Coechipier cu Hagi, pe care apoi l-a arbitrat La 13 ani, Marcel Lică a participat la concursul național de jonglerii cu mingea. Câte „duble“ a reușit
Coechipier cu Hagi, pe care apoi l-a arbitrat: La 13 ani, Marcel Lică a participat la concursul național de jonglerii
18 Feb, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
5552
Marime text
- În generația 1956/1957 a Universității Craiova, Marcel Lică a fost coleg cu jucători precum Ilie Balaci, Victor Pițurcă sau Gabriel Boldici.
- Fotbalistul a venit la Farul în 1983, în returul campionatului 1982/1983, ulterior stabilindu-se la Constanța.
- Marcel Lică a jucat și la Națională, iar ulterior a fost arbitru internațional, după care a activat ca președinte la Farul Constanța.
Fostul mare arbitru internațional, fost fotbalist (cu două selecții la echipa națională), dar și fost președinte al Farului Constanța, Marcel Lică (64 de ani) este stabilit de mulți ani la Constanța, însă el s-a născut la Balș, în județul Olt.
Pe când micul Marcel avea doi ani, părinții săi s-au mutat la Craiova, astfel că, peste câțiva ani, când copilul a început fotbalul, a făcut-o la Universitatea Craiova, fiind component al generației 1956/1957, la grupa pregătită de Ion Gârleșteanu, din care mai făceau parte, printre alții, și Ilie Balaci, Victor Pițurcă sau Gabriel Boldici. La emisiunea „Un - doi cu legendele“, de la Farul TV, Marcel Lică, în prezent secretar general la divizionara secundă Unirea Constanța, a povestit și un episod aparte din copilăria sa fotbalistică. Era în 1970, iar micul jucător, care avea 13 ani, a reprezentat Universitatea Craiova la concursul național de jonglerii cu mingea. Fiecare echipă din Divizia A a trimis câte un jucător la acest turneu, grupul „micilor magicieni ai balonului“, care s-au întrecut la București, fiind completat cu reprezentanți ai liceelor de fotbal. La concurs, Marcel Lică a reușit 1.001 de duble cu mingea.
Ziarul „Înainte“ a scris de micul fotbalist
„Ne-am adunat pe fostul stadion «Republicii» din București. În intervalul dintre două partide, a început concursul. Recordul meu a fost de 1.001 de jonglerii cu mingea pe picior, duble. Pentru un puști de 13 ani a fost ceva. Concursul a fost câștigat de Decebal Câmpeanu, din Brașov, care a ținut de 14.313 de ori mingea pe picior! E ceva de necrezut, dar așa s-a întâmplat. Dintre cei care am fost acolo, numai eu și cu Septimiu Câmpeanu, de la Universitatea Cluj, am ajuns în Divizia A. Cel care a câștigat a ajuns la nivelul Ligii a 3-a. Eu am fost un jucător tehnic, deși postul pe care am evoluat, fundaș dreapta, era destinat mai mult jucătorilor mai agresivi. Eu m-am descurcat și cu «coțofana», cum zic fotbaliștii“, a povestit Marcel Lică, la „Un - doi cu legendele“. Despre isprava lui Marcel Lică la concursul de jonglerii s-a scris și în ziarul local, „Înainte“, pe care mama micului jucător l-a păstrat.
„Sportul unește multe destine“
„Am început fotbalul la Craiova și am fost în aceeași grupă, de la 11 ani, cu regretatul Ilie Balaci, cu Victor Pițurcă, cu Gabriel Boldici și cu mulți alții. Școala craioveană producea fotbaliști pe bandă rulantă, cum face și astăzi, chiar dacă nu la aceeași scară. Începuturile mele fotbalistice se leagă de Oltenia“, a menționat fostul jucător. Peste ani, Marcel Lică a jucat și la Farul, stabilindu-se la Constanța. El este căsătorit cu Gulniza (fostă mare voleibalistă la Farul), iar cei doi au împreună doi băieți, Eden Valentin și Iurgen Ciprian. „Sportul unește multe destine. A fost și cazul nostru, iar voleiul cu fotbalul au făcut dintr-un oltean un constănțean. Familia noastră e una de sportivi. Eden s-a îndreptat spre tenis, iar în prezent e în SUA, iar Iurgen încearcă să-mi calce pe urme, ca arbitru. Deocamdată, e în lotul Ligii a 3-a, iar, cu muncă și seriozitate, să sperăm că va urca treptele ierarhice“, a menționat Marcel Lică.
„Când Gică juca, era spectacol“
Acesta a venit la Farul în 1983, în returul campionatului 1982/1983, la finele căruia echipa de pe litoral avea să retrogradeze. „Am găsit atunci o echipă debusolată, cu numai opt puncte acumulate în tur și o situație imposibilă de a scăpa de retrogradare. Însă, chiar și așa, a fost un retur frumos, am făcut meciuri bune, stadionul era arhiplin, iar la rampă a ieșit un mare jucător al României, poate cel mai mare din toate timpurile, Gheorghe Hagi, care pe atunci avea 17 ani. Când Gică juca, era spectacol. Mi-aduc aminte de meciurile cu Bihor sau Târgoviște, în care a marcat, a dat pase și a fost numărul 1“, a rememorat Marcel Lică.
A rămas în statistici
Acesta are doar două meciuri la echipa națională, jucând în aceeași perioadă cu Negrilă, de la Craiova, un fundaș dreapta redutabil. „Nu mă supăr că am numai două selecții la Naționala mare, întrucât, chiar și dacă joci un minut sub tricolor, îți reprezinți țara și e o mândrie. În plus, a rămas în statistici: «Marcel Lică, două meciuri în echipa națională». Mă mândresc cu acest lucru. Sigur, puteau fi mai multe partide, dar așa a fost“, a arătat fostul fotbalist la emisiunea fotbalistică de la Farul TV.
Nimic nu anunța că avea să devină arbitru
După ce a încheiat activitatea de fotbalist, Marcel Lică s-a dedicat arbitrajului, având o activitate prodigioasă, care l-a făcut celebru în această branșă. „Pe când eram jucător, nimic nu anunța că voi deveni arbitru. Chiar am fost un tip care cream ceva probleme arbitrilor. Cariera de arbitru internațional a fost o încununare a activității mele fotbalistice. Am arbitrat destule meciuri în cupele europene și în preliminariile Campionatului Mondial și European. O altă bornă e că am fost desemnat în 1998 arbitrul numărul 1 al țării. Am condus finala Cupei României, iar în anumiți ani eternul derby Steaua - Dinamo“, arată Marcel Lică, cel care a îndeplinit și funcția de vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.
„Am avut satisfacții deosebite“
După arbitraj, în cariera din fotbal a lui Marcel Lică a urmat etapa de conducător de club, devenind președinte la Farul Constanța. „A fost ceva inedit pentru mine la început, când domnul Bosînceanu m-a convins să mă dedic acestei noi meserii, președinte de club la gruparea la care jucasem. M-am adaptat însă repede și am făcut o treabă bună, alături de cei cu care am lucrat. Am avut satisfacții deosebite, reușind ca dintr-o echipă recent promovată să ajungem în finala Cupei României în 2005, să jucăm în Cupa UEFA-Intertoto și să terminăm pe locul cinci în Divizia A. Niște rezultate nu la îndemâna oricui. Au fost într-adevăr și clipe mai puțin bune, după retragerea domnului Bosînceanu, însă și eu mă retrăsesem deja. Oricum, a fost o perioadă bună pentru mine ca președinte. Am revenit ulterior de două ori în funcția de conducere, iar un ciclu foarte frumos a fost când am înființat SSC Farul cu inimoșii suporteri fariști și am luat-o de la zero, ducând echipa până în Liga a 2-a. A fost o perioadă extraordinară. Și datorită fanilor, care au ținut în viață spiritul farist, am ajuns să ne uităm acum la meciuri de Liga 1 la Constanța“, a punctat Marcel Lică.
A arbitrat România - Cipru, la Constanța
Pe 26 aprilie 2000, echipele naționale ale României și Ciprului au disputat la Constanța un meci amical (câștigat cu 2-0 de tricolori), iar partida a fost arbitrată de Marcel Lică, asistat de Tudor Constantinescu și Valeriu Argăseală. Printre cei pe care Lică i-a arbitrat în acea partidă s-a numărat și Gică Hagi, căpitanul României. „Chiar făceam un calcul, în 1983 eram coechipier cu el, la Farul, iar, după 17 ani, el în calitate de căpitan al echipei naționale, iar eu ca arbitru internațional, ne revedeam pe teren, pe stadionul din Constanța. A fost un lucru extraordinar și o amintire minunată“, a mai spus Marcel Lică, la Farul TV.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: colecție personală Marcel Lică și captură Farul TV
Citește și:
Constanța. Pisică aruncată din tribună pe teren, unde juca Șoarece!
Marcel Lică, întâlnire cu vechiul său prieten Victor Pițurcă
Constanța
Marcel Lică, în mijlocul familiei și al prietenilor cu ocazia zilei sale de naștere
FC Farul Constanța
Marcel Lică - „Împreună, cu răbdare, dragoste și credință, vom învinge coronavirusul!“ (video)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii