Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:22 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primele condamnări în dosarul oilor îngropate pe un teren viran din Tulcea! Inculpați, Cazacioc Gelu Daniel și Cazacioc&Co SRL (FOTO, VIDEO+DOCUMENT)

ro

11 Dec, 2023 17:00 2335 Marime text
 
 
 
  • La data mediatizării cauzei s-a precizat că animalele găsite la Smârdan ar fi parte din oile înecate pe nava Queen Hind, eșuată în Portul Midia, în luna noiembrie 2019.
 
Judecătoria Măcin, din județul Tulcea, a soluționat în primă instanță dosarul (1495/253/2021) animalelor îngropate pe un teren viran din localitatea Smârdan, județul Tulcea! Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, instanță ce a dispus trimiterea în judecată a lui Gelu Daniel Cazacioc și a societății comerciale Cazacioc & Co SRL. La data mediatizării cauzei s-a precizat că animalele găsite la Smârdan ar fi parte din oile înecate pe nava Queen Hind, eșuată în Portul Midia, în luna noiembrie 2019.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, luni, 11 decembrie 2023, Judecătoria Măcin a decis condamnarea lui Cazacioc Gelu Daniel la 4 ani de închisoare cu executare. 
 
De asemenea, tot potrivit portalului instanțelor de judecată, societatea comercială Cazacioc&Co SRL fost condamnată la amendă în cuantum de 133.333 de lei.
 
De menționat că instanța din Tulcea a respins acţiunea civilă promovată de partea civilă Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor cu sediul în Bucureşti, conform portalului instanțelor de judecată.  
 
Decizia nu este una definitivă, ea fiind contestată, la Curtea de Apel Constanța.
 
Despre Cazacioc & CO SRL
 

Potrivit Termene.ro, SC Cazacioc & CO SRL a fost fondată în decembrie 1992, se ocupă de colectarea deșeurilor nepericuloase, are sediul social în Smârdan, județ Tulcea, iar ca asociați apar Cazacioc Gelu-Daniel, 69 %, Cazacioc Viorel, cu 19 %, și Cazacioc Elena, cu 12 %.
 
Potrivit Termene.ro, Cazacioc Viorel apare ca administrator.
 
Cazacioc Gelu-Daniel mai apare în Feed Earth SRL, iar Cazacioc Viorel mai apare în Virpanipat SRL.
 
Pentru anul 2022, cu 7 angajați, firma a raportat o cifră de afaceri netă de 4.250.971 de lei și un pofit net de 1.432.211 de lei.
 
Cazacioc & CO SRL are încheiate mai multe contracte publice, iar printre autoritățile contractante se află: Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, Școala Gimnazială „Gheorghe Banea” Măcin, Comuna Greci, Serviciul Public Ecosal Galați, Orașul Măcin, Primăria municipiului Tecuci, Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Vădeni, Primăria comunei Casimcea, Căminul pentru Persoane Vârstnice Sf. Spiridon și Județul Tulcea.

 
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 2200 din data de 03 iunie 2021, Cazacioc Gelu Daniel a fost revocat din calitatea de administrator al SC Cazacioc & CO SRL, în locul său fiind numit Cazacioc Viorel, pe termen nelimitat, începând cu data prezentei hotărâri.
 
Date din rechizitoriu
 
Potrivit rechizitoriului, Gelu Daniel Cazacioc este suspectat de eliminarea de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale și care pot provoca daune semnificative mediului, evacuarea sau injectarea în apele subterane de deșeuri, reziduuri care conțin substanțe, bacterii sau microbi în cantități ce pot pune în pericol mediul și poluarea prin evacuarea în sol de deșeuri sau substanțe periculoase.
 
Persoana juridică Cazacioc & Co SRL Smârdan este acuzată de eliminarea de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale și care pot provoca daune semnificative mediului, evacuarea sau injectarea în apele subterane de deșeuri, reziduuri care conțin substanțe, bacterii sau microbi în cantități ce pot pune în pericol mediul și de poluarea prin evacuarea în sol de deșeuri sau substanțe periculoase.
 
Ce spun procurorii
 
În actul de sesizare a instanței se arată că, la data de 23 noiembrie 2020, comisarii Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul General s-au deplasat la punctul de lucru al SC Cazacioc & Co SRL din localitatea Smârdan, unde se află instalația de incinerare a acesteia.
 
În momentul prezentării la punctul de lucru al operatorului economic, se mai arată în rechizitoriu, unul dintre angajați nu ar fi permis accesul pe amplasament, precizând faptul că până la venirea „șefului“ nu poate permite echipei de control intrarea pe amplasament, iar în acel moment, în partea stângă a amplasamentului societății, adică direct pe un teren viran, a fost vizualizat un incendiu cu flacără deschisă.
 
În timpul în care lucrătorul GNM se afla în zona incendiilor, și-ar fi făcut apariția la poarta de acces a instalației de incinerare deșeuri animale și Cazacioc Gelu Daniel, în calitate de administrator al acesteia, care i-a precizat faptul că „terenul pe care sunt incendiile nu este proprietatea acestuia și nici nu se află în folosința sa“, potrivit rechizitoriului, situație în care comisarul i-a solicitat lui Cazacioc Gelu Daniel, administratorul instalației, să-l însoțească în zona incendiilor, însă acesta a refuzat categoric.
 

„Având în vedere situația de mai sus, observând și gravitatea faptelor - care sunt apte să pună în pericol sănătatea și integritatea umană și luând în considerare amenințarea cu acte de violență proferată de o persoană care era aflată pe terenul unde s-au vizualizat incendiile și cadavre de animale la adresa unui comisar de mediu - echipa GNM-CG a solicitat prezența organelor de poliție la fața locului, astfel că la fața locului s-a prezentat șeful Postului de Poliție Smârdan“, conform anchetatorilor.

 
În consecință, echipa operativă s-a deplasat în incinta amplasamentului deținut de SC Cazacioc & Co S.R.L și a solicitat lui Cazacioc Gelu Daniel să o însoțească în zona exterioară amplasamentului incineratorului, acolo unde au fost identificate, spun procurorii, cele două incendii în care ardeau cadavre de animale, situație în care s-a constatat, de asemenea, că în realitate pe suprafața întregului teren se aflau mii de animale moarte îngropate direct în pământ, vizibile, care degajau un miros pestilențial, dezagreabil și insuportabil, mai arată anchetatorii.
 
Cazacioc Gelu Daniel a prezentat echipei de control un set de acte privind amplasamentul incineratorului pentru care afirma că ar deține autorizație integrată de mediu valabilă.
 

„După prezentarea amplasamentului propriu-zis aflat în administrarea SC Cazacioc&Co SRL, comisarii G.N.M. au solicitat și prezentarea amplasamentului aflat în continuarea acesteia, însă Cazacioc Gelu Daniel nu le-a mai permis accesul, menționând «că este restricționat de un gard metalic fix». În acel moment, echipa a fost nevoită să înceteze pentru moment acțiunea de inspecție și control la instalația de incinerare din localitatea Smârdan, Tulcea, și astfel că s-a deplasat pe perimetrul zonei limitrofe amplasamentului pe care se afla incineratorul, inspectând tot terenul respectiv. Terenul în cauză aparține societății comerciale Agromar Prod SRL, dar este folosit efectiv în exclusivitate/fără drept, de inc. SC Cazacioc&Co SRL, iar pe acesta, echipa de control a identificat cantități semnificative de sânge care fie bălteau pe amplasamentul respectiv alături de cadavre de animale, părți componente ale acestora și alte tipuri și categorii de deșeuri, fie erau eliminate în șanțul/canalul perimetral al amplasamentului neautorizat printr-un tub de beton improvizat ilegal cu diametrul de 110 mm“, potrivit actului de sesizare a instanței.

 
Echipa de control a concluzionat faptul că toate aceste deșeuri identificate pe terenul alăturat și folosit de SC Cazacioc&Co SRL au fost „eliminate ilegal și că acest fapt are ca efect evident afectarea vieții, sănătății și integrității umane, prin poluarea tuturor factorilor, componentelor de mediu, respectiv apa, aer, sol“, se mai arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
 
În urma celor constatate de echipa de control, a fost înaintată o sesizare penală care a dus la formarea prezentului dosar penal.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
VIDEO
În ce stadiu este dosarul navei Queen Hind, eșuată în Portul Midia. Procurorii din Constanţa, cercetări pentru neglijență în serviciu, față de faptă

 
Procurorii au verificat
Mare parte din oile înecate în Marea Neagră, îngropate pe un teren viran din județul Tulcea (video)

 
Cimitir în aer liber, la Tulcea! Rechizitoriul procurorilor din Constanța (document+video)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Bacaim Petrica 12 Dec, 2023 10:31 Bună dimineața dl Ionuț. Filmarea și vocea este a mea. Unul din marile mele dosare cu dl procuror Niță. Unul din motivele pentru care am fost executat de Dna. Va mulțumesc ptr articolele in care m ati prezentat ca trimis în judecata de Dna ptr ca tocmai am fost deschis cu presa și în care ați prezentat și realizările mele și ju ati fost părtinitor. Sa trăiți. O zi frumoasă.