Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:18 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șeful APM Constanța își primește înapoi postul de conducere

ro

19 Dec, 2020 00:00 1774 Marime text
  • Decizia Tribunalului Constanța a fost pronunțată în dosarul cu numărul 4073/118/2020, în care Celzin Latif a cerut anularea ordinului de detașare.
  • Celzin Latif a dat în judecată Agenția Națională pentru Protecția Mediului, după ce s-a decis detașarea sa de la Constanța la Dâmbovița.
  • Hotărârea Tribunalului poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel.
Tribunalul Constanța a admis ieri, 18 decembrie 2020, acțiunea demarată în instanță de Celzin Latif, șeful Agenției pentru Protecția Mediului Constanța. Acesta a dat în judecată Agenția Națională pentru Protecția Mediului, după ce s-a decis detașarea sa de la Constanța la Dâmbovița.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost pronunțată în dosarul cu numărul 4073/118/2020, în care Celzin Latif a cerut anularea ordinului de detașare.
 
Totodată, judecătorii au decis ca instituția-mamă să îi achite lui Celzin Latif și suma de 3.570 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
 
Anterior acestei decizii, șeful APM Constanța obținuse în mod definitiv suspendarea ordinului.
 

„Decizia nu este motivată“

 
În cererea adresată instanței, Latif arătase, printre altele, că „Decizia nr. 426/15.06.2020 emisă de Președintele A.N.P.M. nu este motivată în fapt și în drept, sens în care nu cuprinde o expunere a argumentelor care au stat la baza emiterii acesteia, simpla indicare generică a dispozițiilor legale nefiind suficientă, sens în care pârâta avea obligația justificării acestei decizii privind detașarea reclamantului, care presupune o modificare a raporturilor de serviciu în concret prin schimbarea locului de muncă fără acordului reclamantului“, conform www.rolii.ro .
 
Ieri, Tribunalul Constanța a hotărât: „anulează Decizia nr.426 din 15.06.2020 emisă de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3570 lei cheltuieli de judecată“.
 
Decizia Tribunalului Constanța poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare, urmând ca ultimul cuvânt să îi revină Curții de Apel Constanța.
 
Sursa foto: Facebook.com


Citește și:

Șeful APM Constanța se întoarce pe post. Agenția Națională pentru Protecția Mediului îi va plăti și avocatul
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii