020, firma a  figurat cu 0 angajați, cifra de afaceri 5.438.482 de lei, iar profitul net a fost 1.724.868 de lei.
 
Sursa motivare: rolii.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primarul Constanței, dispoziție pentru desființarea terasei On Plonge Jr., din Mamaia. Decizia instanței
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii