Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victima, o minoră! Un fost militar din Constanța, condamnat pentru agresiune sexuală, nemulțumit de pedeapsă

ro

30 Jan, 2021 00:00 2010 Marime text
  • UM 01375 Constanța informează că militarul şi-a depus demisia, iar în data de 02.09.2020 a fost trecut în rezervă.
  • Fostul militar a fost evaluat psihologic în fiecare an, cu rezultate APT RSM (riscuri specifice serviciului militar) şi adaptat la condiţiile vieţii militare.

Fostul militar constănțean acuzat că ar fi atins o minoră în mai multe zone ale corpului și condamnat azi la trei ani și o lună de închisoare cu executare, este nemulțumit de pedeapsă!
 
Cel în cauză a contestat decizia Judecătoriei Constanța, la Curtea de Apel Constanța, instanță care va lua o decizie definitivă.
 

Oficial de la Judecătorie

 
„Condamnă inculpatul M. P. R. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Condamnă inculpatul M. P. R. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Aplică inculpatului M. P. R. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care o sporește cu 1 lună, în final inculpatul M. P. R.(...) execută pedeapsa de 3 ani și 1 (o) lună închisoare. Pedeapsa se va executa în regim de detenție. Scade din durata pedepsei închisorii pronunțate perioada reținerii de 24 de ore, de la data de 03.09.2020, ora 16.41 și perioada arestării preventive de la data de 04.09.2020 la zi. Respinge, ca nefondată, cererea privind obligarea inculpatului M. P. R. la plata sumei de 5000 de lei, cu titlu de daune morale“.
 
Conform oamenilor legii, pe data de 1 septembrie 2020, în jurul orei 16.00, aflat pe o plajă din municipiul Constanța, un bărbat, de 38 de ani, ar fi săvârșit acte de exhibiționism în public și ar fi atins o minoră în mai multe zone ale corpului.
 
Ulterior, în seara de 3 septembrie 2020, UM 01375 Constanța a remis un comunicat de presă cu privire la acest caz: „U.M. 01375 Constanţa a fost înştiinţată de Secţia 1 din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa cu privire la încălcarea legii de către Cap. – (...). Militarul şi-a depus demisia, iar în data de 02.09.2020 a fost trecut în rezervă.
 
Militarul a fost angajat în sistem în data de 05.05.2008, cu gradul de soldat, iar în anul 2010 a fost avansat la gradul de caporal. Nu a participat la misiuni în teatrele de operaţii.
 
Militarul a fost evaluat psihologic în fiecare an, cu rezultate APT RSM (riscuri specifice serviciului militar) şi adaptat la condiţiile vieţii militare. Ultima evaluare psihologică a fost în anul 2019. Nu a prezentat comportamente dezadaptative în mediul militar“.
 

Militarul a fost trimis în judecată de procurori aproape de finele lunii octombrie 2020.
 
Citește și
 
A murit generalul Dan Ghica-Radu!

Aproape două hectare din unitatea militară de la Capu Midia – Corbu, vândute între civili. Intervenția judecătorilor

 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii