Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:48 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăriile Lipnița și Oltina, amendate de Garda de Mediu Constanța! S-a ajuns în instanță. Cine a câștigat procesele

ro

26 Jul, 2024 17:00 862 Marime text
  • Judecătoria Medgidia a respins acțiunile deschise de Primăria Lipnița și, respectiv, Primăria Oltina, pentru anularea amenzilor.
Primăriile Lipnița și Oltina, din județul Constanța, s-au judecat în instanță cu Garda de Mediu pentru amenzile primite în toamna anului 2023.
 
Procesele s-au desfășurat la Judecătoria Medgidia, în ambele cazuri judecătorii hotărând respingerea plângerilor formulate de către cele două primării.
 
Totuși, cazul vizând amenda primită de Primăria Lipnița a ajuns la Tribunalul Constanța, după ce reprezentanții primăriei au declarat apel împotriva hotărârii inițiale a Judecătoriei Medgidia.
 
Dosarul vizând Primăria Lipnița are indicativul 9226/256/2023 și a fost recent înregistrat pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, unde urmează ca dosarul să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată și să se fixeze data primei înfățișări în apel.
 
La rândul său, dosarul vizând Primăria Oltina are indicativul 9227/256/2023 și, până la momentul redactării articolului, în cauză nu figurează ca fiind declarată calea de atac.
 
Cazul Primăriei Lipnița
 
Potrivit Hotărârii 1045/2024 a Judecătoriei Medgidia, vizând Primăria Lipnița și atacată acum la Tribunal, comuna a fost sancționată de Garda de Mediu prin Comisariatul Județean Constanța cu amendă contravențională în cuantum de 45.000 de lei, „suma maximă prevăzută de lege“.
 
Conform instanței, amenda a fost aplicată în luna octombrie 2023, „pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 17 alin. 5 lit. b din O.U.G. nr. 92/2021 și sancționate de art. 62 alin. 1 lit. d din același act normativ, reținându-se că în urma controlului realizat la data de 10.10.2023 s-a constatat că petenta nu a respectat obligația legală de a atinge un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minim 50% din masa totală de deșeuri generate în anul 2022, pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenite din întreaga cantitate de deșeuri menajere generate de populație, iar conform documentelor prezentate și analizate rezultă că aceasta a atins un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de 1,52%, obținut în urma raportului dintre cantitatea de deșeuri reciclată și cantitatea totală de deșeuri colectate de pe raza localității“.

 
În motivarea deciziei de respingere a plângerii contravenționale împotriva amenzii, magistrații Judecătoriei Medgidia au precizat, printre altele, că „din conținutul verificărilor ce au stat la baza emiterii procesului-verbal, astfel cum rezultă din raportul de inspecție atașat la dosar, instanța reține că petenta (nr., Primăria Lipnița) se face vinovată de nerespectarea dispozițiilor art. 17 alin. 5 lit. b din O.U.G. nr. 92/2021, întrucât, în calitate de autoritate a administrației publice locale, nu și-a îndeplinit obligația de a atinge un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din masa totală generată, minim pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din gospodării. În acest sens, din verificările agenților constatatori a rezultat atingerea unui nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de 1,52%, obținut în urma raportului dintre cantitatea de deșeuri reciclată și cantitatea totală de deșeuri colectate de pe raza localității“.
 
Judecătorii au mai spus că „instanța reține că petenta nici măcar nu a negat săvârșirea faptei ce i se impută, nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută de agentul constatator sau a unei cauze exoneratoare de răspundere, condiții în care instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit“.
 
Legat de amendă, judecătorii au spus că este corect aplicată.
 
„În privința sancțiunii aplicate, instanța apreciază că aceasta este corect aplicată și individualizată, avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, reținând instanța rolul dublu al pedepsei amenzii, respectiv cel preventiv, cu menirea de a descuraja acțiuni strict prohibite de lege, dar și de sancționare a unei conduite neconforme cu normele sociale în vigoare“.
 

„Nepedepsirea unor atare fapte ar avea drept consecință nu doar înlăturarea caracterului punitiv al sancțiunii, ci mai ales minimalizarea rolului preventiv-educativ al acesteia, motiv pentru care instanța apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunii prin aplicarea unui avertisment“, au adăugat judecătorii.
 
„De asemenea, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, având în vedere și calitatea petentei, de autoritate a administrației publice locale cu atribuții în gestionarea eficientă a deșeurilor, atribuții a căror neîndeplinire conduce la lezarea interesului public, a sănătății umane, precum și a intereselor și obiectivelor politicii de mediu privind conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului“, conform instanței.
 
Cazul Primăriei Oltina
 
În ce privește Primăria Oltina, judecătorii au spus că entitatea a fost sancționată cu amendă „în cuantum de 4.500 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 60 alin. 1 lit. g din O.U.G. nr. 92/2021 și sancționate de art. 62 alin. 1 lit. d din același act normativ“.
 
S-a reținut în procesul-verbal GNM că „în urma controlului realizat la data de 03.10.2023, s-a constatat că petenta nu a respectat prevederea de a asigura colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a tuturor deșeurilor generate de populație, respectiv, în fapt, nu a asigurat gestionarea selectivă a deșeurilor generate de populație, toate deșeurile fiind preluate în amestec de către operatorul de salubritate, iar la verificările efectuate pe raza U.A.T. Oltina a fost identificată o zonă cu depozitări neorganizate de deșeuri inerte în amestec cu deșeuri menajere, reciclabile, gunoi de grajd, pe o suprafață de cca. 800 mp în apropierea DJ 391A“.
 
În motivarea Hotărârii 1044/2024 prin care a fost respinsă plângerea primăriei, Judecătoria Medgidia a arătat că „din conținutul verificărilor ce au stat la baza emiterii procesului-verbal, astfel cum rezultă din raportul de inspecție atașat la dosar, instanța reține că petenta se face vinovată de nerespectarea dispozițiilor art. 60 alin. 1 lit. g din O.U.G. nr. 92/2021, întrucât, în calitate de autoritate a administrației publice locale, nu și-a îndeplinit obligația de a asigură colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor menajere periculoase. În acest sens, din verificările agenților constatatori a rezultat că toate deșeurile erau preluate în amestec de către operatorul de salubritate, iar pe raza localității a fost identificată o zonă cu depozitări neorganizate de deșeuri inerte în amestec cu deșeuri menajere, reciclabile, gunoi de grajd, pe o suprafață de cca. 800 mp în apropierea DJ 391A“.
 
„Totodată, instanța reține că petenta nici măcar nu a negat săvârșirea faptei ce i se impută, nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută de agentul constatator sau a unei cauze exoneratoare de răspundere, condiții în care instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit“, conform Judecătoriei Medgidia.
 
Așa cum am precizat deja, Tribunalul Constanța va analiza apelul declarat de Primăria Lipnița în legătură cu amenda primită de la GNM.
 
Rămâne de văzut dacă și Primăria Oltina, la rândul său, va declara apel împotriva deciziei inițiale a Judecătoriei Medgidia.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primăria Pantelimon obține în instanță transformarea unei amenzi de 9.000 de euro, de la Garda de Mediu, în avertisment! Nemulțumiri (MOTIVARE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii