Spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică Victorie impresionantă în instanță pentru un fost polițist din Constanța! A primit tot ce a cerut
Spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică: Victorie impresionantă în instanță pentru un fost polițist
23 Jun, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2559
Marime text
- Dosarul se află la Tribunalul Constanța de la finele anului 2018.
- IPJ a fost obligat să efectueze retroactiv mentiunile corespunzatoare în evidenţele de resurse umane si de financiar.
- Decizia poate fi contestată.
Un fost polițist din Constanța a obținut în instanță o victorie importantă, el reușind să oblige Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa să-i achite, printre altele, diferenţa de drepturi salariale constând în sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică la nivelul maxim de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.08.2015 şi până la data de 01.05.2016. Decizia judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Conform portalului instanțelor de judecată, aproape de finele anului 2018, pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul 6506/118/2018, cu obiect „litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)“.
După opt termene de judecată, Tribunalul Constanța a admis cererea formulată de reclamant, aşa cum a fost modificată şi precizată, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.
Pe cale de consecință, instanța a dispus obligarea IPJ Constanța să emită actele, prin care să recalculeze salariul de funcţie şi sporurile de care a beneficiat reclamantul, la nivelul maxim al acestor drepturi salariale acordate întregii categorii profesionale, respectiv Familiei Ocupationale de Functii Bugetare: Aparare, Ordine Publica si Siguranta Natională, în sensul dispoziţiilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 83/2014, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 71/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru fiecare functie, grad, treapta, clasa si gradatie, începând cu data de 09.04.2015 si până la data de 01.05.2016, în conformitate cu prevederile Anexei 1 a Ordonantei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor.
Nivelul maxim de 25% din salariul de bază
Mai departea, IPJ Constanța a fost obligat să îi platească reclamantului diferenţa de drepturi salariale constând în sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică la nivelul maxim de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.08.2015 şi până la data de 01.05.2016, precum și sumele compensatorii aferente salariului de merit în plată, la nivelul anului 2009 începând cu data de 09.04.2015 si pana la data de 01.05.2016.„Obligă pârâtul să efectueze retroactiv mentiunile corespunzatoare în evidenţele de resurse umane si de financiar, privind salarizarea reclamantului, în sensul recalculării salariului de functie, salariului de merit în procent de 20% si a sporurilor salariale la nivelul maxim al acestor drepturi salariale ale intregii categorii profesionale, respectiv ale Familiei Ocupationale de Functii Bugetare: Apărare, Ordine Publica si Siguranta Nationala, în sensul dispoziţiilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.83/2014, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr.71/2015, cu modificarile completarile ulterioare, pentru fiecare functie, grad, treapta, clasa si gradatie, începând cu data de 09.04.2015 si pana la data 01.05.2016, în concordanţă cu prevederile Anexei 1 a Ordonantei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor“, conform Tribunalului Constanța.
Mai departe, magistrații au dispus obligarea Poliției Județului Constanța la plata diferenţelor de drepturi salariale, dintre sumele primite de reclamant si sumele rezultate in urma recalculării, începând cu data de 09.04.2015 si până la data trecerii în rezervă, 01.05.2016.
În final, IPJ Constanța a fost obligat la plata dobanzii legale aferente diferentelor salariale lunare datorate de catre acesta, actualizate cu indicele de inflatie, de la data nasterii dreptului şi pana la plata efectivă.
Așa cum precizam și mai sus, decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Citește și
Verdict final! Peste 330 de polițiști din Constanța au dat în judecată Ministerul de Interne. Ce au cerut și ce au primit
Veste proastă pentru aproximativ 400 de polițiști din Constanța. Câștigaseră inițial un proces important
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii