Rejudecarea unui dosar DNA Fostul șef al DSVSA Geronimo Răducu Brănescu, citat la Tribunalul Constanța
Rejudecarea unui dosar DNA: Fostul șef al DSVSA Geronimo Răducu Brănescu, citat la Tribunalul ConstanțaLa Tribunalul Cosntanța, continuă rejudecarea dosarului în care Fostul șef al DSVSA Geronimo Răducu Brănescu a fost trimis în judecată de către DNA, sub suspiciunea săvârșirii unor fapte de abuz în serviciu.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, ședința de judecată este programată să înceapă astăzi, 14.01.2025, ora 13:00, cazul aflându-se, potrivit surselor noastre, în atenția completului de judecată prezidat de judecătorul Alina Crasovschi.
Oricare va fi decizia instanței, va putea fi contestată la instanța superioară.
În rejudecare, conform deciziei Curții de Apel Constanța, Tribunalul va analiza apărările inculpatului în contextul solicitării sale de a se dispune achitarea, precum şi criticile formulate pe calea prezentelor apeluri.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„În luna decembrie 2014, inculpatul Brănescu Geronimo Răducu, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în domeniul achizițiilor publice, ar fi cumpărat direct și nu prin licitație deschisă sau altă procedură prevăzută de art. 20 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, trei bunuri care alcătuiau un grup electrogen, la prețul total de 398.000 lei.
De menționat este că bunurile respective ar fi fost achiziționate de instituția publică la prețuri mult mai mari decât cele reale (spre exemplu pentru una dinte componente a fost plătit un preț de 19,5 ori mai mare decât prețul de achiziție).
Prejudiciul cauzat Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este de 264.485 lei (reprezentând diferența între prețul real al bunurilor și prețul plătit) concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea comercială de la care au fost achiziționate bunurile.
În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Tribunalul Constanța, „obligat“ să rejudece dosarul! Curtea de Apel, motivare importantă în cazul lui Geronimo Brănescu, fostul șef al ANSVSA și DSV Constanța! (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp