PUZ-urile pentru Palazu Mare, în stand by, la Tribunalul Constanța

04 Jul, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1571
Marime text
- La mijloc sunt trei hotărâri adoptate de Consiliul Local Constanța prin care s-au făcut modificări la PUZ Palazu Mare.
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au nevoie de mai mult timp pentru deliberări în procesul în care trebuie să se pronunțe în legătură cu Planul Urbanistic Zonal vizând cartierul Palazu Mare!
Instanța a amânat verdictul pentru vineri, 12 iulie 2024, deși, inițial, instanța anunțase că pronunțarea se va face la finele lunii iunie 2024.
La mijloc sunt trei hotărâri adoptate de Consiliul Local Constanța prin care s-au făcut modificări la PUZ Palazu Mare.
Dosarul are indicativul 7871/118/2023 și a fost deschis de avocatul constănțean Dalila Cornelia Damgalin, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța.
Conform datelor noastre, la Tribunal, dosarul se află în atenția completului prezidat de magistratul Gabriel Neacșu, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
În proces, se solicită anularea unor administrative emise de autoritățile publice locale, în speță fiind vorba despre trei hotărâri ale Consiliului Local Constanța, respectiv HCL 258/31.07.2017, HCL 116/17.04.2003 și HCL 126/17.07.2003.
Astfel, HCL 258/31.07.2017 vizează „detalierea regulamentului local de urbanism aferent Planului Urbanistic Zonal aprobat prin H.C.L. nr.121/2011“.
La rândul său, HCL 116/2003 face referire la „aprobare P.U.Z. -Reabilitare extindere Palazu Mare și regulamentul local de urbanism aferent P.U.Z.-ului“, iar HCL 126/2003 privește „aprobare P.U.Z. - Palazu Mare III și regulamentul local de urbanism aferent P.U.Z-ului, Constanța“.
Decizia pe care o va pronunța Tribunalul după deliberări va putea fi atacată ulterior în recurs, la Curtea de Apel.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Proces cu un investitor imobiliar!
Primarul Municipiului Constanța, amendat pentru „formulare cu rea-credință a cererii de recuzare“. Decizia finală a Tribunalului (MINUTA)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii