Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:49 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

George Vișan, deputat PSD - „Dragi liberali, nu mai expuneți populația Constanței la riscuri fără un dialog deschis cu toți factorii de decizie la nivel local”

ro

24 Mar, 2020 00:00 2970 Marime text

Deputatul PSD de Constanța George Vișan le solicită colegilor din PNL să nu expună populația Constanței la niciun risc.
“Dragi colegi liberali, vă fac o rugăminte mare cât o somație! Nu mai expuneți populația Constanței la riscuri fără un dialog deschis cu toți factorii de decizie la nivel local! Ați forțat prea mult bine cunoscuta ospitalitate a constănțenilor! Acum nu mai e vorba de a scoate în evidență greșelile impardonabile ale adversarilor politici, aflați la cârma țării și a județului nostru.


Prefer ca de obicei să pun accentul pe ceea ce se poate realiza constructiv:
1. Autoritățile vor trebui să-și îndeplinească cu fermitate rolul pe care îl au conform legii. Conducătorii acestora trebuie să fie implicați si mobilizați la maxim. Am încredere că ne vor demonstra profesionalismul și dăruirea lor!
2. Îi rog pe toți cei care mă cunosc , să se implice și să găsim împreună soluții pentru a gestiona această situație dificilă cu care suntem nevoiți să ne confruntăm, noi constănțenii!
3. Trebuie să fim într-adevăr solidari și uniți , dar să rămânem fiecare în casa lui!”, transmite Vișan.


Luarea de poziție a parlamentarului social-democrat constănțean , vine în contextul în care Guvernul României a decis ca românii readuși în țară din Italia și din alte zone roșii sau galbene de pe glob să fie să fie izolați în carantină pe teritoriul județului Constanța.
Facem mențiunea că în acest moment, singurul centru de carantină de la nivelul județului Constanța este hotel Flora din Mamaia, alte trei locații fiind aprobate ca soluții de back-up, la nevoie. În ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de săptămâna trecută s-a aprobat  actualizarea spațiilor de carantină la nivelul județului, după cum urmează: hotel Flora, stațiunea Mamaia - 355 de locuri, hotel Dunărea, Eforie - 700 de locuri, hotel Majestic, Jupiter - 356 de locuri și Sanatoriul Balnear Techirghiol - 700 de locuri.
 


Citește și:

Centre de carantină din județul Constanța - cine le administrează, cât costă o cameră și cine o decontează, cum au fost create și cui sunt destinate (documente)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii