Vameș nemulțumit de pedeapsa primită. Procesul merge mai departe
Vameș nemulțumit de pedeapsa primită. Procesul merge mai departe
01 Jan, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2138
Marime text
Trimiși în judecată de procurorii din cadrul DNA Constanța, Costel Lețcanu și Cătălin Brădulescu, controlori vamali, și Costel Simion, inspector vamal, toți din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, Biroul Supraveghere Produse Accizate - Compartiment Echipe Mobile, au fost condamnați definitiv.
Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea celor trei la câte doi ani și șase luni de închisoare, decizia fiind definitivă și luată în ședința de judecată din 18 februarie. Chiar și așa, cauza celor trei vameși se află în continuare în atenția judecătorilor constănțeni întrucât Costel Lețcanu contestă pedeapsa primită.
Astfel, s-a format un nou dosar pe rolul Curții de Apel din Constanța, în care următorul termen de judecată este programat să se desfășoare la data de 6 februarie 2020.
Amintim că cei trei vameși au fost deferiți instanței de procurorii anticorupție constănțeni, care i-au acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și, respectiv, fals intelectual, în formă continuată.
Ce au spus procurorii
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, „în datele de 01 februarie 2010 și 23 aprilie 2010, inculpații Lețcanu Costel și Brădulescu Cătălin, controlori vamali, și Simion Costel, inspector vamal, toți din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, Biroul Supraveghere Produse Accizate – Compartiment Echipe Mobile, cu ocazia controalelor întreprinse la un punct de lucru al unei societăți comerciale, autorizată ca antrepozit fiscal de producție alcool etilic de fermentație din cereale, nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu ce le reveneau în funcțiile deținute“.
Procurorii au spus că cei trei nu ar fi verificat stocurile de materii prime și produse și nu ar fi verificat „integritatea sigiliilor vamale aplicate asupra instalației de producere a alcoolului etilic, în baza unui proces – verbal de sigilare din data de 23.06.2009 (dată de la care fabrica de alcool fusese declarată inactivă)“. Mai mult, aceștia nu ar fi constatat „situația de fapt reală, respectiv funcționarea ilegală a instalației de producere a alcoolului etilic“.
„În procesele – verbale, întocmite cu aceste ocazii, inculpații au consemnat, în mod nereal, împrejurarea că sigiliile aplicate asupra instalației de producere a alcoolului etilic sunt intacte și că indicii de producție rezultați în urma citirii contoarelor, precum și stocurile de alcool corespund celor menționate în procesul – verbal de sigilare, atestând astfel, fictiv, împrejurarea că antrepozitarul fiscal mai sus menționat nu desfășoară activitate la punctul de lucru respectiv“, potrivit DNA.
„Prin aceste acțiuni, cei trei inculpați au permis firmei respective și reprezentanților acesteia să desfășoare în continuare activități de producție a alcoolului etilic în mod fraudulos, în afara unui antrepozit fiscal, precum și comercializarea ulterioară, pe piața internă, a unei cantități totale de 63.973 litri alcool etilic rafinat, în condiții de clandestinitate, cu consecința prejudicierii bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 2.424.568 lei (echivalent a 587.404 euro)“, se mai arată în rechizitoriu.
Așa cum am menționat anterior, instanța s-a pronunțat definitiv în cazul lor, însă chiar și așa, procesul merge mai departe, în urma contestației formulate de Lețcanu.
Citește și:
Vameşi condamnaţi în primă instanţă! Dosarul rămâne la Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii