S-a stabilit data la care s-ar putea anula definitiv Regulamentul parcărilor din Constanţa
S-a stabilit data la care s-ar putea anula definitiv Regulamentul parcărilor din Constanţa
25 Dec, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
10468
Marime text
Curtea de Apel Constanţa a stabilit data la care se va analiza contestaţia Consiliului Local al Municipiului Constanţa împotriva deciziei prin intermediul căreia Tribunalul Constanţa a anulat în primă instanţă Regulamentul parcărilor din Constanţa! Cauza se va afla în atenţia magistraţilor pe data de 5 februarie 2020.
Aducere aminte
Hotărârea privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanţa a fost votată în şedinţa din data de 28 iunie 2018, de 15 consilieri locali, şapte consilieri au fost împotriva acestui măsuri, iar alţi trei consilieri s-au abţinut.
Regulamentul, anulat în primă instanţă
În motivarea deciziei privind anularea regulamentului, Tribunalul Constanţa arată, printre altele, că proiectul nu a fost publicat integral şi într-un ziar de circulaţie locală şi că actul, în ansamblul său, nu este coerent, regăsindu-se în conţinutul acestuia definiţii redundante, clasificări inutile, necuprinzând toate aspectele ce ţin de organizarea şi funcţionarea parcărilor publice din municipiul Constanţa.
Mai mult, instanţa a consemnat că regulamentul nu conţine reguli clare privind modul de exploatare a parcărilor situate lângă instituţii/autorităţi publice al căror personal utilizează zilnic, cel puţin 8 ore, parcările situate lângă instituţia în care îşi desfăşoară activitatea.
De asemenea, judecătorii arată că „plata prin SMS presupune în mod obligatoriu deţinerea unui telefon mobil, fapt de natură a limita accesul unora dintre posesorii de autovehicule în parcările în care nu există automate de parcare, nici casierii, iar plata taxei se face exclusiv prin SMS“.
Maniera de exploatare a locurilor de parcare de reşedinţă, discriminatorie
Tribunalul mai arată în motivare că maniera de exploatare a locurilor de parcare de reşedinţă este discriminatorie, contrar prevederilor art.8 lit. a) din Regulament, în ce priveşte posesorii de abonament, dat fiind că aceştia plătesc pentru intervalul orar 17.00 - 08.00, interval în care restul locurilor de parcare publice sunt utilizate gratuit, dar şi în raport cu beneficiarii parcărilor comerciale, care dispun de locurile de parcare închiriate fără limită de timp.
De neconceput
În opinia instanţei, este de neconceput ca beneficiarul locului de parcare, care achită un abonament anual, să nu poată beneficia de serviciul a cărui contravaloare a achitat-o (întrucât nu îşi poate bloca locul de parcare şi, implicit, prin ocuparea acestuia de către o altă persoană, în intervalul 08,00 – 17,00, nu poate folosi locul de parcare cu privire la care posedă abonament), în timp ce persoana care a parcat pe locul respectiv în intervalul 08,00 – 17,00 beneficiază în mod gratuit de locul respectiv de parcare. Practic, se ajunge la situaţia discriminatorie, nelegală şi halucinantă în care, cu alte cuvinte, persoana care a achitat un tarif anual nu are acces la loc, în detrimentul persoanei care nu a achitat niciun tarif, ceea ce contravine oricărui sistem de taxe legale, în care, odată achitată o taxă aferentă unui serviciu public, se beneficiază de acel serviciu“, potrivit motivării.
Citește și:
Traficul rutier, la liber! Regulamentul de acces în zona peninsulară a municipiului Constanţa, suspendat definitiv
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Aurel F 26 Dec, 2019 06:15 Ce se intampla cu cei care au masini ,locuiesc in zone cu parcari ,dar care nubpot parca ,ptr ca locurile sunt likitate,toate fiind deja luate ?Nu este cumva discriminatoriu,sa stii ca in fata casei tale ,cineva care are firma ,are locul luat?NumI in Romania ,țara bananiera ,exista locuri de.parcare cu plata in zone locuibile ,nu cele de.interes.