Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:22 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din lipsa banilor, primariile nu deconteaza transportul profesorilor

ro

11 Mar, 2009 03:17 3326 Marime text
Ioana-Purcarea-09.jpgCriza financiară, pe de o parte, şi întârzierea adoptării bugetului la nivel naţional, pe de alta, au creat o stare de revoltă în rândul dascălilor navetişti cărora nu le-a fost decontat transportul.

Ieri, la şedinţa cu directorii unităţilor de învăţământ din Constanţa, Ioana Purcărea, lider al Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSÎP) Constanţa, a făcut publică lista primăriilor din judeţ care nu au subvenţionat transportul cadrelor didactice navetiste. Este vorba despre localitatea Siliştea (octombrie 2008 - februarie 2009), Medgidia (octombrie 2008 - februarie 2009), Murfatlar (ianuarie - februarie 2009), Eforie Sud (ianuarie 2009), Poarta Albă (decembrie 2008 - ianuarie 2009), Bărăganu şi Dumbrăveni (ianuarie 2008 - februarie 2009), Limanu-2 Mai şi Amzacea (noiembrie 2008 - februarie 2009), Albeşti şi Dobromir (decembrie 2008 - februarie 2009), Deleni şi Ovidiu (ianuarie - februarie 2009), Năvodari şi Târguşor. De asemenea, la Mangalia, doar cadrele didactice de la Şcoala Sfântul Andrei nu au beneficiat de subvenţie, în timp ce la 23 August nu se face o decontare totală, ci de 50%. Redactorii cotidianului ZIUA de Constanţa i-au contactat telefonic pe toţi şefii primăriilor care figurau în această listă, pentru a afla motivele pentru care nu s-au realizat aceste subvenţii. Trebuie menţionat că, în cazul unora, încercările de a-i contacta au eşuat. Marian Iordache, primarul oraşului Medgidia, a declarat că primăria pe care o conduce are datorii către anumite instituţii bancare, iar în perioada 2007-2008 s-au cumulat debite de 4 milioane lei. În această situaţie, cadrelor didactice nu le rămâne decât să accepte că este un an dificil, cu un buget de austeritate. La Poarta Albă, profesorilor le vor fi decontaţi banii pe transport şi este vorba doar de o întârziere, nu de refuzul primarului de a le acorda subvenţia. Vasile Delicoti a explicat că dascălii nu şi-au primit banii din decembrie pentru că nu au existat lichidităţi în trezorerie. Drept dovadă că profesorii se confruntă cu o problemă temporară este faptul că elevii şi dascălii de la Liceul Agricol Poarta Albă au la dispoziţie chiar şi autocare închiriate de primărie. Radu Constantin, edilul şef de la Amzacea, a declarat că nu a putut deconta transportul cadrelor didactice pentru că nu a primit bugetul pe 2009. „Azi (n.r. ieri) le-am plătit banii pentru noiembrie şi decembrie. Le-am decontat întotdeauna, dar acum nu sunt bani", a declarat primatul, adăugând faptul că îi înţelege pe profesori. „Nu sunt bani. Este o situaţie grea aici. Dar facem tot posibilul să le decontăm, pentru că nu se poate altfel", a fost răspunsul lui Gheorghe Moldovan, primarul localităţii Albeşti. El a mai declarat că, în acest moment, primăria are datorii de 1,4 milioane lei. În schimb, până în acest an, profesorii din oraşul Ovidiu au fost de-a dreptul răsfăţaţi. Potrivit lui Dumitru Bocai, edilul şef al localităţii, ei au primit, în 2007 şi 2008, câte cinci tichete-cadou pe an. „Trebuie să înţeleagă că trecem printr-un an auster. Nu ne permitem financiar să le decontăm transportul. Dar este o problemă provizorie, iar când bugetul o să permită, dascălii o să beneficieze de facilităţile din anii trecuţi", a declarat acesta. Primarul din Ovidiu a mai menţionat că profesorii care fac naveta până în Poiana şi Nazarcea vor primi subvenţia, dat fiind faptul că parcurg şi o distanţă mai mare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • pt. Bogdan Ionescu 11 Jun, 2010 13:13 Nu te mai ofensa ca au dreptate ceilalti sindicatele sunt foarte puternice, salariile ( fie vorba intre noi ) sunt destul de bune , orele la clase sunt de maxim 5 / zi si ce mai vor? am vazut ce stii sa tastezi si tu
  • eu 25 Jun, 2009 16:40 Sa va fie rusine pentru comentarii!La cat invata elevii din ziua de azi si la cat interes au pentru scoala vom avea o tara de analfabeti! Ne mai miram cum de avem politicieni care n-au habar sa vorbeasca! Ce ar putea face un profesor in fata unui elev care nu stie sa lege doua vorbe si alea doua vorbe pe care le zice sunt prostii si injuraturi!Pune-ti mana pe carte si invatati ca in vremurile de altadata se invata si fara ca profesorul sa faca plecaciuni in fata elevului!
  • ionescu bogdan 13 May, 2009 13:22 bai dar tu pe ce lume traiesti ? tu crezi ca " profii astia cersetori " au saalarii . Da poate ca au celle mai putine ore dar i-a dute la justitie mai cap de guma . Au si mai putine ore , , salarii mai mai si corupti pana la dumnezeu . Da r vorba aia sunt mai importanti infractorii decat copii vostri mai amaratilor si analfabatilor , Educatia la sate. Dar din 8 mil ce sa faci mai boule ca primaria nu da nici o foaie A4 . Bai complexatule sti care-i spilu . ? Daca invatai si eraiu prof acu taceai . dar vorba aia , ai infuindat puscaria , ai invatatt sa tastezi si acu fiind fara ocupatie scrii , veniti-ar numele sa-ti vie
  • educati copii 11 Mar, 2009 19:57 educati copii de la sate, nu mai alergati dupa bani pomanagiilor
  • niste cersatori nesimtiti 11 Mar, 2009 15:42 niste nesimtiti
  • niste cersatori nesimtiti 11 Mar, 2009 15:32 sa se duca in sistemul privat sa vada cum e. se comporta ca niste cersatori profesorasii astia de duzina. in ce domeniu se mai deconteaza transportul? este criza economica dragi medidatori fara chitanta. cate le vom mai inghiti acestor indivizi? daca au sindicate puternice se cred d-zei? aveti cele mai putine ore de munca efective din RO,ce mai vreti?
  • pana cand si pe banii cui 11 Mar, 2009 09:11 sunt profesori care deconteaza transportul de la constanta la saraiu si garliciu. de ce nu aducem profesori de la bucuresti sau sorbona. macar astia ar fi calificati nu pseudoprofesori.