Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:54 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sume achitate fără să fi fost nevoie. Primăria Constanța și Inspectoratul de Stat în Construcții, adversari în instanță

ro

08 Jun, 2020 00:00 3359 Marime text
  • Litigiul are la bază suma de 17.303,18 lei, sumă achitată în conturile ISC în 2014.
  • În 2015, Curtea de Conturi a arătat că banii nu ar fi trebuit dați.
  • Primăria a câștigat la Judecătorie, ISC - la Tribunal. Verdictul final este așteptat de la Curtea de Apel.
Primăria Constanța și Inspectoratul de Stat în Construcții se mențin pe pozițiile de adversari în instanțele constănțene. În acest sens, litigiul dintre municipalitate și Inspectorat, ce are la bază suma de peste 17.000 de lei pe care primăria ar fi achitat-o în 2014 Inspectoratului, deși nu ar fi trebuit, potrivit susținerilor proprii, este departe de a se finaliza.
Iar deznodământul este cu atât mai important cu cât fiecare din părți a fost declarată câștigătoare în cauză, la instanțe diferite. Mai exact, primăria a câștigat în primă instanță, la Judecătorie, iar Inspectoratul de Stat în Construcții a câștigat în apel, la Tribunal. Acum, toți ochii sunt ațintiți spre Curtea de Apel Constanța, care urmează să pronunțe decizia definitivă.
Spusă pe scurt, povestea neînțelegerii ce a stat la baza procesului civil cu numărul 32364/212/2018 este următoarea: în 2014, Primăria a achitat suma de 17.303,18 lei către ISC, cu titlul de „taxă ISC“. În 2015, spun reprezentanții primăriei, Curtea de Conturi a stabilit că, de fapt, suma nu trebuia plătită. Ulterior, potrivit aceleiași surse, acest aspect ar fi fost confirmat de diferite instanțe constănțene. În întreg acest context, în anul 2018, primăria a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții, pentru recuperarea banilor plătiți de pomană.
Cauza în care Municipiul Constanța prin Primar a dat în judecată ISC, invocând o „acțiune în răspundere delictuală“ pentru recuperarea sumei ce ar fi fost achitate degeaba se află în prezent pe rolul Curții de Apel Constanța.

Eventuala recuperare a sumei, discutată în toamnă


Tranșat de magistrații Judecătoriei, inițial, iar apoi de cei ai Tribunalului, cazul nu a apucat să fie analizat încă de instanța de recurs – Curtea de Apel – cu toate că a ajuns pe rolul acesteia din luna noiembrie 2019. Programat să fie analizat pe data de 25 martie anul acesta, cazul a fost suspendat automat, dată fiind starea de urgență instalată în România pe fondul epidemiei de Coronavirus.
La ridicarea stării de urgență, judecătorii Curții de Apel au repus procesul pe rol și au acordat termen în septembrie. În această situație, se pare că municipalitatea mai are de așteptat până la eventuala recuperare a banilor plătiți fără să fi fost datorați, conform propriilor susțineri.
Așa cum arătam și în edițiile anterioare, suma în jurul căreia a fost construit întregul caz în instanță și pe care municipalitatea încearcă să o recupereze se ridică la 17.303,18 lei.
Potrivit celor consemnate în Hotărârile nr. 3182/2019 și, respectiv, 1679/2019, citate pe Jurindex, suma fusese achitată de către Primăria Constanţa în beneficiul Inspectoratului de Stat în Construcţii cu titlul de „taxă ISC“, încă din anul 2014.
În urma controlului Curţii de Conturi din 2015, auditorii financiari au stabilit însă că banii nu trebuiau plătiţi. De altfel, Primăria Constanţa a susţinut pe parcursul procesului că decizia Curţii de Conturi a fost confirmată şi de instanţele din Constanţa.
Avocații instituției au argumentat în acest sens, potrivit www.rolii.ro, că „s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că sumele achitate de Municipiul Constanţa în contul Inspectoratului de Stat în Construcţii, cu titlul de taxă ISC, nu erau datorate“.

Ambele părți au câștigat procesul, la instanțe diferite


Primăria a mai arătat că, în luna octombrie 2018, înainte de a începe procesul civil pentru recuperarea banilor, instituţia a anunţat Inspectoratul de Stat în Construcţii că trebuie să returneze suma de peste 17.000 de lei, însă notificarea a rămas fără rezultat, iar banii nu au fost restituiți.
La rândul lor, la judecarea dosarului în primă instanță, reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții nu au depus întâmpinare. Astfel, Judecătoria Constanţa i-a dat dreptate primăriei, iar în Hotărârea nr. 3182/2019 se arată că Inspectoratul de Stat în Construcţii a fost obligat să achite suma de 17.303,18 lei, „reprezentând plată nedatorată“, dar şi 1.250 de lei – cheltuieli de judecată.
 Decizia Judecătoriei a fost contestată de ISC la Tribunal, în apel, iar soluția celei de a doua instanțe a răsturnat-o pe prima. Acţiunea primăriei de recuperare a banilor a fost respinsă, ca inadmisibilă.
„Câtă vreme pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit, sume ce au natura juridică a unor creanţe fiscale, există o procedură specială, reclamanta nu avea deschisă calea dreptului comun, respectiv acţiunea în plata nedatorată, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilul, apelul urmând a fi admis, iar sentinţa apelată schimbată în tot, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă“, au arătat judecătorii în Hotărârea nr. 1679/2019 a Tribunalului, citată pe www.rolii.ro.
 Cu alte cuvinte, instanţa de apel a considerat că există o altă procedură ce trebuia urmată pentru a fi recuperaţi banii, nu printr-un proces civil.

În această situație, reprezentanții Primăriei Constanța au declarat recurs, iar cazul va fi analizat abia la toamnă de către judecătorii Curții de Apel.

Citește și:

Primăria Constanţa, la judecată cu Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru bani. Cine şi cât are de dat
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii