Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:18 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la PÎCCJ Un deputat, urmărit penal pentru ultraj. Altercația ar fi avut loc chiar în Parlamentul României! Despre cine ar fi vorba

ro

02 Jul, 2024 13:07 487 Marime text
Dan Vîlceanu, foto: Facebook.com / Ministerul Finanţelor
 
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

La data de 28 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus prin ordonanță efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, purtare abuzivă și tulburare a ordinii și liniștii publice, iar în cursul zilei de astăzi, suspectului i-au fost aduse la cunoștință faptele cercetate, încadrarea juridică data acestora, precum și drepturile și obligațiile procesuale. Totodată, astăzi a fost pusă pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile menționate.

Potrivit surselor noastre, deputatul cercetat penal ar fi Dan Vîlceanu.
 
Conform comunicatului emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în probele administrate până în prezent, a rezultat următoarea situație de fapt:
 
La data de 21.05.2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaților, în Palatul Parlamentului, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției de deputat, inculpatul a adresat injurii și a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, și acesta deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției publice dată de mandatului constituțional de deputat al României, provocându-i acesteia leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur și zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale.
 
Totodată, spun anchetatorii, inculpatul a adresat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate aducând atingeri grave demnității acesteia și a tulburat ordinea și liniștea publică prin generarea unor situații de insecuritate și de teamă.
 
Menționăm că activitatea persoanei vătămate și a inculpatului, în exercitarea funcției de demnitate publică, este reglementată de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.
 
Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 96/2006, deputații beneficiază de protecția autorității pe durata exercitării mandatului de parlamentar, fiind purtători ai autorități publice de stat, iar  dispozițiile art. 257 C.pen. li se aplică în mod corespunzător.

 
Imunitatea parlamentară este limitată la opinii politice, respectiv pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului cu privire la care deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică.
 
Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați preventiv sau la domiciliu fără încuviinarea Camerei din care fac parte și fără a se proceda la ascultarea lor.
 
 Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Declarații după Ședința de Plen Deputatul Florin Roman spune că a fost lovit cu genunchiul în nas

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii