Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:29 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, a încheiat pe podium şi ediţia 2018

ro

18 Oct, 2018 00:00 3955 Marime text
Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, a încheiat pe podium şi ediţia 2018 a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, devenind vicecampion al României la grupa H, clasa 3, iar pe echipe clasându-se pe locul trei pe ţară cu Transition Team. De asemenea, la GT - grupa maşinilor cu tracţiune spate (propulsie), sportivul de 39 de ani a ocupat la final poziţia a patra.
 
Ultimele două etape ale campionatului s-au disputat la Câmpulung Muscel şi la Poiana Braşov. La prima dintre ele, Emil Ghinea a ocupat locul doi la H3, iar echipa pentru care a concurat în acest sezon (alături de fraţii Dumitrescu - Andrei şi Silviu), Transition Team, a fost prima în ierarhie. La Poiana Braşov, Emil a fost tot al doilea la H3, echipa a venit pe trei, iar la GT sportivul din Mangalia s-a clasat pe patru.
 
După cumularea punctajelor obţinute de-a lungul celor opt etape din campionatul 2018 (în ordine, Râşnov, Teliu, Poiana Braşov, Reşiţa, Sinaia, Rânca, Câmpulung Muscel şi Poiana Braşov), Emil Ghinea a ocupat locul doi la H3 şi locul trei cu echipa, pilotul din Mangalia menţinându-se astfel în continuare în prim planul competiţiei interne, în care, din 2011, de când concurează, nu a ratat podiumul în niciun an! În ediţia de anul trecut a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, Emil Ghinea a devenit vicecampion al României la GT, iar la grupa H, clasa 3, s-a clasat pe locul patru pe ţară. La H3, Emil Ghinea a cucerit până acum trei titluri de campion al României (în anii 2011, 2013 şi 2014) şi două de vicecampion (în sezoanele 2012 şi 2015).    
 
„Am început sezonul 2018 cu ceva probleme tehnice, în primele trei etape. Cu siguranţă însă că la anul vom avea un sezon mai bun. Îi mulţumesc echipei mele tehnice (Gabi «Gym» şi Claudiu, pe care i-am «înnebunit» în acest an), mulţumesc familiei mele, care mă suportă cu această pasiune a mea, şi le mulţumesc partenerilor mei, de care sunt foarte mulţumit. Ne revedem la anul, sperăm mai puternici şi mai bine pregătiţi!“, a declarat Emil Ghinea, care conduce un bolid Renault Clio RS V6 Trophy (unicat în România).
 
Citeşte şi:
 
Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Emil Ghinea, din Mangalia, locul întâi şi record personal la Cupa Gorjului „Acasă la Brâncuşi“

Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, premiat la Gala Campionilor Federaţiei Române de Automobilism Sportiv

Obiectiv îndeplinit Pilotul Emil Ghinea, vicecampion al României la GT, în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă


Emil Ghinea, pilotul campion din Mangalia „Pentru mine, motorsportul a devenit un mod de viaţă“

Pilot din Mangalia Emil Ghinea, vicecampion în întrecerea naţională de viteză în coastă (galerie foto)

Antrenament pentru competiţia din România Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, a concurat în campionatul Bulgariei (galerie foto)

Pilotul performer din Mangalia În patru ani, Emil Ghinea a cucerit trei titluri de campion şi o medalie de argint


Acum doi ani, Emil Ghinea s-a răsturnat cu maşina pe când rula cu 190 km/h Bolidul unui tânăr din Mangalia este unicat în România (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii