Constanța va beneficia de anul viitor de un eveniment sportiv emblematic - „Ovidio Running”
Constanța va beneficia de anul viitor de un eveniment sportiv emblematic - „Ovidio Running”
17 Dec, 2021 21:15
ZIUA de Constanta
2307
Marime text
- Organizată de ziua municipiului, competiția „Ovidio Running” va angrena atât sportivi profesioniști, cât și amatori, de toate vârstele.
„Ovidio Running” face parte din manifestările dedicate de municipalitate consolidării brandului identitar al lui Publius Ovidius Naso, poetul născut la Sulmona și exilat în bătrânul Tomis.
Cele două orașe sunt legate nu numai prin poetul „Tristelor ”și ”Ponticelor”, ci și printr-o lungă relație de prietenie. Colaborarea dintre Constanța și Sulmona durează de mai bine de 50 de ani, cele două orașe fiind înfrățite din anul 1968.
În 2022, se vor organiza evenimente sportive comune, dedicate memoriei marelui poet Publius Ovidius Naso, atât în Constanța, pe 21 mai, cât și în Sulmona, în luna septembrie.
Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța: „Primăria Constanța încurajează inițiative de acest gen menite să promoveze sportul și viața sănătoasă în orașul nostru. Educația și sportul sunt în topul priorităților autorităților locale și vom face tot ce ne stă în putere pentru a susține astfel de proiecte.”
O delegație a orașului Sulmona s-a aflat zilele acestea, la Constanța, unde a avut loc ultima întâlnire transnaţională în cadrul proiectului OPEN AIR SPORT. Au mai participat reprezentanți din Grecia și Belgia. Partenerii din Constanța sunt Primăria Constanța și Universitatea „Ovidius”.
Proiectul OPEN AIR SPORT promovează desfășurarea activităților sportive în aer liber, fără echipamente și infrastructură costisitoare, accesibile tuturor și practicabile în medii naturale. De asemenea, acesta mai vizează crearea de conexiuni între activitățile sportive, cultura locală și noile tehnologii.
Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii