Campionatul Naţional de box feminin, competiţie jubileu la Năvodari
Campionatul Naţional de box feminin, competiţie jubileu la Năvodari
06 Sep, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
4183
Marime text
- Întrecerea se va desfăşura în Sala Sporturilor „Chimia“ din Năvodari, până pe 12 septembrie, iar intrarea spectatorilor este liberă.
Năvodariul va găzdui, de luni, 6 septembrie, o competiţie jubiliară a boxului românesc, Campionatul Naţional feminin, ajuns la ediţia a 20-a.
Întrecerea se va desfăşura în Sala Sporturilor „Chimia“ din Năvodari, până pe 12 septembrie, iar intrarea spectatorilor este liberă. Oraşul din judeţul Constanţa va găzdui în premieră un Campionat Naţional de box feminin. „Practic, boxul feminin din România, care constituie acum principalul motor de performanță, s-a lansat în 2001, la Sighetul Marmației. A stat sub semnul anulării până în ultimul moment, fiind prevăzut să înceapă imediat după atentatele din SUA, soldate cu distrugerea turnurilor gemene. Asta mai ales pentru că reprezenta criteriul decisiv de selecție pentru definitivarea lotului care urma să reprezinte România, la primul Campionat Mondial de box feminin din istorie, cel din Pennsylvania unde, de altfel, boxul nostru feminin a obținut și primele medalii mondiale, prin Camelia Negrea și Diana Timofte. Chiar dacă puțini au dat în 2001 șanse de afirmare boxului feminin la nivel mondial, chiar și mai puțini la nivel național, acum - 20 de ani mai târziu, nobila artă este practicată cu măiestrie în România de tot mai multe doamne și domnișoare“, se arată pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Box.
Va urca în ring şi Amalia Niţă
Pe lângă sportivele de la cluburi din judeţul Constanţa, nelipsind cele de la CS Năvodari, vor putea fi urmărite la lucru şi mai multe campioane din întreceri internaţionale de anvergură. „La Năvodari vor urca în ring săptămâna viitoare și Claudia Nechita, care tocmai a intrat în istorie pentru primul succes olimpic al boxului nostru, și campioana europeană de tineret de anul trecut Loredana Marin, și campioanele europene de junioare Amalia Niţă (2021 - Tbilisi) şi Livia Botică (Bugaria 2020), dar și numeroase alte fete care speră să depășească performanțele acestora“, mai menţionează sursa citată. Amalia Niţă (foto) reprezintă CSM Danubiu Tulcea, dar e originară din judeţul Constanţa, de la Lumina.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Citeşte şi:
Box. Amalia Niță, campioana europeană din Lumina
Are joc de picioare de la dansuri populare și îi place să se plimbe prin ploaie (galerie foto)
Box feminin
Maria Cimpoeru, de la CS Năvodari, concurează din nou la Campionatul European
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii