Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:42 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șoferul beat implicat în accidentul mortal de pe DN38, acuzat că și-ar fi bătut fratele! A fost trimis în judecată pentru violență în familie

ro

18 Oct, 2024 14:57 729 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

Rogoza Costel, șoferul implicat în tragicul accident petrecut miercuri, 16 octombrie 2024, pe DN38, între Agigea și Techirghiol a fost trimis în judecată joi, 17.10.2024, într-un dosar care are ca obiect „Violența în familie”.
 
Sursele judiciare spun că cel pe care l-ar fi agresat ar fi chiar fratele său.
 
De altfel, tot fratele său a cerut ordin de protecție împotriva lui Rogoza Costel, cererea fiind admisă de Judecătoria Constanța pe data de 06.08.2024.
 
MINUTA
 
Soluția pe scurt: Admite în parte cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva pârâtului **, pentru protecţia victimei **. Emite prezentul ordin de protecţie împotriva pârâtului **, pentru o perioadă de 10 luni, de la data pronunţării hotărârii, fără somaţie sau trecerea unui termen, cu următoarele măsuri - obligații şi interdicții în sarcina pârâtului: - interzice pârâtului să se apropie la mai puţin de 100 m de victimă, cu excepţia situaţiilor în care se impune, potrivit legii, prezenţa concomitentă a părţilor în faţa unor instanţe de judecată sau a altor instituţii şi autorităţi publice - interzice pârâtului să se apropie la mai puţin de 50 m de reşedinţa victimei situată în oraşul **, ** jud. Constanţa - obligă pârâtul să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie. Respinge în rest cererea. Atrage atenţia pârâtului asupra faptului că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune, conform art. 47 alin. (1) din Legea 217/2003, şi se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la 5 ani. Atrage atenţia reclamantului că, în calitate de persoană protejată prin ordinul de protecţie emis, are la rândul său obligaţia de a respecta măsurile dispuse prin acesta, în caz contrar va fi obligată la acoperirea cheltuielilor generate de emiterea şi punerea în executare a ordinului. Atrage atenţia reclamantei că, în cazul în care constată sustragerea pârâtului de la executarea ordinului de protecţie, are obligaţia de a sesiza secţia de poliţie de la domiciliul său. Dispune ca onorariul avocatului din oficiu Beciu Silvia (delega?ie nr. 1065/02.08.2024) în sumă de 575 lei, desemnată pentru victima şi al avocatului din oficiu Ion Ana( delegaţie nr.1064/02.08.2024), în sumă de 575 lei, desemnată pentru agresor, să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 46 din Legea nr. 217/2003, copia dispozitivului hotărârii se comunică, în ziua pronunţării, structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa reclamantei şi a pârâtului. Executorie. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată astăzi, 06.08.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre  8665/2024  06.08.2024  
 
Ce spun anchetatorii despre producerea accidentului în urma căruia au pierit două tinere
 

La data de 16.10.2024 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.10.2024, până la data de 14.11.2024 inclusiv, a inculpatului R.C., cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2 şi 3 din C. pen. și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe psihoactive, prev. de art. 336 alin. 1 din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 2 din C. pen.
 
Potrivit procurorilor, în cauză s-a reţinut că  la data de 16.10.2024, ora 00:22, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul R.C. a condus un autoturism pe DN 38, dinspre orașul Techirghiol către localitatea Agigea, iar când a ajuns la km. 1 + 200 metri, din cauza neatenției în conducere şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a acroşat cu partea frontală a autovehiculului partea din spate a unui alt autoturism condus pe acelaşi sens de mers de către victima M.M., ce redusese viteza de deplasare, întrucât din sens opus se deplasa un autovehicul ce efectua un transport agabaritic.
 
În urma coliziunii, autoturismul condus de inculpat a părăsit carosabilul prin partea dreaptă a sensului deplasării, iar cel condus de către victima M.M. s-a răsucit pe carosabil şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a fost acroşat de partea frontală a capului tractor ce efectua transportul agabaritic.
 
În urma accidentului rutier a rezultat decesul la faţa locului al conducătoarei auto M.M. şi al ocupantei locului din dreapta-faţă din autoturismul condus de aceasta, victima I.A.S., precum şi avarierea celor trei autovehicule implicate.
 
După producerea evenimentului, inculpatul R.C. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior inculpatului i-au fost prelevate două probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, la orele 01:55 şi 02:55, rezultatele fiind de 2,51 g/l alcool pur în sânge , respectiv 2,19 g/l alcool pur în sânge.


S-a reţinut că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, întrucât prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa din data de 16.10.2024 s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârşirea la datele de 30.07.2024 şi 01.08.2024 a infracţiunilor de violenţă în familie, distrugere şi încălcarea ordinului de protecţie provizoriu.

Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Constanţa – Serviciul Siguranţă Rutieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

La data de 16.10.2024 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.10.2024, până la data de 14.11.2024 inclusiv, față de inculpatul R.C.” - au mai precizat procurorii.
 
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Șoferul beat implicat în accidentul mortal de pe DN38 între Agigea și Techirghiol, arestat pentru 30 de zile (FOTO+VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii