Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:30 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prejudiciul este enorm! Peste 40 de ani de închisoare într-un dosar al DNA Constanța. Cine sunt inculpații

ro

07 Jan, 2022 00:00 3958 Marime text

 
  • Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de aproximativ 19 milioane de lei.
 
 
Șase persoane trimise în judecată de procurorii DNA Constanța suspectate că ar fi constituit un grup infracţional organizat, având ca scop comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor, au fost condamnate de Tribunalul Constanța. Leonard Iustin Bourceanu, judecător al Tribunalului Constanța, investit cu soluționeaza cauzei penale, a decis aplicarea inculpaților, în total, a aproximativ 43 de ani de închisoare.
 
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de aproximativ 19 milioane de lei.
 
Decizia magistratului Leonard Iustin Bourceanu a fost contestatată la Curtea de Apel Constanța.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 

„În cursul anului 2010, cei șase inculpați au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor.
 
Constituirea unei asemenea grupări a fost necesară în vederea atingerii scopului proiectat, respectiv fraudarea bugetului consolidat al statului, spălarea sumelor astfel obţinute şi însuşirea lor de către participanţii la circuit.
 
Concret, în perioada respectivă, inculpații, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale cu un comportament fiscal simulat de tip fantomă, au evidențiat în contabilitate operațiuni fictive privind achiziția de cereale, în condițiile în care, acestea nu întruneau condițiile minime prevăzute de lege pentru a desfășura astfel de activități.


 
Pentru a disimula originea ilicită a sumelor de bani obținute în maniera de mai sus, inculpații le-au virat în conturile altor firme cu același comportament fiscal de unde erau retrase în aceeași zi, în numerar, prin folosirea unor documente care nu reflectau realitatea.
 
Agenția Națională de Administrare Fiscală a comunicat că se constituie parte civilă în prezenta cauză cu suma de 18.816.568 lei.
 
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparțin inculpatului Stan Dumitru Marius“.
 

Condamnările
 
În dosar au fost acordate aproximativ 40 de termene de judecată.

 
Adrian Cristian Dăscălina a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, spălare de bani și constituirea unui grup infracţional organizat
 
Titi Tănase Dinu a luat tot opt ani de detenție pentru complicitate la evaziune fiscală, evaziune fiscală, spălare de bani și constituire a unui grup infracţional organizat.
 
Marius Ioan Voina a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, evaziune fiscală, spălare de bani și constituirea unui grup infracţional organizat.
 
Tot șapte ani de închisoare a primit și Dumitru Marius Stan, pentru complicitate la evaziune fiscală, constituirea  unui grup infracţional organizat,
 
Ionuţ Tudori a fost condamnat la şapte ani, nouă luni şi zece zile de închisoare (pedeapsă obținută prin contopire)
 
Laurenţiu Tudori a luat cinci ani de închisoare de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani și constituirea unui grup infracţional organizat.  
 
Pe lângă condamnări, Tribunalul Constanța a admis în parte acţiunea civilă și a decis obligarea în solidar a inculpaţilor Dăscălina Adrian Cristian, Dinu Titi Tănase, Voina Marius Ioan, Stan Dumitru Marius, Tudori Ionuţ şi Tudori Laurenţiu la plata către partea civilă Statul Român prin ANAF prin DGFP Galaţi-AJFP Constanţa a sumei de 16.145.247 lei, la care se vor adăuga sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii ce vor fi calculate de organele fiscale asupra debitului principal, în condiţiile Codului de procedură fiscală până la data achitării efective a sumei ca şi obligarea inculpatului Dinu Titi Tănase la plata către partea civila a sumei de 15.384.279 lei, debit principal la care sa se adauge accesorii potrivit legii, precum şi obligarea inculpatului Voina Ioan Marius la plata către partea civila a sumei de 760.968 lei, la care se vor adăuga sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii ce vor fi calculate de organele fiscale asupra debitului principal, în condiţiile Codului de procedură fiscală până la data achitării efective a sumei şi respinge restul pretenţiilor civile formulate (suma solicitată de ANAF fiind de 18.816.568 lei).
 
Decizia judecătorului Leonard Iustin Bourceanu a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Veste proastă pentru DNA Constanța! Este vizat dosarul lui Nicolae Dospinescu, fost consilier judeţean PSD (DOCUMENT)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii