Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:18 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recurs la Curtea de Apel pentru anularea sancțiunilor rutiere din Regulamentul de gospodărire a Constanței

ro

30 Jul, 2024 17:00 616 Marime text
Foto cu rol ilustrativ
  • Într-un prim ciclu procesual, judecătorii Curții au admis recursul reclamantului și au decis trimiterea dosarului înapoi la Tribunal, pentru rejudecare.
Dosarul în care un conducător auto din Constanța a atacat sancțiunile rutiere prevăzute în Regulamentul de gospodărire a Constanței și cere anularea acestora a ajuns, din nou, la Curtea de Apel!
 
Cazul a ajuns la Curte după ce reclamantul a declarat recurs împotriva hotărârii Tribunalului Constanța de la sfârșitul lunii iunie 2024, prin care acțiunea sa a fost respinsă ca neîntemeiată.
 
Este a doua oară când procesul ajunge în recurs la Curte, după ce, într-un prim ciclu procesual, judecătorii Curții au admis recursul reclamantului și au decis trimiterea dosarului înapoi la Tribunal, pentru rejudecare.
 
Chiar și după rejudecare, cererea sa a fost respinsă, astfel că omul s-a adresat, din nou, Curții de Apel.
 
Cazul are indicativul 6236/118/2022*, iar părțile sunt Mihai Alexandru Stoicescu, în calitate de recurent reclamant, și Consiliul Local al Municipiului Constanța, în calitate de intimat pârât.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în proces, în principal, s-a solicitat anularea regulamentului în întregime, iar în subsidiar, s-a solicitat anularea în parte a regulamentului, respectiv doar cu privire la articolul 8 și punctele aferente.
 
Facem precizarea că în Regulamentul de gospodărire adoptat prin HCL 77/2021, articolul 8 face referire la „contravențiile la normele de protecție a drumurilor, trotuarelor și parcajelor, în vederea menținerea aspectului estetic și util al municipiului“.
 
Cererea a fost însă respinsă de Tribunalul Constanța, ca neîntemeiată.

 
Potrivit datelor noastre, la Tribunal, dosarul s-a aflat în atenția completului prezidat de magistratul Ciprian Gabriel Butaru, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
 
Acum, însă, rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel Constanța, în urma recursului declarat de către reclamant.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Hotărâre importantă pentru șoferii din Constanța! Sancțiunile rutiere din Regulamentul de gospodărire, decise la Tribunal
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii