Drepturile tale Scutiri pentru persoane cu handicap accentuat. Iată care sunt acestea!
Drepturile tale: Scutiri pentru persoane cu handicap accentuat. Iată care sunt acestea!
17 Sep, 2024 09:24
ZIUA de Constanta
3713
Marime text
- Legea nr. 448/2006 definește noțiunile de bază precum handicapul, persoana cu handicap, precum și categoriile de handicap – ușor, mediu, accentuat și grav.
- Persoanele încadrate cu handicap accentuat, conform evaluării realizate de comisiile de expertiză medicală, beneficiază ai multe scutiri.
- Printre acestea se numără plata impozitului pe clădirile rezidențiale și clădirile anexă, plata impozitului pe terenul aferent clădirii de locuit de mai sus, precum și pentru terenul peste care s-a construit accesul către clădire taxei pentru admiterea în lăcașuri culturale de stat, de călătorie pe căile de comunicație, precum și pentru accesul în lăcașurile de cult.
Cadrul general pentru respectarea, promovarea și garantarea drepturilor persoanelor cu handicap în România este stabilit prin Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Această lege definește noțiunile de bază precum handicapul, persoana cu handicap, precum și categoriile de handicap – ușor, mediu, accentuat și grav.
Legea are ca scop principal prevenirea și combaterea discriminării persoanelor cu handicap, asigurarea participării depline la viața socială și garantarea exercitării drepturilor fundamentale.
Ea reglementează:
- accesul la mediul fizic, informațional și comunicațional,
- drepturile în domeniul educației, formării și ocupării forței de muncă, sănătății, asistenței sociale, culturii, sportului, precum și alte drepturi și facilități.
Persoanele cu handicap beneficiază de o serie de drepturi fundamentale, consacrate prin acte normative naționale și internaționale, cu scopul de a preveni discriminarea, de a promova incluziunea socială și de a respecta demnitatea umană, precum:
- dreptul la viață, libertate și siguranță a persoanei interzicerea discriminării pe criterii de handicap în protejarea acestor drepturi fundamentale;
- protecția împotriva torturii, tratamentelor crude, inumane sau degradante, inclusiv interzicerea experimentelor medicale sau științifice fără consimțământ;
- acces la mediul fizic, la transport, la informație și comunicații – prin identificarea și înlăturarea barierelor din spațiile publice, clădiri, sisteme de transport și informare;
- acces la tehnologii asistive și dispozitive de asistență prin facilitarea accesului și utilizării acestor tehnologii.
Cadrul legislativ principal este dat de Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, la care România este parte. De asemenea, Legea 448/2006 reglementează drepturile persoanelor cu handicap la nivel național. Respectarea deplină a acestor drepturi este esențială pentru incluziunea socială, nediscriminarea și respectarea demnității persoanelor cu handicap, scrie Legal Badger.
Ce scutiri au persoanele cu handicap accentuat?
Persoanele încadrate cu handicap accentuat, conform evaluării realizate de comisiile de expertiză medicală, beneficiază de următoarele scutiri principale, potrivit Legii 448/2006:
- scutirea de la plata impozitului pe clădirile rezidențiale și clădirile anexă, aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap accentuat, pentru locuința de domiciliu/reședință,
- scutirea de la plata impozitului pe terenul aferent clădirii de locuit de mai sus, precum și pentru terenul peste care s-a construit accesul către clădire
scutirea de la plata taxei pentru eliberarea autorizației de construire/desființare pentru clădirea de locuit,
- scutirea de la plata taxei pentru admiterea în lăcașuri culturale de stat, de călătorie pe căile de comunicație, precum și pentru accesul în lăcașurile de cult scutiri de la plata anumitor taxe percepute de autoritățile administrației publice locale, conform hotărârilor adoptate de acestea.
De asemenea, persoanele cu handicap accentuat beneficiază și de alte drepturi și facilități, precum decontarea unor servicii, transport public urban gratuit și parcare gratuită.
Acte necesare pentru scutirea de impozit persoane cu handicap
Pentru a beneficia de scutirea de la plata impozitului pe clădire și teren, persoanele cu handicap accentuat trebuie să depună o cerere în acest sens la Compartimentul de Specialitate din cadrul Primăriei unde își au domiciliul/reședința, însoțită de următoarele documente:
- cerere;
- copie după actul de identitate;
- copie după certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
- certificatul de încadrare în grad de handicap accentuat;
- documente doveditoare asupra calității de proprietar/coproprietar al clădirii care constituie locuința și al terenului aferent (actele de proprietate);
Autoritățile au obligația de a informa și de a înlesni accesul persoanelor cu handicap la toate facilitățile cuvenite prin lege, pentru a garanta incluziunea socială și nediscriminarea acestor persoane.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Lista bolilor pentru care se acordă certificat de handicap în România
Persoanele cu handicap accentuat și drepturile asistentului personal!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii