Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:46 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța ar urma să primească peste 50.000 de euro de la o companie privată din oraș! Ce reprezintă banii (MOTIVARE+MINUTA)

ro

20 May, 2024 17:00 1047 Marime text
  • Curtea de Apel a admis recursul municipalității și a decis rejudecarea apelurilor, la Tribunal.
Municipiul Constanța prin Primar ar urma să primească echivalentul a peste 50.000 de euro, bani ce ar trebui achitați de către Melody Club M SRL Mamaia, alături de unul dintre asociații companiei, potrivit unei decizii pronunțate de judecători într-un dosar aflat pe rolul instanțelor din 2018!
 
Recent, Curtea de Apel a admis recursul declarat de municipalitate împotriva deciziei ulterioare, favorabile afaceriștilor, și a trimis dosarul înapoi la Tribunal, pentru rejudecarea apelului societății private.
 
Mai exact, Tribunalul trebuie să rejudece acum apelul declarat de compania privată împotriva deiciziei inițiale a Judecătoriei Constanța prin care societatea a fost obligată la plata sumelor către municipalitate.
 
Discuțiile se poartă în dosarul cu indicativul 34742/212/2018, caz aflat în atenția judecătorilor din Constanța încă din anul 2018.
 
Părți în cauză sunt Municipiul Constanța prin Primar, în calitate de reclamant și pârâții Niculae Ciupală și Melody Club M SRL Mamaia, iar obiectul este reprezentat de o „acțiune în răspundere delictuală pretenții“.
 
În primă instanță, în ianuarie 2022, Judecătoria Constanța a admis în parte acțiunea municipalității, însă această decizie a fost atacată în apel, de către societatea privată.
 
Tribunalul Constanța a admis apelul, a casat prima hotărâre, pronunțată de Judecătoria Constanța și a decis să respingă acțiunea primăriei.
 
Totuși, în recurs, Curtea de Apel Constanța a admis recursul declaraat de municipalitate, a casat decizia Tribunalului și a trimis dosarul înapoi la Tribunal, pentru rejudecarea apelurilor.

 
Conform datelor noastre, la Curtea de Apel, dosarul s-a aflat în atenția completului format din magistrații Adriana Ioana Sincu Badea, Alina Gabriela Jurubiță (președintele Curții) și Geta Cristina Ghernaja, din cadrul Secției I Civile a instanței.
 
Acum, urmează ca dosarul să fie reînregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, pentru a se stabili primul termen în rejudecare.
 
În minuta deciziei Judecătoriei Constanța se arată următoarele:
 
„Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Constanţa în contradictoriu cu pârâţii C. N. şi Melody Club "M" S.R.L. Mamaia.
Obligă pârâţii să plătească reclamantului, în solidar, suma de 281465,80 lei (46910,96 lei/sezon), reprezentând contravaloarea folosinţei imobilului cazemată din Staţiunea Mamaia, lângă Barul Melody, calculată pentru sezoanele 2016-2021.

Obligă pârâţii să plătească reclamantului, în solidar, dobânda legală penalizatoare, astfel:
- pentru sezonul 2016 – dobânda legală calculată asupra sumei de 46910,96 lei, începând cu data de 01.10.2016 (data încetării sezonului turistic) şi până la data achitării efective a sumei de 46910,96 lei;
- pentru sezonul 2017 - dobânda legală calculată asupra sumei de 46910,96 lei, începând cu data de 01.10.2017 (data încetării sezonului turistic) şi până la data achitării efective a sumei de 46910,96 lei;
- pentru sezonul 2018 - dobânda legală calculată asupra sumei de 46910,96 lei, începând cu data de 01.10.2018 (data încetării sezonului turistic) şi până la data achitării efective a sumei de 46910,96 lei;
- pentru sezonul 2019 - dobânda legală calculată asupra sumei de 46910,96 lei, începând cu data de 01.10.2019 (data încetării sezonului turistic) şi până la data achitării efective a sumei de 46910,96 lei;
- pentru sezonul 2020 - dobânda legală calculată asupra sumei de 46910,96 lei, începând cu data de 01.10.2020 (data încetării sezonului turistic) şi până la data achitării efective a sumei de 46910,96 lei;
 - pentru sezonul 2021 - dobânda legală calculată asupra sumei de 46910,96 lei, începând cu data de 01.10.2021 (data încetării sezonului turistic) şi până la data achitării efective a sumei de 46910,96 lei.
Obligă pârâţii să plătească reclamantului, în solidar, suma de 1000,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa“
 
Acum, Tribunalul va rejudeca apelul afaceriștilor împotriva acestei decizii a Judecătoriei Constanța.
 
În Hotărârea 128/2022 a Judecătoriei se arată că suma solicitată de către municipalitate ar reprezenta „contravaloarea lipsei de folosinţă aferentă obiectivului «Cazemată», situat în Staţiunea Mamaia, lângă Barul Melody“.
 
„În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia Curţii de Conturi nr. 31/10.08.2017 s-au constatat o serie de abateri de la legalitate în exercitatea prerogativelor privind administrarea bunurilor aflate în domeniul public al statului, de natura unor construcţii cu funcţiune de lucrări de  apărare permanente (cazemate), alate în prezent în administrarea UATM Constanţa, care au condus la neîncasarea unor venituri cuvenite, conform legii, bugetului local“, conform Judecătoriei Constanța.
 
În replică, reprezentanții companiei au solicitat respingerea acțiunii primăriei și au precizat, printre altele, că „acea cazemată nu poate fi utilizată în vreun fel şi nici Primăria nu poate pretinde vreun drept împotriva lor. Acecsul în cazemată se face printr-un tunel subteran care este obturat datorită nisipului care s-a depus de-a lungul timpului dar şi a intemperiilor vremii“.
 
Conform instanței, „pârâţii au susţinut că nu era necesară eliberarea unei autorizaţii de construire pentru lucrările efectuate, acestea fiind reparaţii la împrejmuiri şi învelitori“.
 
În motivarea deciziei prin care Judecătoria a admis în parte acțiunea, se arată că „instanţa reţine că în speţă reclamantul a făcut dovada existenţei unei apte ilicite săvârşite de pârâţi, aceasta constând în utilizarea fără titlu a construcţiei cazemată, pe acoperişul căreia este edificată o construcţie  - spaţiu comercial aflat în folosinţa pârâţilor“.
 
„Contrar apărărilor pârâţilor, deşi cazemată este inutilizabilă în interior, ea serveşte drept bază pentru spaţiul comercial folosit de către pârâţi“, a arătat Judecătoria Constanța.
 
Decizia aceasta fusese inițial casată în apel, dar acum, Curtea de Apel Constanța a decis rejudecarea apelului, la Tribunal.
 
Hotărârea pe care o va pronunța Tribunalul după rejudecarea va putea fi, din nou, atacată la Curtea de Apel.
 
Despre Melody Club M SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 20 mai 2024, Melody Club M SRL a fost înființată în 1991, are sediul social în Mamaia, Complex Comercial Melody și se ocupă de „baruri și alte activități de servire a băuturilor“.
 
Compania are un punct de lucru permanent în Complexul Comercial Melody.
 
Conform sursei citate, Melody Club M SRL este deținută de Niculae Ciupală și Ioan Faur, aceștia fiind și administratorii societății.
 
În 2021, firma a declarat 0 angajați, pierderi peste 9.000 de lei și cifra de afaceri 0.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Tribunalul explică de ce a fost obligat Primarul Constanței să emită certificatul de urbanism pentru Le Rose del Lago, clădirea de lângă pasarela pietonală din Mamaia (MOTIVARE+DOCUMENT)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii