Un scandal între vecini ajunge în atenția Curții de Apel Constanța! Inculpatul, condamnat pentru că și-ar fi dat pantalonii jos și ar fi făcut scandal, în plină stradă
Un scandal între vecini ajunge în atenția Curții de Apel Constanța! Inculpatul, condamnat pentru că și-ar
16 Apr, 2025 12:01
ZIUA de Constanta
536
Marime text



Un scandal din Tulcea a ajuns în atenția margistraților Curții de Apel Constanța, după ce Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe un bărbat la 2 ani şi 2 luni închisoare, în regim de detenţie, sub două capete de acuzare, respectiv amenințare și ultraj contra bunelor moravuri. Instanța a ținut cont și de faptul că inculpatul nu se află la prima abatere infracțională, în trecut, acesta primind o condamnare pentru pornografie infantilă.
În cazul de față, C. A. I. este acuzat că la data de 08.09.2022 și-ar fi dat jos pantalonii până la genunchi lăsându-și ostentativ la vedere organul genital în condițiile în care, spun anchetatorii, pe stradă se aflau mai multe persoane, concomitent amenințând persoana vătămată care se afla în curtea locuinței sale, gesticulând cu mâinile prin aer amenințător, apucând cu mâinile maldării de ciocani din remorca autoutilitarei persoanei vătămate și răvășindu-i, context în care a afirmat către persoana vătămată „să moară copiii mei dacă nu îți dau foc la astea”, iar ulterior s-a apropiat cu atitudine amenințătoare de poarta de acces a curții persoanei vătămate afirmând la adresa acesteia „băga-mi-aș p..a în (...) mă-sii!”, totodată adresându-i și alte injurii.
Mai mult, oamenii legii, spun că nici mama sa n-a reușit să-l oprească din a face amenințări, însă bărbatul a fost convins să-și ridice pantalonii.
Pentru aceste fapte, Judecătoria Tulcea, la data de 21 martie 2025 l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă privativă de libertate.
Motivarea judecătorilor, privind stabilirea pedepsei
La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
„În ceea ce privește infracțiunea de amenințare a, instanța apreciază că valoarea socială ocrotită de lege este una importantă, respectiv libertatea psihică a persoanei, reținând că inculpatul a avut un comportament agresiv și a amenințat în mod explicit cu acte de violență fizică persoana vătămata, împrejurare de natură a le provoca acesteia din urmă o stare de temere.
Instanța remarcă, în egală măsură, ușurința cu care inculpatul a recurs la săvârșirea faptei, această conduită ilustrând nu doar ușurință în săvârșirea faptelor penale, ci și o lipsă de responsabilitate socială și umană și o atitudine caracterizată prin sfidare și indiferență față de autoritățile statului. Faptele au fost comise cu intenție, aspect care denotă lipsa de respect față de valorile sociale ocrotite de legislația în vigoare, acțiunile și comportamentul său fiind de natură să genereze și să mențină o stare de temere persoanei vătămate.
Referitor la antecedentele penale, instanța constată că inculpatul nu se află la prima abatere infracțională, din fişa de cazie judiciar rezultând că acesta este recidivist postexecutoriu, fiind condamnat pentru pornografie infantilă, la o pedeapsă de 1 an si 9 luni de închisoare, potrivit sentinței penale nr. (...)/8.10.2020 a Tribunalului (...) definitivă prin neapelare. Executarea pedepsei a început la 01.06.2020 si expiră la 28.02.2022.
În privința circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța reține că acesta , inculpatul a avut pe întreaga perioadă a cercetărilor o atitudine necooperantă, refuzând să colaboreze cu organele de anchetă și să recunoască săvârșirea faptelor.
Sub aspectul conduitei avute după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, instanța observă că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei”, se arată în motivarea judecătorilor.
Condamnarea primită de la Judecătoria Tulcea, contestată
La data de 07.04.2025, inculpatul a contestat pedeapsa primită, iar cazul a intrat în atenția Curții de Apel Constanța, care a stabilit termen la începutul lunii iunie, anul curent.
Oricare va fi decizia magistraților, va rămâne definitivă!

Surse de documentare: portalul instanțelor de judecată și rejust.ro
Facem precizarea că propunerea formulată sau luarea unor măsuri procesuale, așa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Scandal monstru în Medgidia! Un bărbat și-ar fi amenințat vecinii cu drujba, apoi și-ar fi dat pantalonii jos în fața polițiștilor. La secție, aduși și concubina împreună cu fiul său
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii