Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:52 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța s-a sesizat din oficiu în dosarul lui Dan Diaconescu! Martorii, suspectați de favorizarea făptuitorului şi mărturie mincinoasă

ro

18 Oct, 2024 15:18 701 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

O nouă răsturnare de situație are loc în cazul dosarului lui Dan Diaconescu, în care acesta este acuzat de act sexual cu un minor.  Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a anunțat printr-un comunicat că s-a sesizat din oficiu, după ce martorii, la ultimul termen de judecată, ar fi depus mărturii contradictorii celor susținute inițial, în cursul urmăririi penale.
 
Oficial de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța
 
Prin rechizitoriul nr. 1865/P/2023 din 31.07.2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus trimiterea în judecată, în stare de control judiciar, a inculpatului Diaconescu Dan Cristian, pentru pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie a infracțiunilor de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit. e) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 Cod penal, act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit. e) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 Cod penal, folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 216¹ Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 Cod penal, și folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 216¹ Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.
 
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa – Secţia Penală cu nr. 20152/212/2023.
 
Având în vedere declaraţiile date de persoanele audiate la termenul de judecată din data de 16.10.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal, şi a unei infracţiuni de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1 şi alin. 2 lit. d Cod penal.
 
În esenţă, prin actul de sesizare s-a reţinut că depoziţiile celor trei persoane ascultate au fost contrare celor date de aceleaşi persoane în cursul urmăririi penale şi că au ca scop îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpatului.
               
Precizăm că sesizarea din oficiu este o modalitate de sesizare a organelor de urmărire penală, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, iar în nicio situație aceasta nu este de natură a înfrânge principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.

 
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
Declarații la Judecătoria Constanța Dan Diaconescu – „A fost o zi decisivă în destructurarea statului paralel constănțean” (VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii