Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:47 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial! DNA Constanța îl trimite în judecată pe Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor (DOCUMENTE)

ro

28 Dec, 2023 11:03 1537 Marime text


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a lui Iorga Dragoș Adrian, fost director al Organismului Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman - Regiunea București-Ilfov (instituție aflată în subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene).
 
Iorga Dragoș Adrian este acuzat de luare de mită (două fapte ambele în formă continuată) și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (două fapte).
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 

La începutul anului 2021, inculpatul Iorga Dragoș Adrian, în calitatea menționată mai sus, ar fi „ajutat” două persoane (prin remiterea nelegală a subiectelor și a răspunsurilor corecte) să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional București-Ilfov, instituție aflată în subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (M.I.P.E.). În schimbul acestor „servicii” inculpatul ar fi pretins de la cele două persoane (martori în cauză) câte 1.500 lei lunar, de la data primirii primului salariu până la data finalizării proiectului, aspecte cu care cele două persoane ar fi fost de acord.

Conform „înțelegerii” menționate anterior, în perioada martie 2021 – octombrie 2023, inculpatul Iorga Dragoș Adrian ar fi primit de la cele două persoane suma totală de 75.600 lei.
 
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. De asemenea, s-a mai solicitat instanței de judecată să dispună confiscarea extinsă asupra sumelor de 10.000 dolari, 11.000 euro, 174.600 lei, cât și a cantității de 62,5 g lingouri din metal galben, ce pare a fi aur, ridicate de la inculpatul Iorga Dragoș Adrian.
 


Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Averea și interesele

Potrivit declarației de avere completată la data de 17 mai 2023, Iorga Dragoș Adrian, având funcţia de Director Executiv la Organismul intermeniar regional pentru Programe europene capital uman Regiunea Bucuresti-Ilfov, deține, din 1990, un teren intravilan (1000 mp.) în Cucuieți - Călărași, dar și, din 2003, o jumătate dintr-un teren intravilan (212 mp) în Breaza de Jos, Prahova.
 
Familia directorului mai deține, din 1990, potrivit declarației de avere, o casă la Cucuieți - Călărași, în suprafață de 150 mp, trei apartamente în București, dar și spații comerciale / de producție, tot în București, toate fiind dobândite prin contracte de vânzare cumpărare.

Tot potrivit declarației de avere, în perioada 1990 - 2022 a strâns bijuterii și ceasuri în valoare de 11.000 de euro, iar activele financiare sunt de 35,953 de lei, 4.151 euro și 5.587 dolari.
 
Iorga Dragoș a mai notat în declarația de avere că este asociat în SC Euromat Group SRL, unde deține 50 %, că are datorii la BRD în valoare de 29980 de euro și 12610 lei, iar câștigul salarial + vouchere de vacanță (Organismul intermeniar regional pentru Programe europene capital uman Regiunea Bucuresti-Ilfov, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) a fost în total 145,918 de lei, la care se adaugă suma de 31.200 de lei - închiriere spațiu comercial, în timp ce soția a încasat 136,790 de lei.

 
Potrivit Termene.ro, Euromat Group SRL (inactivă fiscal) a fost fondată în iunie 2001, are sediul în București, Sector 3, se ocupă de comerțul cu ridicata al mașinilor pentru industria miniera și construcții, iar asociații sunt Craciunoiu Dragos Ionut și Iorga Dragos Adrian, fiecare deținând câte 50 %.

Crăciunoiu Dragos Ionut este și administrator.
 
Pentru anul 2014, firma a declarat o cifră de afaceri netă de 47.721 de lei și o pierdere netă de 217.300 de lei.
 
Craciunoiu Dragos Ionut mai apare în Sportlines & Events SRL și în  Evo Casting SRL.

Potrivit declarației de interese, Iorga a notat că este asociat în SC Euromat group SRL și membru în Via Regis București.

Cele două declarații pot fi citite integral accesând secțiunea Documente.

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

IPS Teodosie despre dosarul de la DNA - "Nu este absolut nimic real! Avocații nu au găsit nimic în dosar" (VIDEO)

Radiografia firmelor trimise în judecată de DNA în dosarul „Murfatlar“! Legături la Constanța și un presupus prejudiciu de 47 milioane de euro




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii