Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:28 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

​Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete Deschise“ relansează apelul creştinesc - „Arată că îţi pasă! Fii bun! Fii Miracolul!”

ro

19 Sep, 2024 16:50 2826 Marime text


Foto: IGSU
  • Apel pentru ajutorarea semenilor noştri greu incercaţi de dezastrul provocat de inundaţiile din judeţul Galaţi.

 

Sunt prea sărace cuvintele care să poată exprima durerea trăită atunci când pierzi pe cineva drag...când îţi pierzi casa, când îţi pierzi toate bunurile din gospodărie, agoniseala de-o viaţă, când îţi pierzi sănătatea, simțurile, când îţi pierzi liniştea, odihna, când îţi pierzi nădejdea şi eşti disperat.

 

După cum bine cunoaştem, în ultimele zile, viiturile au facut prăpăd în cateva comune din judeţul Galaţi, lăsând în urmă imagini apocaliptice, sfâșietoare.

Apele au distrus case, au rupt drumuri și poduri și au luat cu ele mașini, utilaje, animalele, bunuri...au luat vieţi omeneşti! Multi, au rămași captivi în locuințele pline de apă, de noroi, privind îndureraţi, cu lacrimi în ochi, neputincioşi, cum gospodăriile şi munca lor de-o viaţă se năruie.

 

”În faţa dezastrelor naturale, salvarea de vieţi omeneşti şi ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate este o necesitate stringentă. Cei care nu am fost afectaţi, trebuie să venim, în ajutorul semenilor noştri. Să fim alături de familiile îndoliate, să punem umărul la purtarea Crucii care ne-a fost dată tuturor, prin revărsări de ape în multe localităţi din judeţul Galaţi. Să ajutăm fiecare cum poate şi să încurajăm oamenii aflaţi în grea încercare. Şi aşa cum ne îndeamnă bunul Hristos, să ne unim rugăciunile cu întrajutorarea fraternă!

 

A zis Domnul: “Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea;!” (Luca 6, 31).

În aceste puţine cuvinte e fiinţa adâncă a descoperirii dumnezeieşti. Această spusă a Domnului – “Precum voiţi să vă faca vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea!” – a fost numită Legea de aur a Evangheliei. Şi, într-adevăr, acest cuvânt vrednic este să uneasca tot sufletul – nu numai creştinesc, ci omenesc – de pretutindeni.

 

,,Numele de creştin nu folosește la nimic. Nu vă cer să înviați morți nici să vindecați leproși prin credința voastră, ci vă cer să arătați un semn mai mare decât aceste lucruri, anume dragostea. Iar măsura dragostei voastre este milostenia voastră.

Ți-ai spălat mâinile trupului cu apă? Spală-ți și mâinile sufletului cu milostenia! Dăruiește pâine după puterea ta! N-ai pâine? Dă un bănuț! N-ai nici un bănuț? Dă un pahar cu apă rece! N-ai nici atât? Plânge împreună cu Cel îndurerat și ți-ai luat plata! Milostenia e în stare să șteargă păcatele și să alunge de la noi osânda!” (Sfântul Ioan Gura de Aur)

 

Prin urmare, să fim milostivi sau darnici, deoarece, după cum ne învață Sfânta Scriptură, «cel ce are milă de sărman împrumută Domnului» (Pilde 19, 17). Și Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă la dărnicie, zicând: «Dă pâine, după puterea ta! N-ai pâine? Dă un bănuţ! N-ai niciun bănuţ? Dă un pahar cu apă rece! N-ai nici atât? Plângi împreună cu cel îndurerat şi ţi-ai luat plata. Altfel spus, cu cel sărac fii darnic cel puţin prin compasiune şi solidaritate. Nu este nimeni atât de sărac ȋncât să nu poată oferi un zâmbet, o vorbă bună, o mângâiere, o ȋncurajare şi nu este nimeni atât de bogat ȋncât să nu aibă nevoie de acestea!

 

Vă invităm deci, să urmăm exemplul lui Hristos, să facem fapte bune, să fim uniți, buni şi milostivi, căci «milostenia zbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat» (Tobit 12, 9). 

În acest context, în spiritul respectului uman aşa cum este tradiţia noastră creştinească şi românească, vă invităm să rostim împreună rugăciunea Stareţilor Optineni:

,,Doamne, dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot ce îmi aduce ziua care începe. Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale sfinte. În fiecare ceas al acestei zile, povăţuieşte-mă în toate şi ajută-mă ! 

Chiar dacă aş primi necazuri şi nenorociri în timpul zilei, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că în toate este voia Ta cea sfântă.

În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele, în toate întâmplările neprevăzute fă să nu uit că totul este trimis de sus de către Tine. Învaţă-mă să mă port drept şi cu înţelepciune cu toti fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni. Doamne, dă-mi putere să duc greutatea zilei care începe şi toate întâmplările din cursul zilei. Călăuzeşte voinţa mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc”.    

 

Iar noi, precum leprosul samaritean din pilda evanghelistului Luca, ne întoarcem şi  mulţumim, tuturor făcătorilor de bine, care ne-au ajutat să fim de ajutor aproapelui nostru, celui aflat în dificultate, celui nevoiaș, daruind haine, încălțăminte, jucării, alimente și alte bunuri, împlinând astfel, fapte plăcute Mântuitorului Hristos.  

Asociația „Suflete deschise”.

Citește și

Asociaţia „Suflete deschise” şi Arimex Comexim 2000 SRL din Constanța, sprijin pentru familiile din județ 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii