„De astăzi, împreună, fericiți până la sfârșit!“ Fosta mare gimnastă Camelia Voinea și Claudiu Dragoș Bănescu, antrenor de MMA, au spus „Da!“ (GALERIE FOTO)
„De astăzi, împreună, fericiți până la sfârșit!“: Fosta mare gimnastă Camelia Voinea și Claudiu Dragoș
15 Dec, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
29040
Marime text
- Maestru emerit al sportului și antrenor emerit, Camelia Voinea este campioană și vicecampioană mondială, dar și vicecampioană olimpică şi europeană.
- Fost multiplu campion național, Claudiu Dragoș Bănescu face parte din garda veche a artelor marțiale constănțene.
- Evenimentul festiv a avut loc în județul Dâmbovița, comuna Bărbulețu, satul Gura Bărbulețului.
Antrenoarea emerită de la CS Farul Constanța, fostă mare sportivă, care a urcat în cariera sa pe podiumul olimpic, mondial și european pentru România, a pornit pe un nou drum în viață, alături de jumătatea sa, Claudiu Dragoș Bănescu, și el constănțean, fost multiplu campion în sporturi de contact, în prezent antrenor de MMA (arte marțiale mixte).
Cei doi și-au unit destinele, iar la eveniment a fost prezentă cu mare bucurie și cealaltă campioană în gimnastică a familiei, Sabrina Maneca Voinea (14 ani), care a preluat ștafeta de la mama sa și îi calcă acesteia cu hotărâre pe urme. „De astăzi, împreună, fericiți până la sfârșit!“, a fost mesajul Cameliei Voinea din momentul în care ea și Claudiu Dragoș Bănescu și-au pus semnăturile pe actele de familie. „Fericiți și împliniți“, a punctat și Claudiu Dragoș Bănescu. Evenimentul festiv a avut loc în județul Dâmbovița, comuna Bărbulețu, satul Gura Bărbulețului, de acolo de unde sunt părinții antrenorului de sporturi de contact.
„Mulți ani sănătoși și binecuvântați împreună!“
Camelia Voinea și Claudiu Dragoș Bănescu sunt suflete pereche, iar fericirea antrenoarei emerite se citește și în mesajele pe care aceasta le postează pe Facebook. „Căldură, liniște, echilibru, tandrețe și apreciere la adevărata mea valoare umană. Pentru aceasta ai fost alesul vieții mele!“, a menționat Camelia Voinea. Fericitul moment al cununiei le-a adus bucurie și apropiaților celor doi. „Casă de piatră! Sănătate și bucurii multe, mereu împreună!“, „Să fie într-un ceas bun!“, „Să fiți sănătoși împreună, plini de iubire și fericiți!“, „O viață binecuvântată!“, „Felicitări, oameni frumoși, și să vă iubiți mult, că iubirea este cel mai bun medicament!“, „Să dea Dumnezeu să dureze până la moarte!“, „Casă de piatră, fericire și noroc!“, „Dragoste și armonie!“, „Draga mea frumoasă! Vă doresc tot binele din lume!“, „Mulți ani sănătoși și binecuvântați împreună!“, „Bunul Dumnezeu să vă lumineze calea cu bucurii, împliniri și sănătate! Vă pup și vă iubesc, scumpii mei!“, „Un pas important în viață. Vă doresc toate cele bune!“ sau „Sănătate, fericire, să vă iubiți și să vă respectați reciproc!“, au fost câteva dintre mesaje.
I-a fost conferită și Medalia națională „Pentru Merit”, clasa a IlI-a
Camelia Voinea este campioană mondială cu echipa României, în 1987, la Rotterdam, vicecampioană olimpică cu echipa la Seul, în 1988, vicecampioană mondială cu echipa, în 1985, la Montreal (unde a ocupat și locul patru la paralele), şi vicecampioană europeană la sol, în 1987, la Moscova. De asemenea, în anul 1986 a participat la Cupa Mondială de la Beijing, clasându-se pe locul secund, la sol. Pentru prodigioasa-i carieră, a primit și titlul de maestru emerit al sportului, iar in anul 2000 i-a fost conferita Medalia națională „Pentru Merit”, clasa a IlI-a.
S-a specializat la Londra
Claudiu Dragoș Bănescu face parte din garda veche a artelor marțiale constănțene. A început practicarea sportului de contact din liceu, cu antrenorul Dan Frigioiu. În 1993, a devenit campion național la Wu-Shu, în continuare mai cucerind aurul la Naționale de aproape zece ori. A cochetat și cu MMA-ul, iar în 2005 s-a retras din activitatea de luptător, dedicându-se antrenoratului. Este antrenor de MMA, specializându-se la Londra. A rămas în sistem, pentru că sportul de contact e una dintre marile sale pasiuni, iar în curând va reveni efectiv în fenomen.
Face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane“
Multiplă campioană națională, dar și clasată pe podium la mai multe competiții internaționale, Sabrina face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane“, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu. Tânăra campioană este legitimată la CS Farul Constața și o are ca antrenoare pe mama sa. Recent, ea a participat la un concurs internațional în străinătate, în Franța, la Combs la Ville, cucerind aurul pe echipe și la sărituri. Aceeași medalie i-a revenit și la Campionatul Naţional individual rezervat junioarelor III, II şi I, de la Izvorani, la sărituri (la junioare 1, nivelul 6).
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Facebook (Camelia Voinea)
Citește și:
Gimnaste constănțene medaliate în Franța, la competiția de la Combs la Ville
Constanța
Gimnasta Sabrina Maneca Voinea a împlinit 13 ani. Mesajul emoționant al mamei sale, Camelia Voinea, vicecampioană olimpică
La prima participare internaţională, Sabrina Maneca Voinea a cucerit trei medalii de aur la Memorialul „Elek Matolay“ (galerie foto)
Remarcată deja de Octavian Belu şi Mariana Bitang
Sabrina Alexia Maneca a preluat ştafeta de la mama sa, Camelia Voinea (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii