Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:25 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Parcarea sancţionată este una cotidiană“ Constănțean amendat pentru parcare „în afara spațiilor marcate expres“. Decizia instanței

ro

27 Jun, 2022 00:00 6827 Marime text
Mașină a Poliției Locale Constanța
  • Șoferul a argumentat pe parcursul desfășurării procesului că „în zona unde locuieşte modalitatea de parcare sancţionată de agentul constatator este una cotidiană“.
  • În primă instanță, Judecătoria Constanța i-a dat dreptate șoferului și a dispus anularea procesului-verbal de contravenție.
  • Tribunalul Constanța, însă, a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Constanța prin Direcția Generală Poliția Locală.
  • Judecătorii au spus, printre altele, că „în ceea ce priveşte fotografiile realizate de către petent şi depuse la dosarul de fond, prin care petentul ilustrează modul în care sunt parcate autovehiculele surprinse în respectivele fotografii, Tribunalul reţine că acestea nu prezintă relevanţă în cauză.
 
Un constănțean amendat de Poliția Locală pentru că ar fi parcat aututorismul „în afara spațiilor marcate expres de administratorul drumului public“ a contestat amenda în instanță, arătând în proces fotografii cu mașini parcate în același mod, zilnic, în zona în care locuiește.
 
Acesta a argumentat pe parcursul desfășurării procesului că „în zona unde locuieşte modalitatea de parcare sancţionată de agentul constatator este una cotidiană“.
 
În primă instanță, Judecătoria Constanța i-a dat dreptate șoferului și a dispus anularea procesului-verbal de contravenție.
 
Tribunalul Constanța, însă, a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Constanța prin Direcția Generală Poliția Locală, arătând, printre altele, că „în ceea ce priveşte fotografiile realizate de către petent şi depuse la dosarul de fond, prin care petentul ilustrează modul în care sunt parcate autovehiculele surprinse în respectivele fotografii, Tribunalul reţine că acestea nu prezintă relevanţă în cauză“.
 
Mai exact, judecătorii au arătat că fotografiile nu prezintă relevanță în cauză „prin prisma faptei reţinută în sarcina petentului, în opinia instanţei de apel, chiar şi reale dacă ar fi afirmaţiile petentului, împrejurarea relevată de petent nu constituie permisiunea pentru vreo persoană să parcheze autovehiculele cu nerespectarea reglementărilor locale“.
 
Fragmentul este cuprins în motivarea Hotărârii nr. 422/2022 a Tribunalului Constanța, decizie prin care Poliția Locală a câștigat definitiv procesul și amenda șoferului a rămas în vigoare.
 
Din motivarea deciziei instanței de apel
 

Completul APCA1 al Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, format, potrivit surselor noastre, din magistrații Ciprian Gabriel Butaru și Răzvan Ionuț Pricop, a decis să admită apelul declarat de Primarul Municipiului Constanța – Direcția Generală Poliția Locală.
 
Inițial, omul câștigase procesul la fond, iar amenda fusese anulată, dar Tribunalul Constanța a decis, în mod definitiv, că șoferul e bun de plată.
 
În motivarea acestei decizii, Tribunalul a arătat, printre altele, că „prin plângerea contravenţională formulată, petentul (nr., șoferul) a solicitat administrarea probei prin înscrisuri, iar criticile aduse actului sancţionator prin prisma netemeiniciei faptei contravenţionale sunt legate de faptul că petentul deţine un loc de parcare plătit, dar nu cunoaşte cine foloseşte autovehiculul său, din cei cinci membri ai familiei şi că, în zona unde locuieşte, modalitatea de parcare sancţionată de agentul constatator, este una cotidiană“.
 
Judecătorii au spus că „referitor la prima critică, Tribunalul reţine că petentul-intimat nu dovedeşte în niciun fel împrejurarea cum că deţine un loc de parcare plătit în parcarea în imediata vecinătate a căreia a fost identificat autovehiculul ce îi aparţinea ca fiind parcat neregulamentar, nu dovedeşte că la data şi ora indicată în procesul-verbal locul de parcare plătit, era ocupat fără drept de alt autovehicul şi nu dovedeşte că anterior constatării faptei contravenţionale, un alt membru al familiei petentului a parcat autovehiculul petentului în maniera descrisă în procesul-verbal“.
 
Au mai spus magistrații instanței de apel că „în ceea ce priveşte fotografiile realizate de către petent şi depuse la dosarul de fond, prin care petentul ilustrează modul în care sunt parcate autovehiculele surprinse în respectivele fotografii, Tribunalul reţine că acestea nu prezintă relevanţă în cauză, prin prisma faptei reţinută în sarcina petentului, în opinia instanţei de apel, chiar şi reale dacă ar fi afirmaţiile petentului, împrejurarea relevată de petent nu constituie permisiunea pentru vreo persoană să parcheze autovehiculele cu nerespectarea reglementărilor locale“

 
„În concluzie“, au spus judecătorii, „din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă că intimatul-petentă a răsturnat prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei“.
 
În această situație, Tribunalul a menținut amenda primită de șoferul din Constanța, hotărârea fiind definitivă.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – rejust.ro Hotărârea 422/2022
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Definitiv
Șofer despăgubit de primărie după ce i-a fost ridicată mașina parcată lângă Baroul Constanța!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii